Prima pagină » Local » Peste 7.000 de persoane au împânzit stadionul din Copou la INIMO! Atmosferă de festival la Iași – FOTO, VIDEO

Peste 7.000 de persoane au împânzit stadionul din Copou la INIMO! Atmosferă de festival la Iași – FOTO, VIDEO

20 aug. 2022, 21:07, 2 ,
în Local

A început festivalul INIMO. În perioada 19-21 august, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou va avea loc cel mai important festival al verii de la Iaşi. Cei mai îndrăgiţi artişti din România vor cânta la INIMO pentru a susţine dezvoltarea și educația a 10.228 de copii. Evenimentul este organizat de Asociaţia „Glasul Vieţii” şi părintele Dan Damaschin.

În cadrul festivalului vor avea loc mai multe momente artistice pentru toate vârstele şi toate gusturile. Cei prezenţi vor avea ocazia să ia parte şi la spectacole de circ şi de teatru susţinute de actori locali.

Echipa de la „Gaşca Zurli” îi va anima pe cei mici cu jocuri şi activităţi distractive şi educative, într-un spaţiu prietenos. Meşterii locali vor veni cu produse artizanale, lucrate manual, iar producătorii locali vor veni cu bucate delicioase şi sănătoase.

În cadrul festivalului, cei prezenţi vor putea interacţiona la standurile cu educaţie alimentară, sanitară sau financiară. Va fi organizată şi o expoziţie cu toate cauzele sociale ale Asociaţiei „Glasul Vieţii”, publicul având ocazia să descopere diverse iniţiative umanitare în care se poate implica.

Could not play video.
There was a problem trying to load the video.
Error code: html5_video:4
Bugetul.ro
Marele zăcământ de petrol ascuns în „măruntaiele” României. Locul în care a fost găsită o adevărată „comoară” de petrol și gaze naturale este surprinzător
redactia.ro
Cum a murit, de fapt, Rareș Ion, dealerul lui Vlad Pascu. Fratele lui a făcut dezvăluiri cutremurătoare
Bugetul.ro
S-a terminat pentru ANPC și Cristian Popescu Piedone. Decizia justiției confirmă eșecul autorității în procesele contra marilor bănci din România
a1.ro
Paște 2025: Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce nu e bine să faci pe 17 aprilie
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie copt cozonacul ca să nu se ardă deasupra. La câte grade trebuie setat cuptorul electric sau pe gaz
observatornews.ro
Accident mortal, înscenat de elevi din Vaslui: "cadavrul", un manechin din paie, stropit cu vopsea roşie
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Revin ploile în România. Temperaturile, ieșite din comun
realitatea.net
Săptămâna Mare: Perioada cu cea mai mare încărcătură spirituală din an. Ce TREBUIE să faci în fiecare zi, pentru a fi ferit de boală și a avea parte de noroc
SportpeSurse
4 mai aduce o SCHIMBARE MAJORĂ. Decizia OFICIALĂ anunțată cu două săptămâni înainte de alegeri
Playtech.ro
Pască gata în 5 minute. Ai nevoie de un blender şi de o tavă rotundă
Dailybusiness.ro
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
RomaniaTV
Oana Roman, NERVOASĂ pe Calina. Fiica Catincăi, în centrul unui mare scandal. Mătușa ei dă de pământ cu ea: Am tolerat prea mulți ani această situație
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Ministrul Muncii, anunţ de ultimă oră pentru angajaţi şi angajatori
redactia.ro
Zodiile binecuvântate în Joia Mare. Sunt sub protecție divină
ego.ro
Anca Alexandrescu, de nerecunoscut! În aceste imagini, îți e greu să-ți dai seama că ea este FOTO
Comentarii
  • Trebuie organizate mai multe evenimente de acest fel in Iași, nu să mergem prin alte orașe la concerte. Clujul are două festivaluri mari într-o lună iar Iașul a rămas la nivelul anilor 70: Ziua Familiei pentru pensionari în Copou, 1 mai la Ciric cu Ștefan Pintilie și taraful RATC, Cătălin Crișan în Piața Unirii și Țzancă Uraganul la Tiky. Ești de tot râsul dom primar!

  • Exceptionala initiativa!! Atragem insa atentia primarului PNL sa nu mai opreasca iluminatul stradal din cauza acestor evenimente, pentru ca pune in pericol viata oamenilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`