Peste 50 de pacienți asimptomatici diagnosticați cu COVID-19 au fost externați la Iași. Aceștia vor sta în autoizolare la domiciliu încă 4 zile și vor fi monitorizați de medicul de familie. Pacienții asimptomatici nu iau tratament specific infecției cu coronavirus. După o lună de la externare sunt obligați să revină la control
Peste 50 de pacienți asimptomatici diagnosticați cu COVID-19 au fost externați la Iași, în două zile. La Spitalul de Boli infecțioase din Iași au fost externați 32, iar la Spitalul „Căi Ferate”, 19. Pacienții asimptomatici au fost retestați în cea de-a 8-a și a 10-a zi de la internare. Pacienții cărora le-a ieșit testul negativ au fost externați și și-au reluat activitățile sociale, iar cei care au avut testul încă pozitiv au primit indicația de a mai sta încă 4 zile în autoizolare la domiciliu. Pacienții care au intrat în autoizolare sunt supravegheați de medicul de familie. După cele 14 zile petrecute în spital și acasă, pacientul asimptomatic, dar pozitiv, la infecția cu COVID-19 se poate întoarce la locul de muncă. Pacienții asimptomatici nu primesc tratament specific.
Din cei 50 de pacienți asimptomatici diagnosticați cu COVID-19, doar cei cu testul negativ pot ieși în comunitate
În urma ordinului de ministru publicat în Monitorul Oficial în urmă cu 4 zile, pacienții asimptomatici diagnosticați cu COVID-19 vor fi externați din spital la 10 zile de la spitalizare, chiar dacă testul iese încă pozitiv. La Iași, încă din prima zi în care a fost făcut anunțul, spitalele au externat pacienții asimptomatici.
„Am externat în urmă cu două zile 11 pacienți asimptomatici, iar ieri, 8 pacienți. Pacienții asimptomatici se retestează în a 8-a și a zecea zi de la internare. Cei care au testul negativ sunt externați fără indicație medicală, iar cei cu testul pozitiv primesc indicația de a mai sta 4 zile în autoizolare la domiciliu. Chiar dacă unii pacienți nu au simptome specifice ca febră, tuse, dificultate la respirație, aceștia nu sunt externați decât în momentul în care medicul îi face un examen CT pulmonar și verifică dacă sindromul inflamator este sau nu prezent. Dacă pacientul este asimptomatic, dar prezintă îngrijorare în urma celor două examinări, acesta este reținut în unitatea medicală. Pacienții trebuie să revină la spital după o lună de la externare”, spune dr. Mihai Glod, managerul Spitalului CF din Iași.
Pacienții asimptomatici infectați cu COVID-19 nu primesc la externare medicamentație specifică
Cei care sunt considerați pacienți asimptomatici infectați cu COVID-19 nu primesc medicamentație specifică în spital, ci beneficiază de vitaminoterapie. Cei care suferă de alte boli asociate primesc pe lângă medicamentația de susținere a sistemului imunitar și tratamentul specific bolilor de care suferă.
„Pacienții asimptomatici infectați cu COVID-19 beneficiază pe timpul spitalizării de vitaminoterapie și, dacă suferă și de alte comorbidități, primesc și tratamentele specifice. După o lună de la externare, acesta va reveni la spital. I se va face o spitalizare de zi, în urma căreia medicii îi vor face o serie de analize pentru a se asigura că pacientul se simte bine și nu are repercusiuni în urma infectării cu COVID-19. După externare, pacientul primește foaia medicală cu care se prezintă la medicul de familie. Medicul de familie este cel care va supraveghea pacientul în cele 4 zile de autoizolare la domiciliu”, spune dr. Carmen Manciuc, director medical la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.
Medicii de familie îi vor monitoriza pe cei considerați pacienți asimptomatici
După ce pacienții asimptomatici infectați cu COVID-19 sunt externați, spitalul la care au fost internați trimite o listă nominală către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași. Reprezentanții instituției vor lua legătura cu medicii de familie de care aparțin acei pacienți asimptomatici și îi vor informa cu privire la starea acestora.
„După ce DSP Iași ne anunță că printre cei înscriși la noi avem și pacienți asimptomatici infectați cu COVID-19, responsabilitatea noastră este să-i telefonăm, să ne asigurăm că simptomele specifice nu apar. Presupune o responsabilitate foarte mare și totodată o frică a noastră de malpraxis. E destul de greu să faci telemedicină. Dacă pacientul va avea simptome sau are nevoie de servicii medicale, ne echipăm specific și-i facem o vizită la domiciliu. Momentan nu am fost înștiințați dacă avem sau nu pacienți asimptomatici. După 14 zile de la internare, pacientul asimptomatic poate veni la cabinet pentru concediu de izolare”, precizează dr. Anca Deleanu, președinta medicilor de familie din Iași.
Psiholog: „Pacienții asimptomatici au reprezentat cea mai mare provocare a psihologilor din Spitalul de Boli Infecțioase din Iași”
Pacienții asimptomatici au reprezentat de la începutul pandemiei de COVID-19 problema cea mai mare a medicilor. Mulți dintre aceștia au avut nevoie de intervenția psihologilor pentru a accepta că după mai multe teste pozitive vor trebui să rămână în spital.
„Pacienții asimptomatici au reprezentat cea mai mare provocare a psihologilor din Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. Mulți dintre aceștia au necesitat consiliere psihologică pentru că nu se acomodau cu ideea că deși nu au simptome specifice, sunt nevoiți să stea săptămâni bune în spital. Pentru o persoană activă este dificil să accepți condițiile de spitalizare. Credem că schimbarea protocolului a fost de bun augur. Noi, psihologii, am legat relații frumoase cu pacienții. Îi sunăm chiar și acum acasă, să vedem care este starea lor psihică”, spune Marcela Reșcanu, psiholog principal la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.