Un tânăr orbit de gelozie și dezamăgire, care a fost cât pe ce să comită două crime, a fost pedepsit de magistrați. Doi bărbați au fost împușcați și au ajuns la spital în urma unui conflict sângeros. Conform anchetatorilor, individul a tras mai multe cartușe și a fost cât pe ce să rănească un bebeluș și pe mama acestuia.
Un individ acuzat că a făcut un scandal de zile mari s-a ales cu o pedeapsă din partea magistraților ieșeni. Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au dispus condamnarea lui Florin Chiriac la pedeapsa rezultantă de șase ani de pușcărie, pentru tentativă la omor. De asemenea, instanța a constatat că una dintre părțile vătămate din acest dosar a renunțat la pretențiile civile, în valoare de 5.000 de euro. De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.
Acuzat că a vrut să facă moarte de om!
Individul a fost trimis în judecată pe data de 12 iulie 2019. Asta, după ce fusese reținut și, respectiv, arestat preventiv, de pe data de 24 iunie 2019.
Conform anchetatorilor, la finele lunii iunie, liniștea din satul Tabăra, comuna ieșeană Bivolari, a fost deranjată de un scandal cât casa. Oamenii legii spun că Florin Chiriac (32 de ani) a fost la un pas de a comite un dublu asasinat, după ce a tras mai multe focuri de armă.
Două apeluri la 112 aveau să anunțe că doi bărbați, din aceeași localitate, au fost împușcați. Două echipaje medicale s-au deplasat de urgență la fața locului, pentru a le acorda îngrijiri celor două victime. În stare gravă a fost găsit un bărbat de 51 de ani, care avea mai multe plăgi împușcate. Acesta a fost transportat la spital de către un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, fiind dus direct în sala de operații. A doua victimă, un bărbat de 31 de ani, a scăpat cu o plagă mai ușoară, fiind împușcată în picior.
Potrivit anchetatorilor, Florin Chiriac deținea un pistol letal, iar, când a aflat că fata cu care avea o relație de aproximativ patru ani urma să plece la muncă în Germania, și-a ieșit din minți. Acesta nu a fost de acord și a vrut cu orice preț să o determine să rămână în țară. Nu a reușit să o facă să-și schimbe planul. Din acest motiv, individul a mers la poarta fetei și a început să facă scandal. Tânăra s-a ascuns într-o cameră cu mama ei, iar tatăl, V.P., a ieșit la poartă să discute cu Chiriac. Nu a durat mult și s-au auzit focuri de armă.
Oamenii legii au adăugat că, după ce l-ar fi împușcat pe bărbat, Chiriac ar fi plecat spre casă cu pistolul în mână, dar și-a adus aminte de un conflict mai vechi pe care l-a avut cu un vecin. Cel din urmă, A.O., a fost, la rândul său, împușcat în picior. Martorii au precizat că soția victimei era afară cu bebelușul în brațe în momentul incidentului. Ulterior, Chiriac a fost prins de polițiști în zona râului Prut.