Deputatul Partidului Mişcarea Populară, Petru Movilă, a transmis un mesaj cu ocazia celebrării a 131 de ani de la decesul lui Mihai Eminescu. Petru Movilă a punctat faptul că sunt puține persoane care în ziua de astăzi mai fac ce și-ar fi dorit poetul pentru țară, românitate și românism.
„131 de ani de bogație româneasca, cu si despre Eminescu.
Problema nu este ce a fost Eminescu, scriitor, filozof, politician ci ca toti românii il cantă, il recită, il cinstesc, dar foarte putini fac ce și-a dorit Eminescu pentru noi, pentru neam, pentru țară, pentru românism și românitate.
«Ce e val, ca valul trece….»”, a declarat Petru Movilă.
131 de ani de la decesul lui Mihai Eminescu. Moștenire unică lăsată românilor de marele poet în comuna Tansa, din județul Iași!
Comemorare a 131 de ani de la decesul lui Mihai Eminescu. Moștenire unică lăsată românilor de poetul național în comuna Tansa, din județul Iași! La 24 august 1875, Mihai Eminescu, proaspăt numit revizor școlar pentru județele Vaslui și Iași, venea în prima inspecție la școlile de aici. Mihai Eminescu prezenta mai târziu realitățile învățământului moldav de la acele timpuri. Totul este consemnat într-un proces-verbal, păstrat în original până astăzi
Comemorare a 131 de ani de la decesul lui Mihai Eminescu! O moștenire valoroasă a lăsat, până astăzi, marele Mihai Eminescu tocmai în comuna Tansa, din județul Iași! Marele poet național a fost internat pe 3 februarie 1889 la Spitalul Mărcuța, din București, iar apoi a fost transportat la Sanatoriul Caritas.
Pe 15 iunie 1889, în jurul orei 4:00 dimineața, poetul Mihai Eminescu a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. Pe 17 iunie, Mihai Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din Cimitirul Bellu, din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române. Cauza care a dus la decesul său rămâne neelucidată și în zilele noastre. Mihai Eminescu a murit la doar 39 de ani.
La comemorarea a 131 de ani de la decesul lui Mihai Eminescu, marele poet a lăsat o moștenire valoroasă în județul Iași, la Tansa. Reporterii BZI au reușit, în exclusivitate, să intre în posesia unor documente și a unor mărturii unice legate de acest fapt! Ele pornesc de la poziția de revizor școlar la Iași a marelui Mihai Eminescu, respectiv de la o vizită făcută acum aproape un secol și jumătate într-o unitate educațională aflată la marginea județului Iași. Peste decenii, Mihai Eminescu a lăsat o moștenire specială pentru urmași, găsită în comuna Tansa, din județul Iași.
Revizorul Mihai Eminescu: „Totul pleacă de la netrebnicia administrației!”
Pe 24 august 1875, Mihai Eminescu, proaspăt numit revizor școlar pentru județele Vaslui și Iași, venea în prima inspecție la școlile de aici. Mihai Eminescu prezenta mai târziu realitățile învățământului moldav de la acele timpuri. Totul este consemnat într-un proces-verbal, păstrat în original până astăzi.
„Astăzi, 24 august 1875, inspectând Școala Tansa, am putut constata că satul acesta, cât și cel învecinat, Suhuleț, sunt foarte proprii pentru școală, că elevii s-ar putea urca la numărul de 50 – 60, că locuitorii, în genere, nu se împotrivesc la trimiterea lor. Dacă frecvența este mică, cauza e a o căuta numai în netrebnicia administrației comunale, care privește școala ca un lucru de prisos, închiriază un local nesuficient, în care pot încăpea abia 30 de copii, lasă și acest local descoperit și în stare proastă… Prevede peste tot sume neînsemnate în bugetul ei pentru școală, încât tot bugetul școalei este cât a treia parte din leafa domnului primar, care este de 2.400 de lei”, scrie aprig în condei, în calitatea sa de „inspector al școalelor”, Mihai Eminescu.