Patronii din Iași vor primi vouchere în valoare de 1,1 milioane de lei, în Programul Rabla Plus 2021, pentru reînnoirea parcurilor auto. O nouă listă cu beneficiarii programului a fost publicată pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu. Bugetul alocat persoanelor fizice în Programul Rabla Plus a fost suplimentat cu 40 de milioane de lei
Patronii din Iași modernizează parcurile auto cu ajutorul voucherelor obținute Programul Rabla Plus 2021, în valoare de 1,1 milioane de lei. Lista cu firmele din Iași care vor primi tichetele valorice a fost publicată pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, la secțiunea „Rabla Plus- Rezultate analiză cereri”. Una dintre aceste companii, care va primi 18 vouchere, în valoare de 810.000 de lei, fiecare valorând 45.000 de lei, este Matiscons SRL.
De asemenea, Avia Lux SRL și Medos Construct & Consulting SRL vor primi, fiecare, vouchere în valoare de 20.000 de lei. Eco Net Consulting SRL, Omdia SRL și Carreta Serv SRL vor primi tichete în valoare de câte 45.000 de lei, pe care le vor folosi pentru achiziția unor mașini pur electrice sau hibrid plug-in. Compania Ovimixt SRL Iași primește două vouchere în valoare de 90.000 de lei, iar Cabinet Medical Individual Valeriu A. Flueraru – 45.000 de lei. Totodată, Administrația Bazinală de Apă-Prut Bârlad va achiziționa o mașină pur electrică cu voucherul în valoare de 45.000 de lei.
Noi fonduri au fost alocate în cadrul Programului Rabla Plus 2021, iar firmele din Iași pot depune documentele
AFM va suplimenta din nou bugetul alocat persoanelor fizice în cadrul Programului Rabla Plus 2021, cu 40 de milioane de lei. Bugetul alocat inițial pentru persoanele fizice, în valoare de 200 de milioane de lei, a fost epuizat în mai puțin de două luni de la lansarea programului, astfel că interesul pentru achiziția de autovehicule electrice, mai prietenoase cu mediul înconjurător, a fost unul mare.
În cadrul Programului Rabla Plus se acordă două tipuri de ecotichete, respectiv 45.000 de lei pentru mașinile pur electrice, și 20.000 de lei, pentru mașinile hibrid plug-in, dar nu mai mult de 50 la sută din valoarea autoturismului nou. Ieșenii au cumpărat 36 de mașini prietenoase cu mediul în anul 2020, cu ajutorul voucherelor în valoare de 750.000 de lei, obținute în Programelor Rabla Clasic și Rabla Plus.
Procesul de înscriere în programele derulate de AFM a fost simplificat
De pe 14 iunie 2021 au apărut modificări la ghidurile de finanțare ale Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2020-2024, Rabla Clasic și Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic (2020-2024) Rabla Plus. Dosarele de finanțare transmise de persoanele juridice în cadrul celor două programe vor conține mai puține documente, iar, pentru facilitarea însușirii prevederilor ghidurilor de finanțare, criteriile de eligibilitate și componența documentațiilor sunt reglementate în Ghidul solicitantului, la articolele 27 și 28.
Modificările făcute în cele două programe ușurează procesul de depunere a documentelor pentru ca potențialii beneficiari să poată obține mai repede voucherele cerute. Valabilitatea voucherului este de maximum 180 de zile, timp în care solicitantul trebuie să-și cumpere autoturismul. Un alt program derulat de AFM în acest an este Rabla pentru Electrocasnice, în cadrul căruia ieșenii au depus aproape 4.000 de cereri.