Prima pagină » Local » Peste 300 de pacienți sunt pe lista de așteptare pentru transplant renal la Spitalul „Parhon” Iași
Peste 300 de pacienți sunt pe lista de așteptare pentru transplant renal la Spitalul „Parhon” Iași

Peste 300 de pacienți sunt pe lista de așteptare pentru transplant renal la Spitalul „Parhon” Iași

17 oct. 2023, 02:00, 1 ,
Codruța ȘOROAGĂ în Local

Peste 300 de pacienți sunt pe lista de așteptare pentru transplant renal la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iași. De la începutul anului 2023, în cadrul unității medicale s-au realizat 44 de transplanturi renale.

Pe lista de așteptare pentru transplant renal, la Iași, sunt înscriși peste 300 de pacienți

Conform Agenției Naționale de Transplant, în prezent, 3.540 de pacienți din întreaga țară așteptă să primească transplantul de rinichi. La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iași, peste 300 de oameni sunt înscriși pe lista de așteptare pentru a primi transplantul renal. Vorbim despre pacienţi din întreaga regiune a Moldovei, din Bacău, Galaţi, Piatra Neamţ, Botoşani sau Vaslui.

Pentru a le crește șansa de a beneficia de un organ sănătos, pacienții pot să se înscrie pe listele de așteptare ale tuturor centrelor de transplant din țară. În prezent, în România sunt acreditate 4, acestea fiind Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași, Institutul Clinic Fundeni – Centrul pentru uronefrologie și transplant renal (București), Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca.

De la începutul anului, în cadrul Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iași au fost realizate 44 de transplanturi, 9 fiind doar în ultima săptămână. În opt din cele nouă cazuri, organele au fost prelevate de la persoane aflate în moarte cerebrală. Este pentru prima dată când într-un interval atât de scurt s-au realizat atât de multe transplanturi. De la începutul activității Centrului de Transplant Renal, la Iași au fost realizate peste 400 de transplanturi.

Prof. dr. Adrian Covic: „Ar trebui să existe un registru unic de transplant”

Prof. dr. Adrian Covic, șeful compartimentului de Transplant Renal al Spitalului „Dr. C.I. Parhon” Iași, a precizat că în România ar trebui să existe un registru unic de transplant. Astfel ar fi posibil ca rinichiul prelevat să ajungă la pacientul care ar avea cel mai crescut grad de compatibilitate cu acesta.

„Ar trebui să existe un registru unic de transplant, în care, dacă există un donator ideal, în orice colț de țară, pentru orice pacient din orice colț de țară, imunologia să fie realizată foarte rapid, rezultatul să fie foarte rapid, sincronizările să fie perfecte. Recoltarea să fie făcută local și să nu meargă echipe 400 de kilometri, iar rinichii, ficatul sau orice alt organ prelevat să fie transportat cu mijloace de transport moderne, așa cum se întâmplă, spre exemplu, în Croația, unde organele sunt transportate cu elicopter, avion.

Din păcate, asta nu se întâmplă, Agenția Națională de Transplant a ales a ales a doua cea mai bună variantă și anume regionalizarea. Cu alte cuvinte, toate centrele care sunt în aria unui centru de transplant din Iași, Cluj, București, pentru că sunt mai aproape ca distanță, sunt racordate la acel centru, tocmai pentru a reduce timpii de ischemie. Este și aceasta o politică, dar nu este politica cea mai bună”, a precizat prof. dr. Adrian Covic, șeful compartimentului de Transplant Renal al Spitalului „Dr. C.I. Parhon”.

Comentarii
  • Sa l intrebam pe arsinel cum sta treaba cu transplantul. Nu pe covrig . Pentru el fiecare pacient e sursa de bani ..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`