Prima pagină » Local » Pe platforma de la Fortus se construiește un parc industrial. Proiectul a fost aprobat de consilierii județeni – FOTO

Pe platforma de la Fortus se construiește un parc industrial. Proiectul a fost aprobat de consilierii județeni – FOTO

02 aug. 2023, 02:00,
Alexandra MAISNER în Local

Aleșii județului s-au reunit, luni, 31 iulie, într-o ședință fulger. Aceștia au votat proiectul de hotărâre privind construirea unui parc industrial pe platforma Fortus

Amplasarea parcului industrial pe platforma SC Fortus SA va oferi o serie de avantaje pentru agenții economici care vor deveni clienți. Aceștia vor beneficia de  costuri reduse pentru lansarea și desfășurarea afacerilor, o accesibilitate foarte bună, având în vedere modernizarea aeroportului, precum și a rețelei rutiere, o perioadă de timp redusă pentru lansarea activității de producție, suport tehnic, juridic și consultativ în procesul de obținere a autorizațiilor, avizelor și altor documente necesare.

Pe platforma de la Fortus se construiește un parc industrial

Plenul CJ s-a reunit, luni, 31 iulie 2023, într-o ședință fulger pentru a aproba proiectul de hotărâre privind demararea procedurilor de realizare a unui parc industrial pe platforma Fortus din Iași. Astfel, a fost aprobată inclusiv încheierea unui acord de cooperare între județul Iași – Consiliul Județean Iași și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, pentru realizarea procedurilor de preluare a terenului.

„În strategia Consiliului Județean Iași, de dezvoltare economică a județului Iași, se dorește crearea de infrastructură suport, astfel încât potențialii investitori să-şi poată implementa, în termenul cel mai scurt, planurile de afaceri. Pentru realizarea obiectivelor se dorește implicarea mediului privat, autorităţilor publice locale și autorităţilor guvernamentale. Una dintre locaţiile identificate care ar putea asigura suportul logistic pentru dezvoltarea economică a judeţului Iași o reprezintă platforma FORTUS. Configuraţia acestei proprietăţi care dispune de hale industriale, cu utilităţi aflate în proximitate, acces la transport feroviar și la șoseaua de centură a municipiului Iași, poate fi inclusă într-un plan de dezvoltare care să determine, pe termen mediu și lung, creșterea competitivităţii economice a întregii regiuni și crearea unui parc industrial”, se precizează în proiectul de hotărâre.

Pentru demararea acestui proiect, Consiliul Judeţean Iași a emis Hotărârea nr. 60/23.02.2022, prin care a aprobat solicitarea de trecere din domeniul public al statului român și din Administrarea Autorității pentru Administrarea Activelor Statului în domeniul public al Județului Iași a activului funcțional din cadrul societăţii Fortus S.A., compus din teren intravilan în suprafaţă de 456.098 mp, teren extravilan în suprafaţă de 157.311 mp și construcțiile amplasate pe acestea, declarându-se din bunuri de interes public național în bunuri de interes public județean, în conformitate cu prevederile art. 292 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ cu modificările și completările ulterioare.

Parcare auto pe platforma de la Fortus SA Iași

Municipalitatea vrea să construiască o parcare pe platforma Fortus SA Iași, destinată șoferilor care vin din afara orașului și care preferă apoi să ia autobuzul sau tramvaiul spre zona centrală. Primăria a luat în calcul un proiect pentru înființarea mai multor parcări la marginea Iașului, pe teritoriul comunelor din zona metropolitană.

Mașinile ar urma să fie parcate în locurile special amenajate, iar traseul să fie continuat cu ajutorul mijloacelor de transport public. Astfel de parcări ar apărea la intrarea din localitatea Tomești, în zona Era, dinspre Valea Lupului sau în zona Bucium.

Depou nou de tramvaie în zona CUG

Pe lângă parcarea respectivă, pe platforma de la Fortus SA se va amenaja și un nou depou pentru tramvaiele și autobuzele CTP. Proiectul prevede realizarea infrastructurii, a acceselor și conectarea la rețeaua de transport public. Următoarea etapă include realizarea unui depou de tramvaie și autobuze electrice în CUG. Ulterior, intră și un proiect privind realizarea unui centru intermodal și completarea rețelei de drumuri de acces.

La nivel de costuri, relocarea unui depou în zona CUG ar costa aproape 46 de milioane de euro (aproximativ 26 de milioane de euro pentru depoul de autobuze și 20 de milioane de euro pentru cel de tramvaie). Prima ipoteză de acces la zona de depou este de la DJ 248, în patru puncte posibile, prin drumuri existente care urmează să fie conectate la rețea.

Astfel, consilierii județeni au votat aprobarea procedurilor privind construirea unui parc industrial pe platforma de la Fortus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 noiembrie 2024
13 noiembrie 2024