Prima pagină » Radio » Actualitate » Petre Roman și Silvia Chifiriuc, după 17 ani de relație. Cum este căsnicia lor în prezent

Petre Roman și Silvia Chifiriuc, după 17 ani de relație. Cum este căsnicia lor în prezent

18 oct. 2023, 13:21,
în Radio

Petre Roman și Silvia Chifiriuc au bifat de curând 17 ani de relație, timp în care au devenit și părinții unui băiat, pe nume Petrus. Cei doi s-au afișat pentru prima dată împreună în 2007, an în care fostul premier divorțase de Mioara Roman. Cât despre începutul relației, Silvia Chifiriuc își amintește că Petre Roman a avertizat-o că va fi atacată frecvent în presă.

Silvia Chifiriuc și fostul premier Petre Roman au o relație de 17 ani, timp în care au devenit și părinții unui băiat, care acum are 13 ani. Recent, cei doi au făcut mai multe dezvăluiri din culisele mariajului lor, care durează de 14 ani.

Petre Roman și Silvia Chifiriuc, după 17 ani de relație

Silvia Chifiriuc și Petre Roman au demonstrat tuturor celor care nu au crezut în povestea lor de dragoste că sunt făcuți unul pentru altul. În cei peste 17 ani de când sunt împreună n-au făcut decât să se bucure din plin de povestea lor cu momente frumoase, dar și clipe încărcate de durere, așa cum a fost moartea părinților Silviei Chifiriuc.

De-a lungul relației lor, foarte rar au acordat interviuri și la fel de rar au apărut în emisiuni de televiziune. Recent, însă, au făcut o excepție și au acordat împreună un interviu la Antena Stars, în care au vorbit despre cum decurge viața lor.

„Cu cât ești mai recunoscător, cu atât lucrurile vin spre tine și mai frumos. Și am făcut acest exercițiu și de atunci nu trece o zi să nu fiu recunoscătoare Divinității, să nu mulțumesc și cu cât mă retrag seara, la somn, cu aceste gânduri de mulțumire și îmi fac o listă vizuală cu ce am rezolvat în ziua respectivă, a doua zi se deschid lucruri la care nici nu m-am gândit. Recunoștința îți aduce lucruri minunate în viață”, a spus Silvia Chifiriuc.

Silvia Chifiriuc a avut de suferit la începutul relației

Silvia a mai spus că a avut încredere de la început în dragostea lui Petre Roman și a știut că relația lor va fi una de durată, chiar dacă s-au lovit de neîncrederea oamenilor.

„În momentul în care a devenit publică relația dintre noi, în 2007, era evident că va fi o mare învolburare mediatică, având în vedere faptul că sunt un om cunoscut în România. Au fost 54 de zile fără oprire. Pentru Silvia a fost greu. A suferit mult”, a precizat Petre Roman.

„Am fost țintă, dar asta nu mai contează acum. El m-a avertizat. M-a pregătit. Aveam suportul lui. Mi-a zis că se vor scrie foarte multe lucruri neadevărate despre mine. Am pășit cu toată încrederea și cu toată iubirea în povestea asta cu el. Nu-mi pare rău de nimic!

Relația noastră a fost foarte bine sudată de la început. Ceea ce mi-a dat Dumnezeu este al meu și duc mai departe și pentru fiul meu Petrus, și pentru mine ca om”, a încheiat Silvia Chifiriuc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`