Valentin Ovidiu Nae este omul care conduce Centrala Nucleară de la Cernavodă și are un salariu lunar de peste 12.000 de euro. Soția lui lucrează tot CNE Cernavodă. În declarația de avere este trecut faptul că directorul a câștigat la loto puțin peste 1.800 de lei.
România, la fel ca și în anii precedenți, nu se află în top 15 țări care sunt în clasamentul efectuat de Visual Capital, însă producția de la Cernavodă este totuși în jur de 11.098 GWh. România se clasează mult mai jos decât Cehia, Slovacia, Ungaria dar și Bulgaria. Singurele țări cu o pondere mai mică decât România fiind Olanda și Slovenia.
Peste 12.000 de euro salariu lunar pentru omul care conduce Centrala Nucleară de la Cernavodă! Soția lui lucrează tot acolo
Directorul Centralei Nucleare de la Cernavodă, Valentin Ovidiu Nae, se numără printre cei mai bine remunerați din sectorul energetic. Deși ocupă această poziție din 2020, el și-a petrecut întreaga carieră profesională în cadrul companiei de energie nucleară. Acesta încasează un salariu lunar de peste 12.000 de euro.
Nae și-a început cariera în 1986, imediat după ce a absolvit Facultatea de Fizică a Universității București, cu specializarea în tehnologia semiconductorilor. El a fost angajat ca inginer-fizician în Departamentul de Radioprotecție al sucursalei CNE Cernavodă, fiind primul său loc de muncă. Până în 2019, a participat la numeroase cursuri de formare în domeniul siguranței nucleare, dar nu a obținut alte diplome universitare.
Conform celei mai recente declarații de avere, în anul trecut, Nae a avut un venit anual de 756.853 lei, echivalentul a aproximativ 63.000 lei pe lună sau peste 12.000 de euro. Soția sa, de asemenea angajată la CNE Cernavodă, a avut un salariu anual de peste 210.000 lei. În plus, Nae a câștigat 1.855 lei la loto 6/49.
Directorul de la Centrala Nucleară de la Cernavodă nu are terenuri
Din declarația de avere reiese că Nae nu deține terenuri, ci doar o casă de 115 metri pătrați în Ștefăneștii de Jos, Ilfov. Documentul mai menționează și trei autoturisme: un Mitsubishi ASX fabricat în 2011, un Lexus NX300H din 2019 și o Toyota Yaris din 2021.
Economiile lui Valentin Nae sunt, în mare parte, plasate în depozite bancare, fiind distribuite în aproximativ 20 de conturi. Cele mai semnificative dintre acestea au fost deschise în ultimii doi ani, 2023 și 2024, numărând șapte conturi, cu o valoare totală de peste 1,5 milioane lei. În contextul în care salariul său de la Nuclearelectrica în 2022 a fost de 636.000 lei, se poate deduce că o mare parte din veniturile sale recente au fost economisite în aceste conturi.
În plus, Nae a făcut investiții în titluri de stat prin intermediul uneia dintre băncile la care este client, mai exact BCR. Aceste investiții se ridică la puțin peste 500.000 lei și 80.000 de euro. Comparativ cu anul precedent, investițiile au crescut, când achizițiile de titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor au totalizat 450.000 lei și 45.000 de euro.
În ceea ce privește remunerația, salariul lui Valentin Nae, directorul Centralei Nucleare de la Cernavodă, este ușor inferior celui al directorului general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță. Acesta din urmă, fost consilier al premierului României pe probleme de securitate energetică și politici publice în domeniul energetic, ocupă poziția de conducere la compania de stat din septembrie 2017.