Prima pagină » Titlurile zilei » Piețele din Iași au fost răscolite la sânge de marii șefi de la Protecția Consumatorului! Au închis carmangeria Mihak Tibak din Piața Nicolina, o afacere de 8 milioane euro! Au pus lacătul și pe Chinese Style! – FOTO

Piețele din Iași au fost răscolite la sânge de marii șefi de la Protecția Consumatorului! Au închis carmangeria Mihak Tibak din Piața Nicolina, o afacere de 8 milioane euro! Au pus lacătul și pe Chinese Style! – FOTO

30 mai 2020, 04:00,
Ciprian Boaru în Titlurile zilei

Comisarii de la Protecția Consumatorului au luat cu asalt piețele din Iași. Carmangeria Mihak Tibak, din Piața Nicolina, deținută de omul de afaceri Mihai Acasandrei, a fost închisă din cauza depozitării necoforme a mărfurilor. Magazinele lui Mihai Acasandrei înregistrează vânzări anuale de aproape 8 milioane de euro. Patronul carmangeriei susține că echipa de comisari din București nu a lucrat ca la carte și a comis abuzuri. Și magazinul Chinese Style, deținut de Xiao Ling, a fost închis din cauza produselor contrafăcute scoase la vânzare

Pe data de 28 martie 2020, comisarii de la Protecția Consumatorului au controlat piețele Alexandru cel Bun și Nicolina din Iași. Măsurile luate au fost fără precedent. Au fost închise carmangerii și halele de lactate, din cauză că produsele erau depozitate în condiții precare. Acțiunea a fost coordonată de o echipă de comisari de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC). La Iași a fost prezent președintele Autorității, Eduard Cozminschi, dar și Paul Anghel, directorul Direcției Control și Supraveghere Piață. Incursiunile comisarilor au fost realizate inopinat, urmând să fie extinse la nivelul mai multor județe din țară. În plasa controalelor a căzut și carmangeria Mihak & Tibak SRL, controlată de afaceristul Mihai Acasandrei, în vârstă de 31 de ani, cu vânzări de aproape 8 milioane de euro.

Comisarii de la Protecția Consumatorului au închis carmangeria lui Mihai Acasandrei din Piața Nicolina

Afacersitul Mihai Acasandrei, patronul societății Mihak & Tibak SRL, din Iași, a fost amendat, iar carmangeria a fost închisă de către comisarii de la ANPC, pentru că produsele din carne erau depozitate necorespunzător. Mihai Acasandrei trebuie să achite și o amendă de 5.000 de lei și să remedieze problemele până la reluarea activității. Magazinul funcționa în piața Nicolina, într-un spațiu destul de strâmt. Ieri, angajații lui Mihai Acasandrei nu știau ce trebuie să facă pentru că nu reușeau să-l contacteze pe patron.

„De ieri (28 mai – n.r.), de când a fost controlul, nu l-am mai văzut. Nu știm ce să facem, nu răspunde la telefon. Trebuie să eliberăm acest spațiu. Sunt frigidere aici, care trebuie mutate”, a spus o angajată de la Mihak & Tibak, în cursul zilei de ieri.

Mihai Acasandrei susține că este victimă în acest caz, doarece comsiarii ANPC de la București ar fi comis abuzuri

Contactat de reporterii BZI, Mihai Acasandrei a precizat că angajații ANPC nu au acționat ca la carte. Chiar și așa, s-a ales cu o amendă contravențională de 5.000 lei.

„Nu ne-au spus nimic. De luni, vreau să încep renovarea. Avem un plan de renovare. Acolo a fost abuz. Au stricat, au trântit, au fărmat. Nu se face așa. Nu-ți place, dai amendă. Am ajuns la această cifră de afaceri lucrând zi de zi, împreună cu familia. Avem mai multe magazine în Iași. După această criză din pandemie, au zis să ne mai dea o lovitură”, a precizat omul de afaceri.

Conform ultimelor date financiare, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 33,4 milioane lei, aproape 8 milioane de euro, profit de 607.101 lei, datorii de 3,5 milioane lei, cu un număr de 49 angajați.

Mariana Nechita, patroana Anemarket SRL, s-a trezit cu carmangeria închisă din cauza ruginii

Alt comerciant închis de comisarii de la Protecția Consumatorului a fost Mariana Nechita, patroana carmangeriei Anemarket, din Piața Alexandru. Magazinul a fost închis doar o zi, până la remedierea deficiențelor. Femeia de afaceri este nemulțumită de modul în care controlul a fost desfășurat de comisarii ANPC de la București.

„Ceea ce m-a surprins este că ei căutau rugină. Nu m-au întrebat de acte, nu au verificat marfa. Au găsit o ladă care era prea plină și vopsea exfoliată în zona motorului de la vitrina frigorifică. Asta au căutat ei. Atitudinea directorului general ANPC a lăsat de dorit, nu ne lăsa să vorbim. Nu ai cum să schimbi la doi ani o vitrină, care costă în jur de 10.000 euro. Din punctul meu de vedere, nu au fost corecți. Am fost închiși o zi, am fost și amendați. Acum am redeschis. Eu plătesc la buget 180.000 lei pe lună, au venit să tragă în ăștia mici care vor să supraviețuiască. Nu putem fi perfecți, la Kaufland de ce nu se duc? M-a deranjat și că au intrat în carmangerie fără să se dezinfecteze”, a precizat Mariana Nechita.

În 2018, cifra de afaceri a fost de 14 milioane lei, profit de 683.999 lei, cu „zero” angajați.

Xiao Liu, patronul Chinese Style, are magazinul închis din cauza produselor contrafăcute

Lângă Piața Nicolina, funcționează magazinul de produse chinezești Chinese Style, condus de Xiao Liu. Comisarii de la Protecția Consumatorului au decis să închidă afacerea după ce s-a constatat că produsele nu aveau etichete traduse în limba română și că unele produse erau contrafăcute, copiind mărci celebre.

„Au fost în control, nu știu cu ce drept au distrus niște baloți cu confetti. Am de plătit chiria, trebuie să plătesc angajații, să recuperăm pierderile. Trebuie să mă prezint la Protecția Consumatorului la ora 12:30 (ieri – n.r.) să aflu ce se întâmplă”, a precizat Xiao Liu, patronul Chinese Style.

Magazinul este administrat prin societatea Four A Mart SRL. În 2018, a fost declarat o cifră de afaceri de 2 milioane lei, profit de 63.252 lei, datorii de 2,7 milioane lei, cu un număr de 16 angajați.

Comisarii de la Protecția Consumatorului au dispus închiderea halelor de lactate din piețele Alexandru și Nicolina

Comisarii de la Protecția Consumatorului nu i-au iertat nici pe comercanții din halele de lactate. Aceștia au dispus închiderea halelor din piețele Nicolina și Alexandru, deoarece produsele nu erau expuse spre vânzare în vitrine frigorifice. Într-adevăr, nu toți comercianții respectau această regulă. În schimb, reprezentanții Ecopiața SA au anunțat că această situație va fi rezolvată în scurt timp.

„Au fost controale, dar nu eram prezentă. Nu e treaba noastră să venim cu vitrinele. Vom vedea ce se va face”, a spus o vânzătoare din hala de lactate din piața Alexandru.

De precizat că Ecopiața SA a anunțat că va închide piața Alexandru în perioada 31 mai – 1 iunie, pentru lucrări de curățenie generală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2024
25 decembrie 2024