În fuga de a obține vizualizări și like-uri pe rețele de socializare, tot mai mulți copii din Iași își riscă viața. Aceștia nu țin cont de faptul că pot ajunge în stare gravă la spital, se expun unor riscuri extreme și fac tot posibilul pentru a câștiga atenția internauților. Este vorba de copii care au vârste cuprinse între 11 și 16 ani
Două momente au fost aproape de tragedie din cauza TikTok-ului. Psihologii ieșeni au făcut declarații cutremurătoare pentru a descrie ce anume se ascunde în spatele acestor gesturi.
Tinerii din Iași își riscă viața pentru câteva vizualizări și like-uri
Reporterii BZI au surprins, în data de 22 februarie 2024, lângă lacul din Grădina Botanică, două adolescente care, după ce și-au ales o melodie potrivită și un dans corespunzător, au pus telefonul să filmeze chiar pe marginea lacului.
După mai multe încercări de a se sincroniza, una dintre tinere a alunecat de pe marginea lacului, și-a scăpat ghiozdanul și a intrat cu un picior în lac, fiind la un pas de înec. După un moment de panică, cele două fete au început să râdă și au continuat editarea videoclipului care urma să apară pe TikTok. Din cauza faptului că era întuneric, reporterii nu au reușit să surprindă momentul într-o poză.
Cele două fete cu o vârstă de maxim 16 ani, nu s-au gândit nicio secundă la potențialele riscuri la care se expun în momentul în care au ales să facă furori pe TikTok, pe marginea lacului din Grădina Botanică din Iași.
Într-un alt videoclip care a apărut pe rețelele de socializare este vorba despre un copil de aproximativ 11 ani. Acesta era cu prietenii și cu bicicletele în parcul Peștișorul din Pașcani. Copilul a încercat să-i impresioneze și, mai mult decât atât, a pus pe cineva să-l filmeze în timp ce executa o manevră cu bicicleta. În parcul Peștișorul din Pașcani se află un lac ce în momentul de față nu are apă, fiind lăsat în paragină.
Pe o bicicletă, copilul a coborât câteva scări și a căzut direct în lac, unde se găsesc bucăți mari de beton, o parte din mal fiind surpată.
Ce spun psihologii despre aceste gesturi extreme te va cutremura
Cu toate acestea, în spatele acestor gesturi extreme, psihologii spun că se află un copil care de fapt nu s-a simțit important în fața părinților. Astfel, își caută validarea pe rețelele de socializare.
„Este vorba despre faptul că cei mici caută validare. În spatele acestor situații, în care un copil își face rău și chiar își pune viața în pericol pentru un videoclip pe TikTok, se află un copil care are o nevoie atât de mare de validare, nevoia să se simtă important pentru cineva în raport cu cine sunt ei pentru propria persoană. Iubirea de sine ar trebui să fie cea mai puternică, însă acum vorbim și despre inconștiența vârstei, pentru că li se pare că nu se poate întâmpla nimic”, susține psihologul Andreea Buhuși.
Psihologii au două ipoteze pentru care consideră că adolescenții recurg la aceste gesturi. Anume inconștiență vârstei și faptul că tot mai mulți cresc fără părinți și își caută validarea în altă parte.
„Poate fi nevoia de atenție, nevoia da a fi important pentru cineva și, undeva, cel mai probabil, acești copii nu au fost importanți pentru oamenii de care aveau ei nevoie. Poate că nu s-au simțit importanți în fața părinților, în familie. Poate este și un strigăt prin care spun că «uite-mă sunt aici, exist».
Poate că nu sunt văzuți din cauza părinților care muncesc mult și nu mai au timp pentru a-l petrece cu cel mic. Sunt multe cauze, dar toate au la bază un dezechilibru emoțional, atunci când se pun în pericol doar pentru a face vizualizări sau doar pentru nevoia de adrenalină sau ca să fie văzuți importanți, să fie considerați șmecheri, termenul pe care-l folosesc adolescenții, să facă parte dintr-o gașcă. Ei au o imaturitate, sunt expuși mai mult spre fantastic, spre spectaculos, senzațional și nu evaluează riscurile într-un mod realist”, adaugă psihologul Andreea Buhuși în legătură cu faptul că tinerii își riscă viața pentru un videoclip.
Intre timp, iesenii continua sa creada in piste de bicicleta. Si mai si platesc pentru asta.
sa moara cat mai multi. darwin nu doarme niciodata
Vă uitați după fete de 16 ani? Cam pedo ăștia de la fițuică
Provocări…Cap au, minte le mai trebuie.
Pai sa se simta importanti participand la o olimpiada, ca voluntari, etc, etc, nu facand filmulete in ideea unui castig din asa ceva. Parintii sunt de vina!