Prima pagină » Eveniment-Social » Piesa de teatru „Gunoierul” va avea premiera, la Ateneul Național Iași, pe 1 mai

Piesa de teatru „Gunoierul” va avea premiera, la Ateneul Național Iași, pe 1 mai

23 apr. 2022, 00:01,
în Eveniment-Social

Duminică, 1 mai 2022, la Ateneul Național din Iași va avea loc premiera spectacolului „Gunoierul”. Acesta este un spectacol în regie colectivă, scris de Mimi Brănescu, care va fi jucat de actorii Teodor Corban, Constantin Pușcașu, Anne Marie Chertic și Cosmin Maxim. Deși spectacolul este unul destul de scurt, acesta concentrează foarte multe idei și îi îndemnă pe spectatori la numeroase reflexii pe tema unor probleme de care, vrem nu vrem, cu toții ne lovim la un moment dat în viață.

Dacă perioada ce precede Sărbătorile de Paști este dedicată, la Cinema Ateneu, filmelor cu tematică religioasă, de introspecție, în săptămâna de după Paști, echipa Ateneului pregătește ceva interesant și spectaculos. Pe toată perioada Sfintelor Paști, ieșenii pot vizita colecția „Mica Pinacotecă din Jassy”, ce cuprinde peste 100 de opere de artă, lucrări ale unor artiști celebri, expuse în foaierul Ateneului.

 o imagine cu Ateneul National Iasi

Deși traversăm o perioadă a scumpirilor, Ateneul Național practică încă cele mai mici prețuri de pe piața culturală ieșeană

Piesa de teatru „Gunoierul”, o satiră despre eternul subiect al geloziei

 o imagine cu actorul, scenaristul si dramaturgul Mimi Branescu

Ateneul Național Iași aduce în atenția ieșenilor un spectacol unic: „Gunoierul”, piesa de teatru scrisă de actorul, scenaristul și dramaturgul Mimi Brănescu, cel care a scris și scenariul serialului „Las Fierbinți”

Ateneul Național Iași aduce în atenția ieșenilor un spectacol unic: „Gunoierul”, piesa de teatru scrisă de actorul, scenaristul și dramaturgul Mimi Brănescu, cel care a scris și scenariul serialului „Las Fierbinți”. „Gunoierul” este o satiră despre eternul subiect al geloziei, văzut prin ochii celor două personaje principale. Un gunoier scoate la lumină secretele,  aparent bine ascunse, ale vieții oamenilor, „citind” din resturile menajere pe care aceștia le aruncă.

Teodor Corban și Constantin Pușcașu, cei doi actori din rolurile principale și regizorii piesei, afirmă că e o piesă-metaforă plină de sevă, care, deși scurtă, concentrează foarte multe idei, îndeamnă la meditație pe marginea unor probleme serioase de viață, totul oferit sub masca unui umor de bună calitate.

„Cu siguranță, calitatea manifestărilor culturale este principalul factor de decizie în alegerea unui produs cultural. Investind în calitatea evenimentelor, trezim interesul publicului pentru cultură. De asemenea, credem că diversitatea și multiplele posibilități de alegere sunt un atu în atragerea publicului. Ateneul Național din Iași îmbină sub aceeași cupolă artele vizuale, cinematografia, teatrul, activitățile pentru copii, cursuri și multe alte elemente ale domeniilor culturale”, a declarat reprezentantul departamentului PR de la Ateneul Național, Delia Roșu.

Delia Roșu, departament PR de la Ateneul National Iasi

Ateneul Național din Iași îmbină sub aceeași cupolă artele vizuale, cinematografia, teatrul, activitățile pentru copii, cursuri și multe alte elemente ale domeniilor culturale

Delia Roșu: „Într-o perioadă a scumpirilor, Ateneul Național din Iași practică cele mai mici prețuri din piața culturală ieșeană”

sala de spectacol de la ateneul din iasi

Dacă perioada ce precede Sărbătorile de Paști este dedicată, la Cinema Ateneu, filmelor cu tematică religioasă, de introspecție, în săptămâna de după Paști, echipa Ateneului pregătește ceva interesant și spectaculos

Sărbătorile Pascale reprezintă, pentru români, o perioadă încărcată de spiritualitate, clipe prețioase petrecute alături de cei dragi, dar și momente dedicate relaxării. Pentru echipa Ateneului, Paștele vine ca o scurtă pauză de reîncărcare cu energie, care va  genera noi și felurite posibilități pentru public de petrecere a timpului liber, de culturalizare și, de ce nu, de divertisment. Ateneul Național Iași le pregătește ieșenilor ceva special în această perioadă din an, o nouă premieră de teatru: „Gunoierul” de Mimi Brănescu.

Deși traversăm o perioadă a scumpirilor, Ateneul Național practică încă cele mai mici prețuri de pe piața culturală ieșeană. Delia Roșu este de părere că pe lângă prețurile scăzute, un atuu al Ateneului Iași este și diversitatea evenimentelor cu care își încântă oaspeții.

„Prețul produsului cultural este cu atât mai important în vremurile noastre. Într-o perioadă a scumpirilor, Ateneul Național din Iași practică cele mai mici prețuri din piața culturală ieșeană. Credem că diversitatea și multiplele posibilități de alegere sunt un atu în atragerea publicului. Ateneul Național din Iași îmbină sub aceeași cupolă artele vizuale, cinematografia, teatrul, activitățile pentru copii, cursuri și multe alte elemente ale domeniilor culturale”, a menționat Delia Roșu.

Bugetul.ro
Moștenitorul lui Cristian Popescu Piedone nu se joacă. Primarul sectorului 5 vrea să-l facă uitat pe tatăl său și demarează un proiect care i-ar putea aduce și alte mandate
redactia.ro
Prima decizie importantă luată de americani în privința României imediat după alegerea lui Nicușor Dan ca președinte
Bugetul.ro
Dispare lacul din București văzut de milioane de localnici măcar o dată în viață. Totul se transformă într-un spațiu dedicat activităților sportive
a1.ro
Ce va face Ana Maria Gavrilă după victoria lui Nicușor Dan la prezidențiale. Decizia categorică anunțată în online
Playtech.ro
De când revin temperaturile de vară în România după valul de frig. Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza
observatornews.ro
Nicuşor Dan scoate agenţii SPP la plimbare. Nu vrea coloană oficială, nu se mută îşi va duce fiica la şcoală pe jos
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Vremuri de aur pentru acești nativi. Vin câștiguri colosale
realitatea.net
Colesterolul redus într-o săptămână. Cinci pași recomandați de nutriționiști
SportpeSurse
Vizită surpriză pentru George Simion în toiul nopții. A dat cu el de pământ!
Playtech.ro
Ce se întâmplă în culisele PSD? PNL și USR își împart rămășițele partidului condus de Ciolacu / Surse EXCLUSIVE
Dailybusiness.ro
AUR, anunţ de ultimă oră pentru susţinătorii săi: „Refuzăm să girăm o farsă. Suntem într-un punct mai grav decât în noiembrie”
RomaniaTV
Carmen Iohannis și-a făcut INTERVENȚII la față. Soția lui Iohannis a întinerit peste noapte. Toți și-au dat coate când au văzut-o / FOTO
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Şoc pentru români, se dau banii înapoi. Anunţ oficial de la Curtea de conturi
redactia.ro
Gestul neașteptat făcut de Gigi Becali în miez de noapte pentru George Simion.
ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`