Peste 3.300 de oameni au fost prinși fără mască de protecție, de forțele de ordine și amendați în 24 de ore. Aproape 25.000 de forțe de ordine au făcut controale în țară, pentru a vedea în ce măsură sunt respectate regulile de protecție împotriva coronavirusului. Au fost date amenzi de peste 700.000 lei, majoritatea unor persoane care nu purtau masca de protecție.
Purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, a declarat, duminică, 3 decembrie, faptul că în a doua zi a anului au acționat aproximativ 24.500 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne pentru menținerea ordinii publice și asigurarea intervențiilor în sprijinul cetățenilor, dar și pentru a verifica modul în care se respectă măsurile pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19.
Nu au fost înregistrate evenimente de o gravitate deosebită.
Mulți oameni fără mască de protecție și aproximativ 7.900 de fapte contravenționale
În ultimele 24 de ore, forțele de ordine au gestionat aproape 4.000 de sesizări, majoritatea primite prin 112. Au fost constatate aproximativ 7.900 de fapte contravenționale. De asemenea, polițiștii au început cercetările cu privire la 621 de posibile infracțiuni.
Polițiștii au prins în flagrant 114 autori de infracțiuni. De asemenea, au fost depistate 10 persoane date în urmărire națională sau internațională. Pe șosele, în ultimele 24 de ore, au fost reținute 437 de permise de conducere și 101 certificate de înmatriculare
În cea de-a doua zi a Anului, angajații MAI, alături de polițiști locali și reprezentanți ai altor instituții au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor preventive dispuse de autorități în actualul context epidemiologic. S-au verificat peste 64.000 de persoane, 3.300 de operatori economici și 144 operatori transport persoane, precum și aproximativ 7.500 de obiective de interes, dintre care 2.623 de unități de alimentație.
Peste 3.300 de persoane pentru că nu purtau masca de protecție
Au fost sancționate peste 3.300 de persoane pentru că nu purtau masca de protecție, 582 pentru că nu au respectat restricțiile de circulație, iar 26 pentru că au încălcat măsurile privind carantina sau izolarea. Valoarea totală a amenzilor depășește suma de 718.000 lei.
De asemenea, a fost întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. La linia TelVerde 0800.800.165 au fost primite 13 apeluri prin care cetățenii sesizau încălcarea măsurilor de protecție sanitară în municipiul București și în 5 județe.
Petrecere ilegală, spartă de Poliție
O petrecere organizată ilegal în județul Iași le-a adus amenzi considerabile organizatorilor. De altfel, oamenii legii au împărțit sancțiuni cu nemiluita în doar 24 de ore. Peste 2.500 de persoane au fost legitimate și verificare de către polițiștii ieșeni
O petrecere ilegală a fost spartă de Poliție, în localitatea Tomești! Regulile de distanțare erau ignorate total de către participanții la chermeză! De asemenea, oamenii legii au împărțit amenzi cu nemiluita pe străzile din Iași, în doar 24 de ore.
„Sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfășurate noi acțiuni de verificare în zone aglomerate și în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID-19. La activitățile desfășurate au participat peste 230 de politiști și polițiști locali. Au fost verificate 109 societăți comerciale și 30 de mijloace de transport persoane, în total fiind legitimate 2.645 de persoane”, au precizat ieri reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.