Prima pagină » Coronavirus » Pfizer începe testarea vaccinurilor pentru copii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani pe minori din țările sărace
Pfizer începe testarea vaccinurilor pentru copii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani pe minori din țările sărace

Pfizer începe testarea vaccinurilor pentru copii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani pe minori din țările sărace

22 ian. 2021, 23:05,
în Coronavirus

Pfizer a anunţat vineri că a încheiat înscrierea copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani într-un studiu clinic privind vaccinul anti-Covid şi că a semnat un acord cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru câteva zeci de milioane de doze care să ajungă în ţările sărace, informează The Guardian, potrivit news.ro.

Compania farmaceutică americană caută să extindă utilizarea serului pe grupe de vârstă. Studiul, care a fost anunţat în luna octombrie, beneficiază de peste 2.000 de participanţi, a transmis o purtătoare de cuvânt.

Vaccinurile Pfizer/ BioNTech şi Moderna, care sunt aprobate pentru utilizare în SUA şi Uniunea Europeană, nu sunt administrate copiilor cu vârste sub 16, respectiv 18 ani, din cauza lipsei informaţiilor din studii. Luna trecută, Moderna a început de asemenea un studiu pentru a-şi testa vaccinul, pentru care este folosită o tehnologie similară Pfizer, pe adolescenţi cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani.

Copiii infectaţi cu SARS-CoV-2 rareori au simptome severe, dar asta nu însemană că nu pot răspândi virusul. Nu este clar nici dacă cei vaccinaţi împotriva Covid-19 pot transmite sau nu boala.

Vineri, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a spus că a ajuns la un acord cu Pfizer pentru livrarea de vaccin în ţările sărace.

Este vorba despre 40 de milioane de doze de vaccin anti-Covid. Acestea vor fi livrate prin programul COVAX, creat de OMS pentru distribuirea de astfel de produse în lume, cu accent pe ţările sărace. COVAX a semnat acorduri pentru sute de milioane de doze pentru a fi vaccinaţi oameni din ţările sărace, dar încă nu a început administrarea serurilor. Vaccinul dezvoltat de Pfizer este, până acum, singurul care a primit aprobarea OMS pentru utilizare de urgenţă.

Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, a declarat vineri că noul acord cu această companie ar trebui să permită ca vaccinarea să înceapă în februarie, pentru lucrătorii sanitari.

CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, a spus că cele 40 de milioane de doze anunţate azi vor fi vândute pe o bază non-profit. El a spus că este vorba despre un acord iniţial şi că mai multe doze ar putea fi vândute prin programul COVAX în viitor.

La nivel mondial, de la descoperirea SARS-CoV-2, la finalul anului 2019, în Wuhan (China), au fost înregistrate peste 97 de milioane de cazuri de infectare şi mai mult de 2 milioane de decese asociate, potrivit datelor compilate de Universitatea Johns Hopkins.

Bugetul.ro
Bulgaria, umilință supremă pentru România! Țara noastră a fost exclusă definitiv din programul Visa Waiver, însă vecinii din sud vor avea acces neîngrădit peste Ocean
redactia.ro
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină
Bugetul.ro
Adio, Parcul IOR din București în actuala formă! Primarul Robert Negoiță vrea să transforme locul de recreere din Sectorul 3 într-o oază modernă
a1.ro
Ramona Olaru s-a pozat într-o ipostază lipsită de inhibiții, în propriul balcon! Ploaia i-a pus în valoare siluetă de invidiat
Playtech.ro
Nu-l mai recunoști pe Klaus Iohannis! Cum arată fostul președinte după plecarea de la Cotroceni
observatornews.ro
Bugetarii amenință cu greva dacă li se taie sporurile. Economist "E loc mare de reduceri"
Playsport.ro
Vremea de la 34°C la minime de 5°C: meteorologii anunță ce ne așteaptă în următoarele două săptămâni
Evz.ro
Paradoxul pieței imobiliare. Case de 10.000 de euro în România, în plină explozie a prețurilor
realitatea.net
Reguli mai DURE pentru călătoria cu avionul în spațiul UE. Orice solicitant va avea nevoie de autorizație de călătorie
SportpeSurse
EXCLUSIV Imagini devastatoare cu casa părintească a lui Ion Țiriac din Brașov. Locuința a ajuns o dărăpănătură în care colcăie șobolanii. Primarul orașului face declarații tulburătoare despre miliardar: ““Nu l-a interesat niciodată”
Playtech.ro
Horoscop zilnic marţi, Zodia care trebuie să fie sinceră pentru rezolvarea tuturor problemelor
Dailybusiness.ro
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
RomaniaTV
Statul a retras o sumă-record din conturile românilor pentru a plăti pensiile şi salariile în iunie
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Nicuşor Dan, decizie crucială pentru toţi românii luni la prima oră. Anunţul oficial, după 8.30
redactia.ro
Un nou accident aviatic în India. Nu există supraviețuitori
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`