Prima pagină » Local » Patru firme vor să construiască sala de festivități de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, din Iași! Contractul are o valoare de 2,5 milioane de euro
Patru firme vor să construiască sala de festivități de la Colegiul Național

Patru firme vor să construiască sala de festivități de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, din Iași! Contractul are o valoare de 2,5 milioane de euro

26 nov. 2021, 02:00,
Ciprian Boaru în Local

La procedura pentru construirea unei săli de festivități la Colegiul Național „Mihai Eminescu” au fost depuse nu mai puțin de 4 oferte. Comisia de evaluare va alege oferta constructorilor cu prețul cel mai mic depus în cadrul licitației. Investiția va fi realizată pe o suprafață de 1.500 de metri pătrați. Conform proiectului, sala de festivități va avea o capacitate de 249 de locuri

Noi investiții sunt anunțate la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, din Iași! Recent, a fost demarată licitația pentru construirea unei săli de festivități în curtea unității școlare. Valoarea estimată a contractului este de 12.316.976 de lei, fără TVA, aproape 2,5 milioane de euro. La procedură au fost depuse nu mai puțin de 4 oferte din partea Conest SA – Expert Project Team SRL, Bauer One – Third Nest SRL, Katar Conneg SRL – Sood Projet SRL – Conedil SRL și Grup Construcții Est SA – Mihul SRL.

Oferta cu prețul cel mai mic este un criteriu pentru departajarea ofertelor.

„Unitatea de învățământ a pus la dispoziție pentru realizarea investiției o suprafață de circa 1.500 mp, pe care în prezent se află terenul de baschet în aer liber. Renunțarea la acesta nu reprezintă o pierdere irecuperabilă, întrucât incinta mai are terenuri neamenajate, pe care se vor putea reamplasa eventualele funcțiuni afectate de apariția sălii de spectacole”, se arată caietul de sarcini.

Sala de festivități va avea o capacitate de 249 de locuri

Conform proiectului, noua clădire va avea regimul de înălțime S+P+1E, cu o suprafață construită desfășurată de 1.453 de metri pătrați. Sala de festivități va avea o capacitate de 249 de locuri.

„Colegiul Național «Mihai Eminescu» din Iași este una dintre unitățile de învățământ ieșene cu o foarte intensă ofertă extracurriculară, materializată prin promovarea activităților artistice și științifice în care sunt implicați elevii școlii, proiecte europene sau activități în colaborare cu alte instituții similare din oraș sau din străinătate.

Unele dintre aceste activități, cum este trupa de teatru în limba franceză «MOOZ» are o tradiție de peste 25 de ani, în prezent activând în cadrul liceului nu mai puțin de 5 trupe de teatru – două în limba franceza, două în limba engleză și una în limba germana. Ca urmare a acestei preocupări deosebite pentru arta dramatică, colegiul organizează anual festivalul de teatru în limbi moderne «Teatrul sub castani», ajuns deja la zecea ediție”, se arată în descrierea situației actuale a colegiului.

Procentul de ocupare a terenului este de 22,71 la sută și are un coeficient de utilizare a terenului de 0,63. Lucrările trebuie finalizate în termen de 16 luni de la semnarea contractului. De precizat este faptul că sunt anunțate investiții și în județul Iași, în săli de sport, cu fonduri de la Compania Națională de Investiții (CNI).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`