Prima pagină » Editorial » Polonia și Ungaria, prinse în insectar
Polonia și Ungaria, prinse în insectar

Polonia și Ungaria, prinse în insectar

30 aug. 2022, 10:15,
Sorin Rosca Stanescu în Editorial

Cele două state sunt considerate de către Comisia Europeană oile negre ale UE. Și, ca atare, sunt puse la zid. Sub fel de fel de pretexte. Ultima penalizată este Polonia. Al cărui Guvern a explodat. Și a rupt acordul cu UE.

Am utilizat expresia „fel de fel de pretexte”, întrucât, în realitate, întreaga bătălie are două dimensiuni cu totul și cu totul altele decât cele invocate de mai marii Comisiei Europene. Ambele state, atât Ungaria, cât și Polonia, încearcă să-și promoveze pe toate căile interesele naționale, chiar și atunci când exercițiul propriei suveranități intră în contradicție cu normele fixate arbitrar de la Bruxelles. În consecință, atât Budapesta, cât și Varșovia se manifestă critic prin liderii lor în raport cu unele decizii ale birocrației de la Bruxelles, care constituie veritabile numere de dresură. În al doilea rând, atât Polonia cât și Ungaria se străduiesc să respecte și să conserve valorile tradiționale, valorile naționale, proprile valori culturale, iar din perspectiva identității sexuale, manifestă un grad ridicat de intransigență. Nu doresc și nu acceptă o „civilizație” de tip transgen și nici dispariția cuvintelor „el și „ea”. Zilele trecute s-au făcut uriașe presiuni asupra Poloniei, pentru ca aceasta, în respect față de normele neomarxiste în materie de justiție, să renunțe la Camera disciplinară a judecătorilor.

O instituție creată pentru a preveni și eventual pentru a sancționa derapajele unor magistrați. Noi suntem familiarizați cu aceasă temă, întrucât și Bucureștiul a fost supus acelorași tipuri de presiune, în scopul de a fi desființată singura structură independentă de DNA, care putea corecta abuzul unor magistrați. Adică SIIJ. Bucureștiul s-a conformat. În cele din urmă s-a conformat și Varșovia, dar, cu toate acestea, ea a rămas sancționată și în continuare. În sensul că, în ceea ce o privește, Planul de Redresare și Reziliență, de la care Polonia așteaptă circa 37 de miliarde de euro, a rămas în continuare blocat, Ursula von der Leyen nerespectându-și angajamentul. Dar Polonia, un stat care ține să-și afirme demnitatea, a reacționat pe neașteptate și a rupt acordul cu Uniunea Europeană. Consecințele pentru moment sunt greu de anticipat. Atenție însă, Polonia este statul european care face în prezent cele mai mari sacrificii pentru a ajuta Ucraina în războiul de apărare pe care-l duce. Acest nou conflict cu Varșovia s-ar putea ca, pe termen mediu și lung, să coste extrem de scump Uniunea Europeană.

Nici cu Ungaria lucrurile nu sunt deloc roz. Viktor Orban este la rândul său la un pas de a fractura Uniunea Europeană. Pare a fi imposibil de convins să se lase manipulat de neomarxiștii care încă domină Bruxelles-ul. Și se bazează în mare măsură pe alianța cu republicanii din Statele Unite. Bruxelles-ul încearcă din răsputeri să prindă în propriul insectar Polonia și Ungaria. Pot pune un pariu cu oricine că cele două state nu se lasă. Și, în cele din urmă, cerbicia lui Ursula von der Leyen va fi înfrântă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`