Patricia de la „Casa Iubirii” a transmis un mesaj bizar după cearta cu Moldo, care a avut loc la începutul săptămânii. Disputa dintre cei doi a avut loc după ce Iasmina a părăsit emisiunea, pe motiv că nu se mai regăsește. În ceea ce o privește pe Patricia, bruneta este decisă să demonstreze că poate atinge orice obiectiv își propune.
În Gala de duminică, 13 aprilie, Iasmina a fost desemnată favorita săptămânii. Aceasta avea imunitate, dar și-a dorit foarte mult să părăsească emisiunea, pe motiv că nu se mai regăsește. Astfel, tânăra a decis să părăsească ea „Casa Iubirii”. Plecarea acesteia, însă, a dus la o dispută verbală între Moldo și Patricia.
Patricia, mesaj bizar după cearta cu Moldo, la „Casa Iubirii”
Decizia Iasminei i-a șocat pe toți, însă Moldo, în momentul în care și-a luat la revedere, a strâns-o tare în brațe pe brunetă. Gestul tânărului a enervat-o teribil pe Patricia, care în ediția de luni a încercat să-l pună la punct pe Moldo.
La doar o zi distanță, Patricia a postat un mesaj cu subînțeles pe rețelele sociale, acolo unde are o comunitate impresionantă de persoane. Concurenta din „Casa Iubirii” a transmis câteva vorbe cu privire la situaţia în care se află. Prin intemediul postării făcute la InstaStory, cântăreața este decisă să demonstreze că poate atinge orice obiectiv își propune. Mai mult, Patricia a ținut să evidențieze că „nimeni nu îți poate lua ce e menit să fie al tău”. Postarea acesteia vine la scurt timp după schimbul de replici pe care le-a avut cu Moldo în ediția de la începutul săptămânii.
„Timpul tău este acum”, a fost mesajul postat de Patricia.
Cel mai probabil, bruneta are de gând să facă tot ce-i stă în putere pentru a-și atinge obiectivele.
Cine este Patricia de la „Casa Iubirii”
Patricia Cote, în vârstă de 24 de ani, este din Zalău și este cântăreață de muzică de petrecere. S-a înscris la „Casa Iubirii” pentru că își dorește o relație de durată cu un băiat care să aibă încredere în ea și care să îi înțeleagă profesia. Provine dintr-o familie destrămată, însă visează la căsătorie și la o familie armonioasă. Spune despre ea că este misterioasă, pasională, inteligentă emoțional, intuitivă, sensibilă, cu suflet de artist.
Cea mai mare calitate a ei este că iubește cu toată inima, atunci când se îndrăgostește. Și-ar dori să fie mai puțin tranșantă și mai puțin naivă. I-ar plăcea un bărbat matur, responsabil, ambițios, romantic, atent, familist, blând și independent financiar.