Prima pagină » Local » Personalul medical de la Spitalul Sf. Maria din Iaşi trage un semnal de alarmă, după ce mai mulţi copii au ajuns la urgenţă cu arsuri
Personalul medical de la Spitalul Sf. Maria din Iaşi trage un semnal de alarmă, după ce mai mulţi copii au ajuns la urgenţă cu arsuri

Personalul medical de la Spitalul Sf. Maria din Iaşi trage un semnal de alarmă, după ce mai mulţi copii au ajuns la urgenţă cu arsuri

05 mart. 2021, 11:16,
Elena Nicoleta Bujor, în Local

Lavinia Ionescu, purtător de cuvânt a Spitalui Sf. Maria din Iaşi, a tras astăzi, 5 martie 2021, un semnal de alarmă. Aceasta a transmis că în ultimul weekend s-au înregistrat patru cazuri de copii care au avut nevoie de internare deoarece prezentan arsuri. Numărul pacienţilor pediatrici care au arsuri pe suprafeţe cuprintre între 6 şi 40% a crescut. În aceste momente, la spitalul ieşean de copii sunt internaţi 7 pacienţi cu arsuri.

„În ultima săptămână s-a remarcat o incidenţă crescută a cazurilor pediatrice care s-au adresat Spitalului de Copii Sf. Maria cu arsuri. Astfel, avem internaţi 7 copii cu arsuri pe suprafeţe cuprinse între 6 şi 40 la sută. Cele mai grave cazuri sunt doi copii cu vârsta de 2, respectiv 3 ani, una dintre ele este fetiţa cu arsuri de 40 la sută. Starea lor este în continuare gravă, şi necesită Terapie Intensivă maximala în secţia ATI. Ceilalţi 5 copii sunt internaţi pe sectorul de chirururgie plastică şi necesită terapie specifică”, a transmis dr. Lavinia Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului Sf. Maria din Iaşi.

Dr. Lavinia Ionescu: „Părinţii trebuie să conştientizeze gravitatea acestor probleme”

Cadrul medical ieşean a transmis un mesaj destinat părinţilor prin care le recomandă să conştientizeze mult mai mult faptul că aceste probleme sunt grave. Marea parte din cazurile copiilor care prezintă arsuri s-au petrecut acasă.

„În ultimul weekend s-au înregistrat patru cazuri de copii care au necesitat internare cu arsură şi ne dorim să creştem nivelul de conştientizare în rândul părinţilor asupra gravităţii acestor probleme. Majoritatea accidentelor s-au produs în mediul casnic şi au un impact negativ asupra stării de sănătate a copiilor, dar şi emoţional”, a mai spus dr. Lavinia Ionescu.

Starea de sănătate a fetiţei opărite cu ciorba

Medicul a ţinut să adauge că fetiţa opărită cu ciorba rămâne în continuare la Terapie Intensivă şi continuă tratamentul conform planului terapeutic.

„Fetiţa rămâne pentru continuarea terapiei la Iaşi, s-au efectuat toaletele plăgilor standard conform planului terapeutic pe care l-am stabilit”, a conchis dr. Lavinia Ionescu.

Doi copii în stare gravă, transferați la Spitalul Sfanta Maria din Iasi după ce s-au opărit cu ciorbă

În data de 27 februarie 2021, doi copii au ajuns în stare gravă la spital din Huși, sâmbăta, după ce, într-un moment de neatenție, aceștia s-au opărit cu ciorbă. Deocamdată nu se cunosc circumstanțele în care a avut loc accidentul.

Copiii au fost transferați de urgenţă la Iași pentru tratament de specialitate. O fetiță în vârstă de doi ani care a suferit arsuri pe peste 80% din suprafață corpului a fost transferată la Spitalul Sf. Maria din Iași cu elicopterul SMURD. Băiețelul care a suferit arsuri doar pe 15% din suprafață corpului a fost adus pe cale terestră.

„Un elicopter va face un transfer de la Spitalul Huși la Spitalul de Pediatrie Iași. Pacienta, o fetiță în vârstă de 12 an cu arsuri de la un lichid fierbinte (borș) pe aproximativ 80% suprafața corpului. (Membre superioare și inferioare bilateral, torace anterior, abdomen). Fetița este stabilă hemodinamic, neintubată la momentul actual. Va fi reevaluata de echipa SMURD Iași”, a declarat atunci prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *