Rațional vorbind, Cristian Popescu Piedone este o victimă a lui Marcel Ciolacu. Dacă struțo-cămila PSD-PNL nu ar fi visat cai verzi pe pereți, dacă nu l-ar fi nominalizat inițial pe doctorul Cîrstoiu, Cristian Popescu Piedone, așa cum de altfel a și declarat, nu ar fi intrat în competiția pentru Capitală. Ar fi rămas la sector. Și e greu de presupus că și-ar mai fi înșurubat copilul într-o candidatură de primar. Acum însă lucrurile s-au schimbat. Piedone nu mai conduce competiția împotriva lui Nicușor Dan. A intrat Firea și a luat o bună parte din voturi. Ce șanse mai are Piedone?
Așa cum era și firesc, Firea anulează handicapul cu care a pornit târziu în cursă din vina lui Marcel Ciolacu și are șansa să îl surclaseze pe Nicușor Dan și să obțină un a doilea mandat pentru Primăria Generală a Capitalei. Dar nimic nu este sigur. De fapt, ea este silită să ducă o bătălie cu Cristian Popescu Piedone, încercând să atragă o parte din electoratul acestuia, dar, așa cum s-a văzut până acum, impunându-și în același timp să nu-l atace direct. Oare de ce?
Explicația o putem identifica într-una din ultimele declarații ale lui Cristian Popescu Piedone. Sub presiunea presei, acesta a mărturisit că a fost contactat de o persoană din proximitatea lui Marcel Ciolacu, care i-a propus să se retragă din cursă, în schimbul accesării ulterioare, după victoria Gabrielei Firea, a poziției de viceprimar. Ei bine, chiar dacă m-am alăturat celor care l-au criticat pe Cristian Popescu Piedone, la scurt timp după ce au fost descoperiți scheleții din dulapul său, consider că oferta despre care pretinde că i-a fost făcută, este cât se poate de rațională. Să judecăm lucrurile la rece. Dacă Cristian Popescu Piedone rămâne în continuare în cursă, punând-o într-un relativ pericol pe Gabriela Firea, singurul rezultat cât se poate de clar este că va pierde alegerile pe București. Ostilizând grosul electoratului PSD, va pierde probabil și fiul său competiția la nivelul sectorului. Deci sacrificiul ar fi dublu. Pe de altă parte, dacă se retrage din cursă cu câteva zile înainte de alegeri și o face demn și bărbătește, va obține importanta poziție de viceprimar al Capitalei și, în același timp, are toate șansele și fiul său la sector. Ar fi un târg politic corect, onest și eficient.