După doi ani de pandemie, cu adaptări și numeroase schimbări la nivelul educației, în general, inclusiv în zona pregătirii pentru performanță, în această primăvară s-au reluat concursurile, competițiile și olimpiadele școlare, așteptate și dorite de o categorie de elevi, cei competitivi, cu drag de cunoaștere aprofundată, de mult studiu individual, de autodepășire.
La geografie, știință care ne îmbogățește cultural și ne oferă soluții practice cu privire la numeroasele probleme ale lumii în care trăim, la etapa județeană au participat, în această primăvară, peste 200 de elevi ieșeni, dornici să-și testeze și valideze cunoștințele din acest provocator și fascinant domeniu al cunoașterii. Pentru prima dată, la această etapă, ca un câștig al perioadei dificile de predare și evaluare on-line, alături de elevii ieșeni, au fost și tineri pasionați de geografie din Republica Moldova, elevi ce au dovedit la rândul lor, pe aceleași subiecte de concurs și teme de reflecție, originalitate, cunoștințe temeinice și o riguroasă pregătire geografică. Iașul deschide, astfel, punți de colaborare între tineri și dascăli, de pe ambele părți ale Prutului!
La etapa națională, desfășurată la București, în perioada 25-30 aprilie s-au calificat șapte elevi ieșeni, care au reprezentat la cel mai înalt nivel școala geografică ieșeană. Elevii au participat, conform regulamentului acestei competiții, deopotrivă la probe teoretice cât și la probe practice, geografia fiind, cu predilecție, o disciplină a cercetării de teren.
La finalul acestor probe elevii au participat la etapa de baraj, care se derulează în limba engleză, și care conduce la stabilirea lotului României, la competițiile geografice internaționale.
Și în acest an, prin prisma rezultatelor lor, elevii ieșeni au strălucit și au menținut Iașul în topul județelor țării, așa cum se întâmplă de ani și ani de zile. Anul acesta județul Iași s-a poziționat pe locul al II-lea în clasamentul național. Bravo, elevilor participanți, felicitări școlilor și dascălilor care i-au pregătit și le-au insuflat dragostea pentru studiu, pentru performantă, pentru geografie! Toți elevii participanți au obținut premii și distincții din partea Ministerului Educației sau a Societății Române de Geografie.
Elevele Chiriac Mădălina, clasa a XII-a și Onofrei Miruna, clasa a VIII-a ambele de la Colegiul Naațional “Emil Racoviţa” Iași au obținut Premii Speciale acordate de Societatea Română de Geografie. Tinerele au fost îndrumate de profesorii Florin Cazamir și Mihaela Lesenciuc. Tot Premiu Special SGR a obținut și elevul Balan Iustin, clasa a VIII-a, de la Colegiul Național “Garabet Ibrăileanu” Iași, îndrumat de prof. Bogdan Dumitrașcu, Colegiul Ibrăileanu revenind, astfel, cu succes, după mulți ani, în competițiile naționale geografice. Societatea Română de Geografie, implicată direct în organizarea și derularea acestei competiții, a acordat Premiul Special și elevei Arghir Olivia, clasa a IX-a, de la Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași, pregătită de prof. Simona Iancu.
Elevul Fedorenciuc Andrei de la Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași, îndrumat tot de prof. Simona Iancu, a obținut Premiul Special SGR și Premiul Special oferit de ROMSILVA, pentru cea mai mare media la proba practică, la clasa a XI-a.
Și Colegiul Național Iași a avut doi elevi calificați la această competiție: Hanganu Daniel, clasa a X-a, coordonat de prof. Mihaela Cornelia Fiscutean, a obținut Mențiune acordată de Ministerul Educației și Aramă Andreea, profesor coordonator Șipoteanu Anca, ce a obținut un frumos și merituos Premiu al II-lea pe țară și Premiul Special pentru excelență în geografie, oferit de Universitatea ”Al. I Cuza” Iași.
Din comisia Națională au făcut parte profesorii Mihaela Lesenciuc de la Colegiul Național „Emil Racoviţa” Iași și Mihaela Cornelia Fiscutean de la Colegiul Național Iași.
Felicitări elevilor, profesorilor coordonatori și părinților lor! Felicitări școlilor de proveniență care le-au oferit cadrul și motivația necesare unei pregătiri constante și temeinice!
Selecția pentru competițiile internaționale a fost, de asemenea, una de mare succes pentru elevii ieșeni. Astfel, Andrei Fedorenciuc de la Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași s-a calificat și va participa în această vară la Olimpiada Internațională de Geografie pentru Europa Centrală, de Sud și Sud – Est iar Daniel Hanganu, de la Colegiul Național Iași va reprezenta țara noastră la Olimpiada Internațională de Geografie.
Succes elevilor ieșeni care vor reprezenta România, în acest an, la competițiile internaționale geografice! Ne mândrim cu ei și le oferim toată prețuirea și admirația!
Etapa Națională a Olimpiadei de Geografie a fost impecabil organizată și desfășurată la București, debutând cu o festivitate de deschidere impresionantă, la Ateneul Român, în prezența unor prestigioși geografi români și invitați de seamă.
Programul și imagini din cadrul probelor și a festivităților pot fi accesate pe http://www.ongbucuresti.com/
Facultatea de Geografie din cadrul Universității „Al. I. Cuza” Iași și Societatea Română de Geografie au oferit tuturor tinerilor geografi din țară, participanți la etapa națională, posibilitatea parcurgerii unui stagiu gratuit de pregătire practică, în cadrul Staţiunii de Cercetare şi Practică „Ion Gugiuman”, Rarău, coordonat de cadre didactice universitare.
Tot în spiritul competițiilor geografice, în perioada 5-8 mai, s-a desfășurat cea de-a XXVI-a ediție a etapei naționale a Olimpiadei Interdisciplinare Științele Pământului, la Vălenii de Munte, Prahova, competiție la care elevii rezolvă subiecte din patru domenii de studiu: Geografie, Biologie, Chimie și Fizică.
De la Colegiul Național, elevii Mardare Matei Alexandru și Andrei Bulgariu au obținut două Premii Speciale, oferite de Societatea Română de Geografie. Cei doi elevi au fost pregătiți interdisciplinar de către profesorii Anca Șipoteanu, Fiscutean Cornelia, Adriana Preotu, Alina Iacoban, Oana Păsărică, Romeo Cavaleriu, Geanina Grigoraș și Andu Oatu.
Elevul Dumitraș Matei, de la Colegiul Național „Costache Neguzzi” Iași, pregătit de profesorii Iancu Simona, Imbria Adina, Cozma Jeanina și Apetrei Anca a obținut Mențiune oferită de Ministerul Educației, Premiul Special pentru proba practică, oferit de Facultatea de Fizică București și s-a calificat în lotul lărgit în vederea selecției pentru etapa internațională.
Mult succes elevilor ieșeni care vor reprezenta România la competițiile internaționale geografice din acest an!