Pensionarii din Iași primesc banii promiși în programul „Sprijin pentru România”, a treia și a patra tranșă, în valoare de 250 de lei. Cardurile sociale vor fi alimentate în cursul lunii octombrie și decembrie 2022
Pensionarii din Iași, dar și persoanele cu handicap sau cele cu venituri mici, primesc următoarele două tranșe, fiecare fiind în valoare de 250 de lei, pentru achiziția de alimente și mese calde. Alimentarea cardurilor sociale se va face în cursul lunii octombrie 2022 pentru a treia tranșă și în cursul lunii decembrie 2022 pentru cea de-a patra. Până la data de 30 iulie 2022, în județul Iași au fost distribuite 94.423 de tichete. Un număr de 63.256 de pensionari din Iași ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 de lei au primit aceste tichete sociale.
De asemenea, alte 21.551 de tichete au fost distribuite către persoane (copii și adulți) încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 de lei. În ceea ce privește familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei, au fost distribuite în Iași 2.850 de tichete.
Pensionarii din Iași și familiile defavorizate primesc 250 de lei
Cardurile sociale le-au primit și 786 de familii monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei, dar și alte 5.980 de familii din Iași care au stabilit dreptul la ajutorul social. Beneficiarii măsurii „Sprijin pentru România” care dețineau card din prima emisiune au primit a doua tranșă de 250 de lei în data de 26 august 2022. Următoarele alocări vor fi în cursul lunii octombrie și decembrie 2022, respectiv a treia și a patra tranșă de plată.
În momentul în care beneficiarii tichetelor sociale aferente măsurii „Sprijin pentru România” ce este reglementată în conformitate cu Ordonanța de Urgență nr. 63/2022 încearcă să le utilizeze în alt scop decât acela de achiziționare de produse alimentare și/sau de mese calde, tranzacția este automat respinsă de către dispozitivul electronic al magazinului respectiv sau de către ATM-ul unde se încearcă extragerea de numerar. Pe de altă parte, pensionarii din Iași au returnat banii primiți necuvenit.
Ieșenii pot folosi cardurile doar pentru alimente și mese calde
De asemenea, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 63/2022, utilizarea necorespunzătoare a tichetului de către beneficiarii și afiliații programului constituie contravenție și se sancționează conform prevederilor art. 14, iar, după caz, există posibilitatea retragerii autorizației de funcționare de către Ministerul Finanțelor pentru unitățile afiliate programului. Până în acest moment, în județul Iași nu au fost confirmate cazuri de tentativă de utilizare improprie a tichetelor pentru produse alimentare și mese calde care să fi reclamat blocarea respectivului card. Pentru a putea afla soldul curent/suma disponibilă de pe card și pentru alte informații, beneficiarii sunt rugați să apeleze Serviciul Clienți al emitentului. Numerele de telefon oficiale sunt următoarele: Edenred – 021.301.33.03, Sodexo – 021.204.46.64 și UP România – 0374.66.22.73. Lista completă cu magazinele unde pot fi utilizate cardurile sociale este aici (VEZI LISTA).
De asemenea, pensionarii din Iași au încasat venituri de aproape un miliard de lei în ultimele 3 luni.