Prima pagină » Local » Poliția Locală Iași a anulat două licitații din cauza ofertanților! Serviciile pentru întreținerea cailor sunt întârziate
Poliția Locală Iași a anulat două licitații din cauza ofertanților! Serviciile pentru întreținerea cailor sunt întârziate

Poliția Locală Iași a anulat două licitații din cauza ofertanților! Serviciile pentru întreținerea cailor sunt întârziate

30 mart. 2022, 02:00,
Ciprian Boaru în Local

Două licitații au fost anulate de Poliția Locală pentru că participanții nu au respectat condițiile prevăzute în caietul de sarcini. Autoritatea contractantă va relua procedurile în cel mai scurt timp. Prețul cel mai mic este un criteriu de departajare în cadrul licitației

Poliția Locală Iași a demarat, recent, două licitații, dar pe care le-au anulat. Prima licitație se referă la achiziția serviciilor de pensiune pentru caii din dotare, folosiți la patrulă. Valoarea estimată a contractului este de 192.100 de lei fără TVA, aproape 40.000 de euro. Procedura a fost anulată pentru că ofertanții nu au depus garanția de participare. Contractul ar urma să se desfășoare pe o perioadă de 9 luni, începând cu data de 01.04.2022. Serviciile trebuie asigurate pentru un număr de 10 cai.

”Prin serviciile de pensiune cai, prestatorul se obligă: să asigure găzduirea cailor în boxe individuale de minimum 3,00×3,50 m cu adăpători automate și deschidere către linia grajdului, să asigure iluminat optim al grajdului, atât natural pe toate laturile, cât și artificial, să asigure furajarea cailor de trei ori pe zi, la ore stabilite de comun acord cu beneficiarul, în funcție de tipul fiecărui cal și tipul de antrenament din perioada respectivă, cantitățile de furaje fiind de: fân/lucernă-12 kg/zi/cap, ovăz/orz-6 kg/zi/cap, să asigure așternut permanent din talaj sau paie”, se arată în caietul de sarcini.

Și în 2021 a fost organizată o procedură similară.

Poliția Locală Iași a anulat două licitații, printre care și cea pentru furnizarea carburanților

În urmă cu o săptămână, Poliția Locală a demarat altă licitație, pentru furnizarea mai multor loturi de carburanți. Valoarea estimată a contractului este de 168.319 lei fără TVA, aproape 30.000 de euro. Necesarul este de 1.800 litri de benzină fără plumb și 25.545 litri de motorină euro diesel. La procedură au fost depuse oferte din partea companiilor Rompetrol Downstream SRL (9,2 miliarde lei cifră de afaceri), Mol România Petroleum Products SRL (5,5 miliarde cifră de afaceri), Lukoil România (5,9 miliarde lei cifră de afaceri). Autoritatea contractantă a anulat procedura motivând că participanții au venit cu un preț pe litru aferent începutului lunii martie, când nu era actualizat. Poliția Locală a organizat o licitație și pentru furnizarea unei autoutilitare.

Revenire la conducerea Poliției Locale, la Serviciul Urbanism

La finalul lunii noiembrie 2021, noi schimbări s-au petrecut în fruntea Poliției Locale Iași, subordonată Primăriei. După trei ani de concediu de maternitate, Mihaela Tulică a revenit la conducerea Serviciului Control Urbanism din cadrul instituției. Funcția este importantă în contextul dezvoltării urbanistice a Municipiului Iași, întrucât Serviciul verifică respectarea prevederilor legislative în ceea ce privește amenajarea teritoriului și urbanismul.

Polițiștii locali intervin atunci când, spre exemplu, sunt edificate clădiri de locuințe colective fără respectarea autorizației de construire. Mihalea Tulică a ajuns pe funcția de conducere din Poliția Locală după scandalul din dosarul ”Amanta”, în care a fost implicat fostul primar Gheorghe Nichita. Acesta s-a folosit de echipajele Poliției Locale ca să o urmărească pe Adina Samson, pe atunci amanta edilului.

În acțiunea de supraveghere a fost implicat și Ștefan Avărvarei, pe atunci șef la Serviciul Control Urbanism. În 2015 a fost acuzat de abuz în serviciu, ulterior fiind condamnat la 2 ani și două luni cu suspendare. Poliția Locală Iași a anulat două licitații, situație în care activitatea instituției poate fi afectată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`