Prima pagină » Eveniment-Social » Pensionara judecată după ce a aprins o candelă și a provocat un incendiu de proporții a scăpat de acuzații!
Pensionara judecată după ce a aprins o candelă și a provocat un incendiu de proporții a scăpat de acuzații!

Pensionara judecată după ce a aprins o candelă și a provocat un incendiu de proporții a scăpat de acuzații!

25 oct. 2019, 04:00,
Ciprian Nedelcu în Eveniment-Social

O femeie din municipiul Iași, acuzată de procurori de distrugere din culpă, a scăpat de acuzații. Necazurile pensionarei au început după ce a aprins o candelă în spatele sediului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei

O pensionară din Iași a scăpat de acuzațiile aduse de procurori la adresa ei după ce a aprins o candelă. Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus încetarea procesului privind-o pe femeie. „Instanța dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpata Burlacu Elena. Ia act de renunțarea la pretenții de către partea civilă M.N.”, au precizat judecătorii ieșeni.
Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată. Recent, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au dispus trimiterea în judecată a femeii, pentru distrugere din culpă.
Femeia în vârstă de 61 de ani a fost cercetată de către oamenii legii, care au ajuns la concluzia că, fără să vrea, aceasta ar fi provocat un incendiu de proporții, ce a afectat patru imobile.

Incendiu în spatele Mitropoliei

Anchetatorii au menționat că, din cauza neatenției femeii, patru imobile din municipiul Iași au fost cuprinse de flăcări.
„Pe 14 septembrie 2012, din pricina lăsării nesupravegheate a unei candele în locuința sa, inculpata a provocat un incendiu.
Incendiul a afectat patru imobile amplasate pe strada Iancu Bacalu, nr. 41”, a precizat Monica Palaghia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.
Potrivit acesteia, incendiul s-a extins din casa femeii către alte imobile din apropiere. „Două dintre casele afectate de incendiu se aflau în aceeași curte, fiind practic lipite una de alta. În cursul urmăririi penale, doar unul dintre proprietari s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal”, a subliniat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.
În urma izbucnirii incendiului, nicio persoană nu a fost rănită, conform anchetatorilor. La audieri, pensionara a declarat că nu știe care a fost cauza care a dus la producerea incendiului devastator.
Pe data de 14 septembrie 2012, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Județean Iași au fost anunțați la numărul 112 despre faptul că a izbucnit un incendiu în zona din spatele Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Atunci, trei autospeciale de pompieri s-au deplasat la fața locului, lângă Clubul Medicilor.

Alătură-te pe WHATSAPP canalului BZI, pentru a fi la curent cu cele mai noi știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 octombrie 2024
18 octombrie 2024