Prima pagină » Economic Local » Peste un milion de euro pentru modernizarea străzilor din comuna Țuțora
Peste un milion de euro pentru modernizarea străzilor din comuna Țuțora

Peste un milion de euro pentru modernizarea străzilor din comuna Țuțora

23 dec. 2019, 04:00,
Ciprian Boaru în Economic Local

Săptămâna trecută, Primăria comunei Țuțora a lansat o licitație pentru modernizarea mai multor drumuri locale. Investiția este estimată la 5,7 milioane lei, fără TVA, aproape 1,2 milioane euro. La procedură s-au perezentat Asocierea Conest SA – Simpa Consult SRL și Vam Sofi Trans SRL. Oferta cu prețul cel mai mic va fi declarată câștigătoare. Pe lângă execuție, firma câștigătoare va realiza și proiectarea. Lungimea totală a drumurilor este de 5.210 metri. Arterele sunt situate în satele Chiperești, Țuțora și Oprișeni. Finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova.

„Proiectul tehnic trebuie să permită elaborarea detaliilor de execuție în conformitate cu materialele și tehnologia de execuție propusă, cu respectarea strictă a prevederilor inițiale, fără să fie necesară suplimentarea cantităților de lucrări și fără a se depăși costul lucrării stabilit în faza de SF (studiu de fezabilitate -n.r.). Detaliile de execuție vor fi concepute astfel încât să conțină toate detaliile necesare comunicării proiectului pe șantier”, se arată în caietul de sarcini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *