Oamenii legii au început din nou controalele. Deja, polițiștii au tras pe dreapta zeci de șoferi pentru a verifica dacă deplasarea acestora pe timp de noapte este justificată. Ieșenii trebuie să știe când și unde pot ieși fără să fie sancționați contravențional
De ieri au intrat în vigoare noile măsuri instituite ca urmare a modificărilor și completărilor aduse prin HG nr. 935/2020. În acest context, polițiștii ieșeni acționează în vederea verificării respectării noilor măsuri impuse. Principalele modificări și completări se referă la: purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor. Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.
În toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00, cu unele excepții expres menționate de actul normativ. pentru verificarea motivului deplasărilor, persoanele sunt obligate să prezinte, la cerere, legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Se suspendă activitatea piețelor agroalimentare în spații închise, a târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor. Prin excepție, se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
Au fost împărțite sancțiuni contravenționale
În perioada 6-8 noiembrie, polițiștii Biroului Rutier Iași au organizat o serie de acțiuni în municipiului Iași, împreună cu jandarmii ieșeni și polițiștii locali, pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Au fost date 45 de sancțiuni contravenționale, dintre care 13 la Legea nr. 55/2020, 6 pentru conducerea unui auto sub influența alcoolului, iar restul pentru alte abateri. Valoarea sancțiunilor date este de 29.085 lei. Au fost constatate 8 infracțiuni , dintre care 7 pentru conducerea unui auto sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Controalele vor continua în perioada următoare în tot județul Iași
Polițiștii au făcut și vor mai face controale în toate zonele din județ. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au transmis câteva recomandări care trebuie respectate în perioada aceasta
„Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Reamintim că, în conformitate cu prevederile Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr.13/31.08.2020, portul măștii de protecție este obligatoriu pe raza întregului județ, inclusiv în spațiile deschise, sancțiunea pentru această abatere fiind cuprinsă între 500 și 2.500 de lei”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Iași.
În continuare trebuie respectate măsurile de distanțare fizică
În urma pandemiei de coronavirus, cetățenii trebuie să respecte mai multe reguli, printre care și distanțarea socială. În Iași terasele sunt deschise, iar, în unele cazuri aceste măsuri nu sunt respectate. De aceea, oamenii legii continuă să desfășoare acțiuni de control și în următoarea perioadă. Cei care sunt prinși încălcând legea pot primi sancțiuni contravenționale, iar în unele cazuri se poate ajunge până la deschiderea unui dosar penal. Până în acest moment, cele mai bune metode de a evita infectarea sunt distanțarea fizică și igiena.