Victor Ponta, intrat oficial în cursa pentru alegerile prezidențiale ca independent, și-a lansat un prim angajament ferm, adresat direct mediului de afaceri.
El a declarat că, în cazul în care va obține sprijinul necesar, va impune un acord politic obligatoriu, asumat de toate forțele aflate la guvernare, prin care se garantează că taxele și impozitele nu vor suferi nicio modificare cel puțin până la finalul anului 2026.
Măsuri vitale pentru economia României: Fără creșteri de TVA și taxe
Ponta a subliniat că această măsură este vitală pentru relansarea încrederii în economia românească, afirmând că stabilitatea fiscală reprezintă fundamentul oricărei dezvoltări sănătoase. În viziunea sa, TVA-ul și celelalte taxe trebuie să rămână înghețate pentru cel puțin un an și jumătate, astfel încât antreprenorii să știe exact la ce să se aștepte. Numai printr-o asemenea predictibilitate, investitorii vor fi dispuși să revină cu proiecte noi, să își extindă afacerile, să angajeze, să mărească salarii și să contribuie activ la creșterea economică.
Cel mai important pentru mediul de afaceri! Un acord politic obligatoriu pentru forțele aflate la guvernare prin care spunem clar: TVA, toate celelalte taxe rămân neschimbate până pe 31 decembrie 2026, cel puțin un an și jumătate! Cel puțin de 1 an și jumătate de stabilitate fiscală! Este prima măsură: TVA, taxe nu se schimbă până pe 31.12.2026! Doar dacă spunem mediului de afaceri că are stabilitate și predictibilitate, doar așa vor începe din nou să investească, doar așa vor avea încredere să facă proiecte noi, să ia credite, să mărească salariile, să facă ceea ce s-a întâmplat de fapt în 2014-2015!
El a amintit că, în perioada 2014-2015, când el se afla la conducerea Guvernului, s-a reușit crearea unui climat fiscal favorabil, care a stimulat economia și a adus încredere atât în rândul investitorilor locali, cât și al celor străini. De aceea, promisiunea sa principală este că, odată ajuns în fruntea statului, va asigura acel cadru de stabilitate de care mediul privat are atâta nevoie. Fără schimbări bruște de taxe, fără măsuri fiscale luate peste noapte, doar o politică clară și predictibilă, pe care toți cei care vor guverna România până în 2026 să fie obligați să o respecte.
Guvernul PSD-PNL-UDMR va crește taxe și impozite
Experții în finanțe estimează că, începând cu luna iulie 2025, taxele aplicate muncii vor crește, iar TVA-ul ar putea fi majorat. În prezent, aproape 45% din salariul brut al unui angajat ajunge în vistieria statului (mai exact: contribuția la asigurările sociale este de 25%, cea la sănătate de 10%, iar impozitul pe venit tot de 10%). Acest procent, însă, ar putea urca până la 50%, ceea ce ar consolida poziția României ca lider în Uniunea Europeană la povara fiscală asupra muncii. De asemenea, se preconizează că TVA-ul standard va crește de la 19% la 21%, aplicându-se inclusiv tranzacțiilor imobiliare.
Totodată, există discuții avansate privind introducerea unei noi taxe auto, menită să taxeze suplimentar vehiculele poluante, precum și o posibilă creștere a impozitului pe venit de la 16% la 19%.
Concret, la un salariu brut de 10.000 de lei, după deducerea taxelor, angajatul rămâne cu aproximativ 5.800 de lei. Dacă luăm în calcul și TVA-ul de 19%, statul mai colectează indirect încă 1.100 de lei din cheltuielile efectuate de salariat, ceea ce înseamnă că, în final, angajatului îi rămân 3.100 de lei, iar statului îi revin 6.900 lei din suma inițială. Conform analiștilor, toate aceste majorări fiscale vor duce inevitabil la scumpiri în lanț.
Pe lângă aceste măsuri, autoritățile locale vor avea libertatea să stabilească impozitele pe proprietăți, fie ele locuințe sau autoturisme, în contextul în care alocările bugetare pentru primării vor fi reduse, forțând administrațiile să găsească surse proprii de venit, majorând astfel taxele locale.
Ati rupt lantul de iubire cu George Simion? Acum sunteti finantati de Ponta si incercati sa il laudati cat de bun este el, asa sunt ziaristii cei buni, uita trecutul repede cand este vorba de bani. ?