Mii de pelerini sunt aşteptaţi şi anul acesta la sanctuarul naţional marian de la Cacica (jud. Suceava) în zilele de 14 şi 15 august 2024, cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului.
În afara pelerinilor din România, vor fi prezenţi şi credincioşi din străinătate sau credincioşi români care locuiesc în diaspora, veniţi special pentru a participa la pelerinajul de la Cacica. Printre pelerini vor fi: PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, şi PS Petru Gherghel, episcop emerit, precum şi ÎPS Gergely Kovács, arhiepiscop de Alba Iulia, şi PS Anton Coşa, episcop de Chişinău. Peste 80 de voluntari tineri vor asigura buna desfăşurare a pelerinajului.
Pelerinaj la Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica
Miercuri, 14 august, la ora 12.00, pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, ministru provincial al Provinciei „Sfântul Iosif” din România a Ordinului Fraţilor Minori Conventuali, va celebra Sfânta Liturghie de deschidere a pelerinajului. Predicile de la Liturghiile principale ale pelerinajului vor fi ţinute de pr. Gabriel-Iulian Robu, cancelar în cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi.
La ora 18.00 va fi Sfânta Liturghie celebrată de PS Petru Sescu, animată de tineri, seminarişti şi persoane consacrate.
Privegherea mariană cu lumânări de la ora 22.00 constituie pentru pelerini apogeul ajunului sărbătorii Adormirea Maicii Domnului. Rugăciuni şi cântece în cinstea Maicii Domnului se vor înălţa din glasurile şi din inimile pelerinilor. Celebrarea va fi prezidată de PS Iosif Păuleţ.
În ziua de hram, joi, 15 august, vor avea loc, la ora 6.00, Sfânta Liturghie în limba română, iar la ora 7.30 Sfânta Liturghie greco-catolică. Liturghia în limba maghiară va fi la ora 8.30, cea în limba polonă, la 9.15, şi în limba germană, la ora 9.30.
În centrul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului este Sfânta Liturghie de hram celebrată la ora 11.00, de ÎPS Gergely Kovács. La Liturghie vor concelebra PS Iosif Păuleţ, care va avea un mesaj special adresat pelerinilor, PS Petru Sescu, PS Petru Gherghel, şi PS Anton Coşa şi aproximativ 100 de preoţi din ţară şi din străinătate. La final icoana va fi purtată în procesiune în jurul bisericii şi vor fi binecuvântate florile şi obiectele religioase aduse de pelerini.
În scrisoarea trimisă ca o invitaţie la pelerinajul de la Cacica, cu titlul „Împreună, în jurul Maicii Domnului la Cacica!”, PS Iosif Păuleţ i-a invitat pe credincioşi să se îndrepte către sanctuarul Sfintei Fecioare Maria de la Cacica, pentru că aici, „în jurul Maicii Domnului de la Cacica, simţim apartenenţa noastră la o familie. La Cacica, sub privirea Maicii Domnului, ne simţim acasă. Privirea ei inspiră speranţă şi încredere […] Totodată, acest pelerinaj pe care îl facem împreună, preoţi, laici şi persoane consacrate, ne permite să consolidăm sentimentul de apartenenţă la Biserică, la familia lui Isus.”
Mesajul păstorului Diecezei de Iaşi se încheie cu „invitaţia de a participa la pelerinajul anual de la Cacica. Să ne adunăm în jurul Sfintei Fecioare Maria, să ne lăsăm pătrunşi de privirea ei de mamă şi să îi adresăm rugăciunile noastre. Iar pe toţi vă îndemn ca nu doar cu această ocazie solemnă, ci ori de câte ori reuşiţi, pe durata anului, să faceţi pelerinaje şi vizite la Cacica, cu familia, cu parohia, cu cei dragi.”
Întregul program al pelerinajului va fi transmis în direct audio/video de echipa ERCIS FM, radioul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi.
* * *
Sanctuarul de la Cacica este un loc de rugăciune şi meditaţie, sfinţit prin prezenţa icoanei miraculoase a Preacuratei Fecioare Maria, copie a icoanei „Madona Neagră” de la Częstochowa (Polonia), care a fost adusă la Cacica în anul 1809. Sanctuarul se găseşte în frumoasa regiune bucovineană, la 19 km de Gura Humorului şi la 36 km de Suceava. Bazilica se află în centrul localităţii, care este înconjurată de dealuri acoperite cu păduri, pajişti, delectând prin această imagine privirea oricărui trecător. Actuala biserică a fost construită între anii 1903 şi 1904, în stil neogotic, în crucieră, din piatră cioplită şi cărămidă roşie presată, urmând un proiect din Polonia. Biserica a fost consacrată în ziua de 16 octombrie 1904, de către arhiepiscopii de Lvov: Józef Bilczewski şi Józef Weber. Cu această ocazie s-a stabilit celebrarea oficială a hramului şi a pelerinajului în cinstea Adormirii Maicii Domnului din ziua de 15 august. În ziua de 15 august 1996, biserica a fost declarată sanctuar diecezan; în anul 1997 a fost declarată sanctuar naţional, iar în anul 2000 Papa Ioan Paul al II-lea a acordat bisericii titlul de „basilica minor”.
Programul celebrărilor de la Cacica în anul 2024
- Miercuri, 14 august 2024
- 10.00 – Celebrare penitenţială
- 12.00 – Sfânta Liturghie solemnă de deschidere a pelerinajului
- 16.00 – Calea sfintei cruci
- 17.00 – Adoraţie euharistică
- 18.00 – Sfânta Liturghie pentru tineri, seminarişti şi persoane consacrate
- 22.00 – Priveghere mariană, urmată de procesiunea cu lumânări în jurul sanctuarului
- Joi, 15 august 2024
- 6.00 – Sfânta Liturghie de dimineaţă (în limba română)
- 7.30 – Sfânta Liturghie greco-catolică (în biserică)
- 8.30 – Sfânta Liturghie în limba maghiară (la grotă)
- 9.15 – Sfânta Liturghie în limba polonă (în biserică)
- 9.30 – Sfânta Liturghie în limba germană (la grotă)
- 11.00 – Sfânta Liturghie solemnă pontificală a hramului, cu venerarea icoanei Maicii Domnului din Cacica, încheiată cu procesiunea în jurul bazilicii.