Prima pagină » Actualitate » Portarul român Ciprian Tătărușanu și-a anunțat retragerea din fotbal

Portarul român Ciprian Tătărușanu și-a anunțat retragerea din fotbal

11 sept. 2024, 19:00,
în Actualitate

Portarul român Ciprian Tătărușanu și-a anunțat miercuri retragerea din fotbal, în plin campionat. Românul, în vârstă de 38 de ani, evolua în Arabia Saudită, la Abha, în liga secundă. El a jucat la cluburi precum FCSB, Fiorentina, Lyon și Milan și are 74 de prezențe la echipa națională.

Tătărușanu și-a anunțat decizia printr-un mesaj pe instagram:

„Fotbal, cel mai frumos sport din lume, pe care am fost binecuvântat și onorat să îl practic! Ți-am dat totul din primele zile și până acum, te-am pus mereu pe primul loc iar tu m-ai răsplătit pe măsură. Îți mulțumesc pentru momentele frumoase, dar mai ales pentru cele grele.
Ele m-au făcut omul care sunt azi! Și pentru toți suporterii, antrenorii, coechipierii, adversarii, conducătorii, arbitrii și jurnaliștii cu care m-am intersectat în acest parcurs. Am încercat să îi tratez cu respect și sper că am reușit. Celor ce vor veni de-acum înainte, le urez mult succes! Am început acum 30 de ani iar astăzi mă opresc. Mulțumesc pentru tot!”, a scris Ciprian Tătărușanu.

Pe lângă longevitatea sa la echipa națională, Tătărușanu rămâne și cel mai scump transfer al unui portar în campionatul intern, el fiind achiziționat de FCSB cu 1,5 milioane euro de la Gloria Bistrița.

Ciprian Tătărușanu a strâns 74 de selecții în poarta României

Ciprian Tătărușanu a adunat la echipa națională a României 74 de selecții. Tătărușanu a debutat în tricolor pe 17 noiembrie 2010. Selecționer era, la acea vreme, Răzvan Lucescu, care l-a introdus în locul lui Costel Pantilimon în a doua repriză a amicalului Italia – România 1-1.

Ciprian Tătărușanu a fost, de asemenea, portarul titular al naționalei României la EURO 2016, unde a fost integralist în faza grupelor contra Franței (eșec 1-2 în meciul de deschidere al turneului final), Elveției (1-1) și Albaniei (eșec 0-1).

În cariera sa, Tătărușanu a evoluat la nivel de club pentru Juventus București, Gloria Bistrița, FCSB, Fiorentina, Nantes, Lyon, AC Milan și Abha.

Fotbalistul anului în România în 2015

El a fost desemnat în ancheta Gazetei Sporturilor Fotbalistul român al anului 2015. A fost primul portar care a primit trofeul acordat de GSP de la Helmut Duckadam în 1986, an în care „Eroul de la Sevilla” a apărat patru lovituri de departajare în finala câștigată de Steaua București în fața Barcelonei.

Ciprian Tătărușanu apăra în 2015 poarta Fiorentinei și s-a numărat printre cei mai importanți jucători ai lui Anghel Iordănescu în campania pentru calificarea la Campionatul European din 2016.

Alături de FCSB, echipă care l-a cumpărat în anul 2009 de la Gloria Bistrița pentru 1,5 milioane de euro, Ciprian Tătărușanu a câștigat de două ori Liga 1 (2013 și 2014), o dată Cupa României (2011) și o dată Supercupa României (2014).

În 2022, Ciprian Tătărușanu a câștigat Serie A alături de AC Milan. A bifat, în stagiunea respectivă, 6 meciuri în urma accidentării portarului titular Mike Maignan. Tătărușanu s-a făcut remarcat în special într-un meci de campionat, AC Milan – Inter (1-1), în care i-a apărat un penalty lui Lautaro Martinez.

A plecat de la FCSB după 6 ani, liber de contract, la Fiorentina

Ciprian Tătărușanu a făcut pasul în fotbalul profesionist la Juventus București, echipa cu care s-a aflat sub contract între anii 2003 și 2006. Debutul său în Liga 1 a avut loc la Gloria Bistrița pe 23 mai 2007, într-un succes cu 1-0 pe terenul Unirii Urziceni.

În 2014, Ciprian Tătărușanu a plecat de la FCSB în calitate de jucător liber de contract la Fiorentina, după șase ani petrecuți în tricoul roș-albastru. De atunci, a reușit să adune 104 meciuri în Serie A (23 pentru AC Milan și 81 pentru Fiorentina) și 66 în Ligue 1 (64 Nantes și două pentru Lyon).

De la echipa națională a României, Ciprian Tătărușanu s-a retras în 2020. Ultimul său meci în tricoul primei reprezentative s-a desfășurat pe 18 noiembrie 2020, când România a terminat la egalitate cu Irlanda de Nord (1-1) în Liga Națiunilor.

De-a lungul carierei sale, Ciprian Tătărușanu s-a făcut remarcat pentru reflexele sale, plasamentul său, penalty-urile apărate și gestionarea foarte bună a situațiilor 1 contra 1. Punctul său vulnerabil a fost ieșitul pe centrări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *