Prima pagină » Economic Local » Plantațiile cu mentă olandeză pot aduce un profit uriaș antreprenorilor din Iași. Este afacerea momentului! Un singur kilogram de plantă se vinde cu 50 de lei
Plantațiile cu mentă olandeză pot aduce un profit uriaș antreprenorilor din Iași. Este afacerea momentului! Un singur kilogram de plantă se vinde cu 50 de lei

Plantațiile cu mentă olandeză pot aduce un profit uriaș antreprenorilor din Iași. Este afacerea momentului! Un singur kilogram de plantă se vinde cu 50 de lei

22 iun. 2020, 04:00,
Raluca Costin în Economic Local

A crescut interesul antreprenorilor din Iași pentru investițiile în plantațiile cu mentă olandeză. Aceste culturi pot fi profitabile chiar și pe suprafețe mici de teren. Dacă se folosește tehnologia potrivită, iar lucrările agricole sunt făcute ca la carte, banii investiți pot fi rapid amortizați. În ultimii ani s-a observat un trend în rândul producătorilor din Iași în ceea ce privește cultivarea de plante mai puțin tradiționale, care însă pot fi extrem de profitabile

A crescut interesul antreprenorilor din Iași pentru investițiile în plantațiile cu mentă olandeză. În județul Iași au apărut mici plantații cu astfel de culturi mai puțin tradiționale care pot aduce profit. Menta este una din acele culturi pentru care există cerere, dar nu există și o ofertă suficientă, ceea ce o transformă într-o oportunitate de afaceri ce merită luată în calcul. La asta s-a gândit și Ioana Neculce când a investit 3.000 de euro într-o plantație cu mentă olandeză pe aproximativ 4.000 de metri pătrați. Ieșeanca povestește că a durat ceva timp până a decis să investească economiile în această plantație.

Plantație de 4.000 de metri pătrați cu mentă olandeză, înființată cu economii în valoare de 3.000 de euro

Ioana Neculce a economisit banii în perioada în care a fost în concediu de creștere a copilului.

„Eu eram toată ziua cu băiețelul și pentru că uneori aveam ceva timp liber am căutat pe internet afaceri cu lavandă, cu fructe de pădure, cu cătină. Inițial voiam să facem o plantație cu lavandă, dar pentru că în Iași și în alte județe de lângă Iași apăruseră multe plantații cu această cultură, m-am răzgândit și am zis că încerc să văd dacă se pretează o plantație cu mentă olandeză, aici, la noi. Am încercat pe câteva sute de metri pătrați, am văzut că rentează, apoi am plantat menta pe 4.000 de metri pătrați”, spune antreprenoarea din Iași.

Un singur kilogram de mentă cultivată pe suprafețe mici se vinde cu 50 de lei, iar profitul poate ajunge la cel puțin 5.000 de euro

Ioana Neculce spune că anul acesta va comercializa menta cu 50 de lei kilogramul.

„Dacă un client vrea o cantitate mai mare de 5 kilograme, prețul este redus cu 10 lei pe kilogram. Când am postat primul anunț m-au sunat deja clienții să cumpere câteva kilograme. Plantația este bio, nu am aplicat niciun fel de tratament. Estimăm o producție de 2-3 tone din suprafața pe care o avem acum”, spune ieșeanca.

Astfel, dacă tânăra va vinde toată producția, ar putea face un profit de cel puțin 5.000 de euro. În județul Iași sunt mici plantații cu mentă pe aproximativ 3 hectare.

Un hectar de mentă olandeză le poate aduce antreprenorilor din Iași o producție de 20 de tone de mentă proaspătă

Tânăra antreprenoare mai povestește că a discutat cu alte persoane care au plantat mentă olandeză și au fost mulțumiți de producția avută. De aceea antreprenorii din Iași își încearcă norocul cu această cultură. „În afară de plantare și recoltare, menta nu necesită lucrări de întreținere specifice. Perioada de recoltare este iunie-septembrie, când de pe 1 hectar se pot obține până la 20 de tone de mentă proaspătă, care se vor transforma în 3-4 tone de mentă uscată și depozitată corespunzător. Noi suntem în primul an de la înființare pe toată suprafața, deci avem așteptări mari. Sperăm să fie așa cum am plănuit”, mai spune Ioana Neculce, antreprenoare din Iași.

