Prima pagină » Actualitate » Persoanele vaccinate anti-Covid-19 trebuie să poarte masca în prezenţa celor neimunizati. Iată de ce
Persoanele vaccinate anti-Covid-19 trebuie să poarte masca în prezenţa celor neimunizati. Iată de ce

Persoanele vaccinate anti-Covid-19 trebuie să poarte masca în prezenţa celor neimunizati. Iată de ce

13 mai 2021, 16:09,
Elena Nicoleta BUJOR în Actualitate

Conform unor studii efectuate recent, vaccinarea împotriva noului coronavirus aduce un nivel mare de anticorpi în sânge, însă, uneori nu are aceşti anticorpi în căile superioare, găzduind astfel virusul Covid-19.

Ediţia secundă a Maratonului de Vaccinare de la Timişoara, proiect care a dat tonul unor acţiuni asemănătoare la nivel naţional, revine, în acest sfârşit de săptămână. Pe lângă rapelul asigurat celor de la prima ediţie, pot primi prima doză de ser dezvoltat de compania Pfizer şi cei nevaccinaţi până în momentul de fată. În altă ordine de idei, o altă noutate este cea a unei linii de vaccinare cu Johnson&Johnson, vaccin care necesită doar o singură doză.

Şeful secţiei ATI al Spitalului Judeţean Timişoara: „Viaţa noastră revine încet la normal”

Evenimentul de la Centrul Regional de Afaceri din oraşul de pe Bega a fost iniţiat de către medicul Dorel Săndesc, şeful secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă al Spitalul Judeţean, care s-a arătat mulţumit de numărul destul de mare de persoane care s-au vaccinat anti-Covid-19 cu prima doză, peste 6.700. În perioada în care specialiştii afirma ce reguli noi vor exista pentru vaccinaţi şi cei nevaccinaţi, medicul Dorel Săndesc atrage atenţia că nu trebuie să se ajungă la discrimănări.

„În mod evident, viaţa noastră revine încet la normal. Asta se întâmplă gradual. Însă nu trebuie făcută discriminare, ci adaptare. Ca în orice domeniu de activitate, este logic ca persoanele vaccinate, imunizate sau care au trecut prin boală şi au dovada asta, să nu mai necesite niciun fel de screening. Şi să poată participa la diverse evenimente publice. E important însă să se caute soluţii să se evite discriminarea prin blocarea din start a altor categorii. Soluţia nu rămâne decât una foarte clară. Testarea oamenilor care nu s-au vaccinat, ca ei să nu reprezinte o problemă”, a declarat Dorel Săndesc.

Dr. Dorel Săndesc: „E falsă iluzia că mă protejez lăsând pe alţii să se vaccineze”

Medicul anestezist a adus în discuţie o serie de argumente, pentru care persoanele vaccinate anti-SARS-CoV-2 nu ar trebui să lase garda jos şi trebuie să se protejeze împotriva virusului în continuare, purtând masca de protecţie.

„Unele studii arată că vaccinatul, care are un nivel bun de anticorpi în sânge, nu are uneori anticorpi în căile superioare, deci ar putea să găzduiască virusul, să nu-l omoare imediat, ci să-l transmită. Astfel, dacă nu eşti vaccinat, te expui şi când intri în contact cu o populaţie mare de vaccinaţi. Iluizia că mă protejez lăsând pe alţii să se vaccineze este falsă. Cei vaccinaţi se vor bucura de libertate, dar ei pot fi transmiţători pentru cei nevaccinaţi. Ţinând cont de aceste date ştiinţifice, sunt de acord cu întruniri publice fără mască între persoanele vaccinate. Ele sunt protejate, nu fac boala. O precauţie se impune când populaţia este mixtă. Toate aceste observaţii au o unică concluzie. Vaccinarea este calea. Şi ca să te protejezi pe tine şi pe cei din jur”, a mai spus Săndesc (foto dreapta).

Medicul ATI: „Vaccinaţii au văzut că nu le-au crescut colţi, solzi şi coarne”

Dorel Săndesc a atras atenţia persoanelor că deciziile care se vor lua în privinţa libertăţii vaccinaţilor, faţă în faţă cu restricţiile celor neimunizaţi, ar putea duce la o falie la nivel social, asemănătoare celei din anii ’90.

“Este esenţial ca noi să nu ne tribalizăm. Am văzut aşa ceva la începutul anilor ‘90, când erai cu sau împotriva lui Ion Iliescu. Nu exista cale de mijloc. Se rupeau familii, se destrămau prietenii. Trebuie să lăsăm canal de dialog. Cred că foarte mulţi oameni sunt recrutabili prin dialog. Există probabil un nucleu dur, pe care nu-i convingi nicicum să se vaccineze, dar sunt şi mulţi care sunt dispuşi să-şi schimbe părerea. Am văzut asta din experienţă proprie. Oamenii au văzut că nu le facem rău, cei care s-au vaccinat au văzut că nu le-au crescut colţi, solzi şi coarne. De aceea, cred că dialogul este important. S-a văzut, campaniile marşate pe ameninţări şi teamă nu au avut efect. Lumea aşteaptă soluţii, nu numai ameninţări. Noi trebuie să gândim pozitiv”, a mai spus Dorel Săndesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`