Tragedie în Satu Mare,după ce potopul care a lovit puternic comunele în care precipitaţiile au depăşit 50 de litrii pe metru pătrat. Casele şi gospodăriile oamenilor au fost umplute cu apă care a distrus tot ce i-a stat în cale. Pompierii au evacuta peste 150 de familii care s-au trezit cu locuinţele inundate.
Unii localnici au fost scoşi din case cu ajutorul bărcilor de salvare. Doar jumătate de ora a fost nevoie pentru ca în comună Răteşti din Satu Mare să fie numai apă. Conform autorităţilor 60 de case au fost inundate şi afectate de ploile puternice care au avut loc, oamenii fiind nevoiţi să părăsească locuinţele.
În satul Hurezu Mare au fost distruse 49 de gospodarii iar o bucătărie de vară a fost dărâmată complet . Proprietarii care se aflau în casă au fost scoşi pe geam de pompierii în ultimul moment.
Situaţia din satul Stâna
Un alt sat din Satu Mare care a fost afectat este Stana. În acesta un pod provizoriu a fost distrus în urma inundaţiilor, iar locuitorii acestui sat au rămas izolaţi.Tanczos Bârnă, ministrul Mediului, a fost prezent la faţa locului, acesta le-a promis oamenilor afectaţi că vor primi ajutor de la Guvern.
„M-am sfăuit astfel încât să primiţi un ajutor şi să puteţi reface aici ce se poate reface. O să fie, din păcate, şi construcţii care nu vor rezista”, a spus ministrul Mediului.
Ministrul mediului a oferit o declaraţie în privinţa pagubelor din Satu Mare.
„Am făcut o vizită la fața locului, împreună cu colegii mei de la Apele Române, din păcate, situația este extrem de tristă. Am văzut case care cad, una după cealaltă. S-au retras apele, dar pagubele sunt semnificative și fundația caselor a fost afectată în foarte multe locuri și vor urma și în cursul zilei de astăzi și mâine, probabil, asemenea evenimente. Vor cădea gospodării, case. Sunt peste 100 de gospodării afectate, oamenii au fost evacuați în timpul nopții, au fost oameni bătrâni care au scăpat cu viață datorită vecinilor pentru că i-au ajutat, sunt animale moarte și este tragic ce s-a întâmplat acolo”, a declarat ministrul Mediului, joi, la Antena 3.
Ministrul Mediului încă nu a primit un răspuns în privinţa mesajului RO-Alert care nu a fost emis localnicilor.
„Mai multe persoane afectate au spus că au scăpat cu viață pentru că au fost eficienți în a se ajuta reciproc. Cu siguranță vom afla în scurt timp care a fost situația cu acest mesaj, dacă a fost sau nu trimis”, a mai declarat Tanczos Bârnă,
Judeţul Satu Mare a fost grav afectat de cod-ul roşu de inundaţii
Codul roşu de ploi a fost emis încă de pe data de 12 mai 2021, în România de Administraţia Naţională de Meteorologie. Iari, 13 mai 2021, mai multe locuinţe din judeţul Satu Mare au fost grav afectate de inundaţii. Aproximativ 150 de oameni au fost evacuaţi ca către pompieri şi 3 case au fost distruse după ploile abundente.
”În acest moment avem informații că aproximativ 100 de locuințe au fost afectate de inundații, începând cu această dimineață de la ora 04:00. Cei care se aflau în aceste locuințe au fost evacuați. S-au înregistrat pagube numai și numai materiale, iar apa este în scădere. Pe lângă comună Rătești mai este încă o comună afectată, comună Socond, unde mă aflu eu acum. Există oameni evacuați și aici, dar lucrurile sunt evacuați și aici. Oamenii sunt în grija primăriei. Sperăm ca oamenii să poată să revină la casele lor, iar ulterior urmează să fie evaluate toate pagubele”, a declarat Altfatter Tamaş, prefect Satu-Mare
Vezi AICI Video!