După marea recalculare, chiar dacă unii pensionari au încă venituri sub 3.000 de lei, aceștia au parte și de o veste bună. Pensionarii care plăteau sume mari de bani pentru a-și obține vechimea generată de grupa de muncă o vor primi gratuit. Totuși, nu toți pensionarii vor beneficia de gratuitate pentru că legea prevede un discount de 50% pentru cei care au pensii de peste 3.001 lei.
O altă modificare a legii pensiilor vizează femeile care au mai mulți copii. Concret, femeile cu copii beneficează de o scurtare a perioade de muncă:
”(…) Este o pensie care se adresează mamelor care au născut copii, în cazul lor se reduce vârsta standard de pensionare cu câte 6 luni pentru fiecare copil născut, dar nu mai mult de trei ani şi 6 luni. ” a declarat recent Maria Andronache, şefa Casei de Pensii Iaşi.
Pensionarii beneficiază de incă o gratuitate, imediar după recalcularea pensiilor
Pensionarii vor putea obține gratuit documentele necesare pentru recalcularea pensiilor, fără a mai plăti firmele care administrează arhivele. Această decizie a fost luată după ce mulți pensionari au reclamat costurile mari percepute pentru eliberarea adeverințelor, care uneori erau extrem de ridicate.
Noua lege, implementată în septembrie 2024, aduce schimbări în modul de calcul al pensiilor, care se va face acum pe baza veniturilor brute din întreaga carieră profesională. Din acest motiv, un număr semnificativ de pensionari au solicitat recalcularea pensiei, însă taxele pentru obținerea documentelor necesare au fost un obstacol important pentru mulți dintre ei.
Costurile pentru obținerea adeverințelor necesare recalculării pensiilor, pentru perioade de până la 25 de ani, puteau atinge sume de până la 2.800 de lei. Acești bani reprezentau o adevărată povară pentru pensionarii care voiau să-și obțină dreptul. Ba mai mult au fost situații în care pensionarii au plătit diverse sume de bani, chiar și de 1.000 de lei pentru vechime și s-au trezit cu o mărire a pensiei de doar câțiva lei. În acest context, mulți dintre ei au considerat că nu se justifică această taxă aplicată.
50% reducere pentru pensionarii cu pensii mai mari de 3.001 lei
La 17 septembrie 2024, senatorii PNL au propus un proiect prin care pensionarii cu pensii mai mici de 3.000 de lei să poată obține gratuit aceste documente din Arhivele Naționale sau de la operatori autorizați. Măsura este destinată să vină în sprijinul celor cu venituri reduse, eliminând o parte din cheltuielile asociate cu recalcularea pensiilor.
De asemenea, pensionarii care primesc între 3.001 și 6.000 de lei vor beneficia de o reducere de 50% la costul adeverințelor necesare.
Potrivit inițiativei PNL, pensionarii cu pensii sub 3.000 de lei vor obține adeverințele gratuit, iar costurile vor fi suportate de agențiile județene de prestații sociale. Pentru cei cu venituri între 3.001 și 6.000 de lei, prețul va fi redus la jumătate. Proiectul a fost depus în urma numeroaselor plângeri din partea pensionarilor cu privire la tarifele ridicate impuse de firmele care dețin arhivele, care, în unele cazuri, ajung la câteva mii de lei pentru perioade extinse de contributivitate. Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL, a cerut dezbaterea urgentă a acestei propuneri.
În altă ordine de idei, recalcularea pensiilor a creat un mare dezastru pentru mai multe categorii de pensionari. Au fost numeroase proteste în București împotriva deciziilor luate prin recalcularea pensiilor. Printre cei mai nemulțumiți de lege au fost persoanele cu dizabilități care au acuzat că pensiile lor vor fi diminuate cu procente „cuprinse între 40 şi 80%”, a declarat Daniela Tontsch, preşedintele Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România (CNDR). Așadar, una peste alta este o veste bună pentru că unii pensionari beneficiază de incă o gratuitate, imediar după recalcularea pensiilor.
Noroc ca urmeaza alegerile…acum se poate orice…dar sa vedem dupa alegeri ce urmeaza… nimic bun. Niste pensionari au primit ceva lei in plus, si in acest context, cresc iar preturile. Cei angajati cu salarii minime, cu copii de crescut, nu au nici un beneficiu, din contra..trag ponoasele pomenilor electorale.