Prima pagină » Actualitate » Plângerea prealabilă a USR față de decizia care vizează renumărarea voturilor a fost respinsă de Biroul Electoral Central
Plângerea prealabilă a USR față de decizia care vizează renumărarea voturilor a fost respinsă de Biroul Electoral Central

Plângerea prealabilă a USR față de decizia care vizează renumărarea voturilor a fost respinsă de Biroul Electoral Central

29 nov. 2024, 21:16,
Redacția BZI în Actualitate

Plângerea prealabilă a USR față de decizia care vizează renumărarea voturilor a fost respinsă de Biroul Electoral Central ca neîntemeiată. Potrivit BEC, în motivarea plângerii prealabile, USR arată, printre altele, că „solicitarea CCR este în afara prevederilor legale” și că „decizia BEC contestată este aprobată în afara unui cadru legal care să permită o astfel de măsură”.

„Analizând plângerea formulată, Biroul Electoral Central o va respinge ca neîntemeiată”, a decis vineri BEC.

Această activitate va fi realizată de către birourile electorale județene

Potrivit BEC, Curtea Constituțională veghează la respectarea procedurii pentru alegerea președintelui și confirmă rezultatele sufragiului, iar măsura dispusă „este în acord cu dispozițiile legale”.

Totodată, BEC arată că a adoptat decizia „conform rolului pe care îl are în organizarea şi desfăşurarea operaţiunilor specifice perioadei electorale”, la solicitarea CCR.

„Referitor la susținerea privind și garantarea, arătăm că Biroul electoral Central, prin decizia ce face obiectul prezentei plângeri, a dispus măsuri în acest sens, comunicate birourilor electorale implicate în renumărarea voturilor. În ceea ce privește lipsa de transparență a renumărării votului invocată prin plângere, învederăm că, așa cum prevede articolul 1 din decizia contestată, această activitate va fi realizată de către birourile electorale județene, Biroul electoral nr. 48 pentru secțiile de votare din străinătate și birourile electorale ale sectoarelor municipiului București”, arată BEC, care susține că din aceste birouri face parte judecători în exercițiu de la tribunale și reprezentanții formațiunilor politice care au propus candidați.

Ce a decis joi CCR:

1. Reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024.
2. Înaintarea rezultatelor reverificării și renumărării Curții Constituționale de către Biroul Electoral Central.
3. Termen de judecată pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.

În aceeași ședință, Plenul Curții Constituționale a respins, ca tardivă, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Sebastian-Constantin Popescu (Dosar nr.3672F/2024).

Totodată, în ceea ce privește Confirmarea/validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul primului tur de scrutin (în Dosarul nr.3670F/2024), un nou termen a fost stabilit pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`