Un nou scandal, iscat din pricina unui permis de conducere, îi aduce în prim-plan pe polițiști. Astfel, un tânăr se plânge că, din cauza oamenilor legii, stă de aproximativ 1 an fără carnet. Daniel Ciobanu susține că nu există nicio justificare pentru care a fost transformat în pieton și ținut atât de mult timp fără permis. „Polițiștii de la Hârlău tot îmi spun că așteaptă de 1 an o adresă de la IPJ Iași!”, spune tânărul
Un scandal în centrul căruia se află polițiști s-a iscat recent după ce un tânăr ieșean a fost lăsat fără permisul de conducere. Așadar, tânărul se plânge că, din cauza oamenilor legii, stă de aproximativ 1 an fără carnet. Daniel Ciobanu susține că nu există nicio justificare pentru care a fost transformat în pieton și ținut atât de mult timp fără permis.
„Pe 21 ianuarie 2021, primesc o citație acasă de la Poliția Rutieră a municipiului Botoșani, de unde am și permisul, în care agenții îmi aduc la cunoștință ca aș fi acumulat 15 puncte-amendă. A doua zi am mers la Poliția Rutieră Botoșani pentru predarea permisului. Acolo, s-a sesizat că, de pe 11 noiembrie 2020, aș fi avut un proces-verbal cu 2 puncte-amendă care nu ar fi fost implementate de Poliția Municipiului Iași. Eu contestasem de pe 11 noiembrie 2020 acel proces-verbal și mă judecam. Atunci mi-au fost încercuite punctele de pe procesul-verbal și am fost trimis la Poliția Rutieră Iași, pentru implementarea lor. Am mers la Rutiera ieșeană, le-am explicat situația și mi s-a zis că se va rezolva. Pe 23 ianuarie 2021, am mers înapoi la Rutiera din Botoșani, ca să verific situația. Punctele tot nu erau implementate! Am așteptat acolo pentru ca ofițerul să sune, ca să vadă ce se întâmplă. Am fost chemat, mi s-a oprit comunicarea trimisă de ei pentru predarea permisului și am fost lăsat să plec liber cu permisul la mine, fără a mi-l reține”, a declarat Daniel Ciobanu.
Polițiști, în mijlocul unui scandal din pricina unui permis
Tânărul ieșean a adăugat că, pe 9 aprilie 2021, a fost tras pe dreapta pe strada Ștefan cel Mare și Sfant, din orașul Hârlău.
„În fața sensului giratoriu era parcată o autospecială a Poliției Rutiere. Agentul îmi face semn să trag pe dreapta. Agentul s-a prezentat ca fiind Gabriel Gordin și mi-a cerut actele. I-am dat toate documentele cerute. Polițistul a spus că aș fi avut muzica la volum maxim. După ce mi-a luat actele, a mers la autospecială, întocmindu-mi un proces-verbal de sancțiune cu o amendă de 580 de lei. Agentul Gabriel Gordin nu mi-a adus la cunoștință că aș avea vreo problemă cu permisul. Mi-a înmânat actele și procesul-verbal, pe care nici nu l-am semnat, și mi-a zis că sunt liber”, a adăugat Daniel Ciobanu.
Tânărul a mai susținut că, după o lună, a fost apelat telefonic de agentul respectiv.
„Pe 9 mai 2021, același agent, Gabriel Gordin, mă sună pe telefonul personal de pe telefonul personal al dumnealui și îmi spune că sunt invitat la sediul Poliției Orașului Hârlău, întrucât este o problemă cu procesul-verbal întocmit pe data de 9 aprilie 2021”, a subliniat ieșeanul.
În edițiile anterioare, reporterii cotidianului BZI au prezentat un alt scandal în care au fost implicați polițiști.
Daniel Ciobanu: „Nu pot să-mi câștig existența din cauza unor greșeli pe care nimeni nu le poate explica!”
Daniel Ciobanu a subliniat că a mers la sediul Poliției Hârlău.
„Acolo, agentul Gabriel Gordin mi-a spus că a primit un raport de la Serviciul Rutier Iași potrivit căruia aș fi avut permisul suspendat pe 9 aprilie 2021. Am încercat să-i explic că este imposibil așa ceva și că, undeva, s-a comis o greșeală. L-am întrebat de ce, când m-a oprit și m-a sancționat, nu m-a găsit cu suspendare și m-a sunat abia după o lună. Nu mi-a răspuns, dar mi-a cerut să predau permisul. Am refuzat. M-a chemat pe 10 mai 2021 din nou să îi predau permisul, pe care i l-am dat. Mi-a emis o dovadă fără drept de a conduce și mi-a întocmit un dosar penal!”, a menționat tânărul.
Ieșeanul a adăugat că, de pe 10 mai 2021 și până în prezent, el nu a putut să-și recupereze carnetul, deși nu a greșit cu nimic.
„Dosarul meu este la sediul Poliției Hârlău. Merg aproape zilnic și mi se vorbește „ca la ușa cortului”. Cei de acolo îmi spun că ei așteaptă o adresă de la Iași și că nu se roagă de nimeni să trimită adresele. Nu se deplasează din birou să poarte măcar o discuție și îmi zic doar că așteaptă, așteaptă, așteaptă… Și eu aștept de aproape 1 an o adresă de la Serviciul Rutier Iași în care să specifice dacă am fost prezent pentru implementarea punctelor sau nu… Am respectat toate cele ce mi s-au adus la cunoștință sau pe care le-am primit în scris și, totuși, de aproape 1 an, nu am dreptul să conduc și să-mi câștig existența din cauza unor greșeli pe care nimeni nu le poate explica…”, a încheiat tânărul.
Ce au spus reprezentanții Poliției ieșene cu privire la acest caz
De cealaltă parte, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași susțin că nu este, în realitate, vina lor pentru cele întâmplate. Mai mult, ei au afirmat că există un dosar penal în cercetări în ceea ce îl privește pe tânăr.
„În cauză este întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autoturism de către o persoană care are dreptul de a conduce autovehicule suspendat. La finalizarea acestora, dosarul penal va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău cu propuneri legale”, a declarat ieri Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.
În edițiile anterioare, reporterii cotidianului BZI au prezentat un alt scandal în care au fost implicați polițiști.
Acum, rămâne de văzut ce se va întâmpla în acest scandal izbucnit de la un permis de conducere, în care sunt implicați și polițiști ieșeni.