Polițiștii de la Rutieră au împărțit amenzi peste amenzi în weekend după mai multe acțiuni de control. Zeci de șoferi au fost trași pe dreapta, iar unii dintre ei s-au ales chiar cu dosare penale. Polițiștii vor acționa și în perioada următoare pentru a diminua numărul accidentelor rutiere
Weekend plin de amenzi. În doar două zile, agenții rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au acționat, în județului Iași, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere. În urma neregulilor constatate, au fost date 394 de amenzi, dintre care 184 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice, 10 pentru depășiri neregulamentare și 200 pentru alte abateri. De asemenea, au fost retrase 9 certificate de înmatriculare și au fost reținute 64 de permise de conducere, dintre care 54 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice, iar 10 pentru alte abateri.
Un bărbat de 34 de ani a fost amendat, conform O.U.G. nr. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere, deoarece a fost prins conducând un autoturism pe DN 28 A, în localitatea Schitu Duca, cu viteza de 110 km/h control radar, sectorul de drum fiind limitat la 50 km/h. Un bărbat de 49 de ani a fost amendat, conform O.U.G. nr. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere, deoarece a fost prins conducând un autoturism pe DE 583, între localitățile Podu Iloaiei și Lețcani, cu viteza de 136 km/h control radar, sectorul de drum fiind limitat la 70 km/h. Un alt bărbat de 48 de ani a fost amendat, conform O.U.G. nr. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere, deoarece a fost prins conducând un autoturism pe DN 28, în localitatea Costuleni, cu viteza de 119 km/h control radar, sectorul de drum fiind limitat la 50 km/h.
S-a urcat băut la volan și a provocat un accident
Un alt bărbat și-a încercat norocul urcându-se beat mangă la volan. Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că pe 9 mai 2021, un bărbat de 46 de ani ar fi condus un autoturism pe DJ 246, în comuna Țibănești și ar fi acroșat un alt auto, în urma impactului rezultând doar pagube materiale. Bărbatul a fost depistat ulterior de polițiști, iar în urma testării sale cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Astfel, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În baza probatoriului administrat în cauză, pe 10 mai 2021, bărbatul cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. Pe 11 mai 2021, acesta a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, instanță care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile. Cercetările continuă.
A ajuns după gratii după ce a refuzat să-i fie prelevate probe biologice
Un tânăr a ajuns în arest recent după ce s-a urcat beat și fără permis la volan. Polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au identificat un bărbat care conducea un auto pe drumul public fără a deține permis de conducere. Întrucât emana halenă alcoolică, acestuia i s-a solicitat să sufle în aparatul alcooltest și să-i fie recoltare de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, fapt pe care l-a refuzat. Anterior depistării de către polițiști, bărbatul ar fi lovit fosta concubină și ar fi distrus o ușă de la imobilul unde aceasta locuiește. În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și introdus în Arestul I.P.J. Iași. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere, conducere fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.