Prima pagină » Local » Politehnica Iași este cea mai în formă echipă din Superligă! Pariul cu Emil Săndoi a fost un total succes
Politehnica Iași este cea mai în formă echipă din Superligă! Pariul cu Emil Săndoi a fost un total succes

Politehnica Iași este cea mai în formă echipă din Superligă! Pariul cu Emil Săndoi a fost un total succes

03 oct. 2024, 02:00,
Petronel Ștefan în Local

Politehnica Iași a ajuns să fie cea mai în formă echipă din Superligă datorită rezultatelor din ultimele 3 etape. Emil Săndoi a schimbat total starea de la echipă, având acum o defensivă de fier

Dacă înainte de venirea noului antrenor ieșenii nu reușeau să termine niciun meci fără să primească gol, acest lucru s-a schimbat. În ultimele trei etape, Poli Iași nu a încasat niciun gol, a obținut 7 puncte și a marcat 3 goluri. Deși meciurile nu sunt extrem de spectaculoase, echipa este mult mai solidă și este capabilă să țină de un rezultat.

Poli Iași este cea mai în formă echipă din Superligă

Echipa ieșeană a urcat în clasament și a ajuns pe poziția a 7-a cu 14 puncte. În doar 3 etape, Emil Săndoi a reușit să aducă la Iași 7 puncte, același număr pe care l-a adus Tony în 7 etape. În formația lui Săndoi nu s-a remarcat neapărat un jucător în special, ci colectivul a fost mult mai unit și puternic. Apărarea a fost cea mai puternică parte a echipei, iar cuplul de fundași Guilherme și Samayoa au fost inclusiv aleși în echipa etapei în Superligă. Printre remarcați mai este și Bordeianu, căpitanul echipei, care a devenit un pilon important în sistemul de joc al echipei. De asemenea, și starea din vestiar este una mult mai bună, iar cu accidentările nu sunt probleme mari. Un alt lucru important este faptul că spectatorii au început din nou să creadă în echipă și așteaptă cu nerăbdare meciurile din Copou.

„Ne-a ieșit cu numirea lui Emil Săndoi în postura de antrenor principal la echipă. A venit cu o altă atitudine și determinare, a rezolvat unele probleme din apărare iar rezultatele s-au văzut până acum. Cred că schimbarea a fost că le-a spus jucătorilor să joace simplu, să nu se complice, în special, fundașilor. Probabil și de asta nu am luat niciun gol până acum și am avut rezultate bune”, a transmis Florin Briaur, managerul Politehnicii Iași.

Pregătirile pentru meciul cu CFR Cluj

Din cauza ploilor, au fost probleme cu terenurile pentru antrenament, iar jucătorii au trebuit să joace pe cel sintetic sau la Agronomie. Totuși, acest lucru s-a întâmplat și înaintea meciului cu U Cluj și a fost de bun augur pentru că ieșenii au câștigat. Suprafața de joc de pe stadionul „Emil Alexandrescu” a fost reabilitată deoarece, la meciul cu Craiova, a fost afectată din cauza ploii. Fanii au început deja să se gândească și la play-off, fiind încurajați de rezultatele pozitive din ultimele etape. Totuși, conducerea clubului este rezervată și își dorește un rezultat pozitiv și cu CFR Cluj.

„Jucătorii au efectuat antrenamente pe terenul de la Agronomie și pe cel sintetic, nu ai cum să joci pe ploaie pe terenul central, este dificil. Plecăm astăzi spre Cluj și sperăm că vom obține un nou rezultat pozitiv. Deocamdată, ne gândim doar la următorul meci, moralul este foarte bun în vestiar, vom vedea ce va fi pe viitor”, a mai spus managerului echipei Politehnica Iași.

Poli Iași a ajuns cea mai în formă echipă din Superligă, odată cu venirea lui Emil Săndoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`