Prima pagină » Razboi în Ucraina » Patriarhul Kirill, eliminat de pe noua listă de sancțiuni a Uniunii Europene, după insistențele Ungariei
Patriarhul Kirill, eliminat de pe noua listă de sancțiuni a Uniunii Europene, după insistențele Ungariei

Patriarhul Kirill, eliminat de pe noua listă de sancțiuni a Uniunii Europene, după insistențele Ungariei

02 iun. 2022, 18:44, 2 ,
în Razboi în Ucraina

Ambasadorii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat cel de-al șaselea pachet de sancțiuni al blocului comunitar împotriva Federației Ruse. Totuși, dintre lista de măsuri care urmau să fie aprobate, UE a convenit să îl elimine de pe lista neagră pe Patriarhul Kirill, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, în urma obiecțiilor care au fost formulate de către Ungaria, relatează BBC și AFP, citate de The Guardian.

Diplomații și-au exprimat indignarea față de Ungaria, mai ales după ce premierul Viktor Orban a primit concensii majore în ceea ce privește embargoul asupra petrolului, dar majoritatea a considerat că, în cele din urmă, aprobarea pachetului a fost cel mai important lucru.

Comisia Europeană îl propusese pe lista persoanelor sancționate pe patriarhul Kirill

Comisia Europeană a propus includerea pe lista persoanelor sancţionate cu îngheţarea averilor şi o interdicţie de intrare în UE a patriarhului Kirill, dar Ungaria s-a opus. Budapesta a blocat, de asemenea, un embargo total asupra petrolului rusesc.

Un purtător de cuvânt al prim-ministrului ungar, Viktor Orbán, a declarat la începutul zilei de astăzi că opoziția Ungariei față de eventualele sancțiuni ale UE împotriva Patriarhului Kirill „este cunoscută de mult timp”.

Liderii UE au ajuns la un acord asupra sancțiunilor

Liderii UE au ajuns un acord politic general asupra sancțiunilor în cadrul unui summit la începutul acestei săptămâni, dar un text juridic mai trebuia să fie aprobat de statele membre la nivel de ambasadori.

UE a fost de acord să înceteze importul de petrol rusesc adus pe cale maritimă – ceea ce reprezintă cea mai mare parte a acestuia – dar vor continua importurile prin conducte.

90% din petrolul rusesc importat în Europa va fi interzis

Liderii UE au condamnat cu hotărâre războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi au convenit asupra celui de-al şaselea pachet de sancţiuni, se precizează într-un comunicat oficial, după reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, de luni. Pachetul va acoperi ţiţeiul, precum şi produsele petroliere, livrate din Rusia către statele membre, dar va fi introdusă o excepţie temporară pentru ţiţeiul livrat prin conductă.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
08 septembrie 2024
08 septembrie 2024