Antreprenorii din Iași își încearcă norocul în afacerile din mediul rural cu plantațiile de mentă olandeză

Într-o plantație cu mentă olandeză înființată pe un hectar, un antreprenor poate investi 5.-6.000 de euro. Cheltuielile necesare înființării unei plantații de mentă se rezumă în special la achiziționarea materialului săditor, la sădirea propriu-zisă și la recoltare. Un kilogram de mentă se vinde cu cel puțin 30 de lei, astfel că un hectar cu mentă olandeză poate aduce un profit de 10.000 de euro. Pentru ca această plantă să aibă o calitate superioară, menta trebuie depozitată și uscată în condiții bune. Menta se poate planta atât primăvara, cât și toamna, plantarea de toamnă fiind varianta cea mai bună, recomandată de specialiștii în domeniu. De aceea antreprenorii din Iași se orientează spre astfel de plantații.

Ieșenii au înființat plantații cu lavandă pe 16 hectare, iar tendința este de creștere a suprafeței cultivate cu această cultură

De altfel, în Iași, a crescut interesul și pentru culturile specifice altor țări europene. Astfel, dacă în ultima perioadă au apărut plantațiile cu mentă olandeză, cele cu lavandă sunt deja cunoscute. În ultimii ani a crescut suprafața cultivată cu această cultură, în Iași fiind înregistrate 16 hectare cu lavandă. Lavanda este o plantă de origine mediteraneeană, folosită intens în industria farmaceutică și cosmetică. Planta are proprietăți curative recunoscute în medicină, iar florile sunt folosite la prepararea ceaiurilor sau a tincturilor. Lavanda este bună pentru insomnie, reducerea stresului, reglarea tensiunii sau întărirea sistemului imunitar.

Bugetul.ro
Prigoana ANAF bagă spaima în proprietarii de mașini din România. Controalele autorității s-au întețit, iar inspectorii sunt neiertători cu cei care încalcă legea
redactia.ro
Cine este Cristina Petrovici, noua iubită a lui Victor Ponta
Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
a1.ro
E oficial! Când începe Insula Iubirii sezonul 9! Ce a declarat Radu Vâlcan înainte de marea premieră
Playtech.ro
Ce trebuie să faci săptămânal cu roșiile din grădină ca să nu se oprească din crescut. Așa obții o producție bogată până toamna
observatornews.ro
Perle la Evaluare Naţională, la Limba Română. "Pantaloni zdrenţuiţi cu şoareci şi opinci strânse cu notiţe"
Playsport.ro
Într-un sat din România, clopotele au răsunat ca după o victorie pe câmpul de bătălie. După 20 de ani de procese, localnicii au câștigat lupta în...
Evz.ro
Chirie de 2 lei. Atât încasează Primăria București pe locuințe din Centru
realitatea.net
Guvernul Bolojan. Accize majorate cu 10%, facturi mai mari la electricitate și gaze. Cu cât s-ar putea scumpi carburanții, țigările și alcoolul
SportpeSurse
Mihai Leu a fost operat și a intrat în comă profundă! Ioan Andone: ”A suferit o hemoragie”. EXCLUSIV
Playtech.ro
Ţările din Europa cu cea mai rapidă rețea de autostrăzi. Aici poți circula fără limită de viteză
Dailybusiness.ro
Milionari la guvernare. Miniștrii din guvernul Bolojan, între afaceri și averi
RomaniaTV
Capcana portării la HIDROELECTRICA. Păcăleala pentru clienţii care visează la facturi mai mici de la 1 iulie 2025
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Răsturnare de situație la Cotroceni. Delia Dinu NU mai pleacă. Inițial își dăduse demisia. MOTIVUL pentru care rămâne lângă Nicușor Dan
redactia.ro
Anunț important pentru pensionari. Câți bani vor mai primi lunar românii după măsurile de austeritate ale guvernului Bolojan. Noul ministru al Muncii a spus totul
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`