Prima pagină » Actualitate » Patronul de la Ferma Dacilor a fost arestat. Cei doi administratori, plasați în control judiciar
Patronul de la Ferma Dacilor a fost arestat. Cei doi administratori, plasați în control judiciar

Patronul de la Ferma Dacilor a fost arestat. Cei doi administratori, plasați în control judiciar

03 ian. 2024, 21:40,
în Actualitate

Patronul de la Ferma Dacilor a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. De asemnea, cei doi administratori au primit arest la domiciliu

Anchetatorii susțin că șansele victimelor să se salveze au fost aproape inexistente, având în vedere că pensiunea Ferma Dacilor avea mai multe probleme.

În documentele de racordare la rețeaua electrică – de exemplu, locul figura drept o pompă de apă, iar puterea primită era insuficientă pentru susținerea consumatorilor unei pensiuni.

Cornel Dinicu nu și-a ridicat ochii din pământ

Escortat de polițiști de la Investigații Criminale, la ieșirea din sediul Poliției Prahova, – unde a fost adus pentru audieri – Cornel Dinicu nu și-a ridicat ochii din pământ. Sub brațul stâng a ținut pantoful fiului lui de 11 ani, ars de viu în incendiul de la Ferma Dacilor, așa cum a făcut și la înmormântarea băiatului. În mâini avea o sacoșă din hârtie.

După tragedie, Dinicu a vorbit public despre cele întâmplate doar pe Facebook. Atunci când a fost audiat, ca martor, – a doua zi după incendiu –  a tăcut și când a fost pus sub învinuire. A dat o singură declarație, în fața judecătorului de drepturi și libertăți, pus să decidă asupra cererii procurorilor de arest preventiv.

Dar s-a arătat revoltat de faptul că i se cere socoteală pentru pierderile de vieți omenești și pe toată durata mărturiei nu s-a dezlipit de o gheată a copilului pe care l-a pierdut în incendiul devastator.

Dinicu și colaboratorii săi sunt vizați de cel puțin 5 acuzații

Dinicu și colaboratorii săi sunt vizați de cel puțin 5 acuzații.

Ferma Dacilor a fost construită fără autorizație, spun anchetatorii. Apoi, mansarda imobilului a fost realizată din material lemnos, ușor inflamabil, și nu avea căi de evacuare optime – motiv pentru care construcția era încadrată la gradul 5 de rezistență la foc, cel mai scăzut.

De asemenea, pensiunea nu avea autorizație ISU, centrala de alamare la incendiu era nefuncțională și instalația electrică a imobilului era subdimensionată în raport cu nevoile.

Adolescentul de 16 ani care a supraviețuit incendiului a depus o mărturie tulburătoare în fața instanței – „La ora 4 și 50 de minute fratele meu a mers la toaletă și mi-a spus că a simțit miros de fum în cameră. (…) Fratele meu a deschis ușa, moment în care a intrat un fum puternic pe hol. Fratele meu a început să țipe foarte tare (…) Nu puteam respira deloc, era fumul foarte dens. M-am lăsat jos pentru a putea respira puțin (…) În momentele următoare l-am auzit pe tatăl meu care țipa de neputință. I-am auzit pe Petru și Victor, care țipau de durere. I-am recunoscut deoarece erau voci de copii”.

În incendiul de la Ferma Dacilor adolescentul și-a pierdut tatăl și doi frați. Doar el și mama lui au supraviețuit.

„Cornel Dinicu, prietenul meu, mi-a spus că a luat o mască de gaze ca să urce la etaj, însă nu a reușit să salveze pe cineva din cauza fumului. Am ajuns afară, nu puteam să respir, am văzut flăcări la acoperiș deasupra restaurantului (…) Consider că focul a plecat de la mansardă, respectiv din livingul unde era televizorul (…) Știam că televizorul se încingea destul de des”.

Familia băiatului este singura care nu și-a înmormântat morții din incendiu.

Până acum ofițerii serviciului de Investigații Criminale nu au reușit să identifice două dintre victime

Până acum ofițerii serviciului de Investigații Criminale nu au reușit să identifice două dintre victimele ce au pierit în incendiul devastator de acum o săptămână. Este vorba de cei doi frați. De altfel, la ultima cercetare la fața locului criminaliștii au descoperit nu mai puțin de 85 de fragmente osoase, iar analiza lor ADN ar putea oferi răspunsurile mult așteptate.

Între timp, la Ferma Dacilor, tatăl tinerei Anca Gravrilă – care a murit și ea în incendiu – a mers și a aprins lumânări.

„Ăsta-i drumul pe care nu voiam să meargă niciodată fata mea. Anchi, mi-e dor de tine și așa va fi tot timpul!”, a spus bărbatul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *