Prima pagină » Local » Petronela Susan, angajata de la Primăria Rediu, a fost condamnată la închisoare pentru luare de mită
Petronela Susan, angajata de la Primăria Rediu, a fost condamnată la închisoare pentru luare de mită

Petronela Susan, angajata de la Primăria Rediu, a fost condamnată la închisoare pentru luare de mită

03 aug. 2023, 14:15, 4 ,
în Local

Petronela Susan, fostă angajată a Primăriei Iași, transferată la Primăria Rediu, tot la Urbanism, a fost prinsă în flagrant după ce a luat mită. Polițiștii de la DGA au așteptat-o la finalul programului și au controlat-o în geantă. Au fost găsite și alte sume în afară de banii marcați. Reporterii BZI au aflat că totul a început de la o banală autorizație de construire, pentru o locuință individuală, cu un singur dormitor.

În acest context, Petronela Susan a fost dată în judecată, iar magistraţii Tribunalului Iaşi au decis să o condamne la o pedeapsă de 2 ani de închisoare, cu suspendare pentru luare de mită în forma continuata.

Filmul șpăgii de la Primăria Rediu. Cei de la DGA au așteptat-o să plece acasă

Petronela Susan a primit plicul în jurul orei 09:00. Anchetatori au așteptat-o în fața primăriei până în jurul orei 15:00, când se pregătea să plece spre domiciliu. În acel moment, polițiștii s-au prezentat și i-au cerut angajatei să prezinte ce are în geantă. Aceștia au găsit suma de 2.500 de lei în portofel. Întrebată de proveniența banilor, Petronela Susan ar fi explicat că sunt bani ascunși din cauza soțului care ar fi avut probleme cu alcoolul.

După o verificare amănunțită, anchetatorii au mai găsit 1.000 de euro. Petronela Susan a menținut aceeași explicație, că sunt banii familiei. Când i s-a spus că bancnotele în lei erau marcate, Petronela Susan a realizat că a fost prinsă în flagrant. Au fost organizate mai multe percheziții în biroul primăriei, dar și în biroul sălii de festivități, unde sunt organizate ședințele de Consiliu Local.

În jurul orei 15:00, DGA a ridicat mai multe documente și le-a transport cu mașina la Iași. Spre seară, Petronela Susan a fost reținută pentru 24 de ore, iar mai apoi a fost dusă la Tribunalul Iași cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Instanța nu a admis cererea procurorilor, iar angajata primăriei a stat în arest la domiciliu 30 de zile.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`