Prima pagină » Culinar » Pască cu aluat fraged: Rețeta simplă și rapidă pentru mesele de Paști

Pască cu aluat fraged: Rețeta simplă și rapidă pentru mesele de Paști

10 ian. 2022, 14:00,
în Culinar

Rețeta unei prăjituri care va satisface toate gusturile. Rapidă și simplă, soluția unui desert îndrăgit de toată familia este rețeta de pască cu aluat fraged. 

Masa de sărbătoare nu poate fi completă fără deliciul culinar făcut cu drag în casă, pasca aromată și cremoasă, cu o textură fragedă. Este la îndemâna oricărei gospodine această rețetă de pască cu aluat fraged. 

pasca si un ou rosu

Rapidă și simplă, soluția unui desert îndrăgit de toată familia este rețeta de pască cu aluat fraged

Pasca cu aluat fraged: Nu are cum să lipsească de pe masa de Paști

Rețeta unei mese în familie de Sfintele Sărbători Pascale este mai ușoară și la îndemâna oricui prin cea mai simplă metodă de a pregăti o pască cu aluat fraged. Credincioșii au dat interpretări și simboluri alimentelor consumate în zilele de Paști cum ar fi mielul care îl reprezintă pe Hristos sacrificat pentru omenire, iar vinul și pasca reprezentând jertfa acestuia.

Ingredientul de bază al acestui preparat este brânza de vaci, aromată cu esențe de vanilie sau rom după plac, stafide și coajă de lămâie sau portocală. Secretul unei arome fine și intense este păstrarea în lapte a stafidelor timp de 30 de minute pentru a se hidrata, a fi mai bogate în conținut și texturi plăcute. Ingredientele folosite pentru blat sunt 300 g făină, sare, 150 g unt, 80 g zahăr pudră și un ou, iar pentru umplutură 450 g brânză de vaci,100 g zahăr tos, 100 g smântână, un plic de zahăr vanilat, o păstaie de vanilie, 30 g amidon, 20 g griș, 2 ouă și un gălbenuș, 80 g stafide, o linguriță de esență de rom sau vanilie, 100 ml lapte, o jumătate de linguriță de coajă rasă de portocale. 

pasca taiata cu oua vopsite

În spatele unei mese tradiționale se află legende și povești pentru care fiecare preparat simbolizează un moment din Biblie

Modul de preparare este unul simplu și rapid, iar recomandarea specialiștilor bucătari este utilizarea unei tave rotunde de diametrul de 20 cm. Pentru aluat se amestecă bine toate ingredientele până când compoziția nu se mai lipește de mâini și devine omogenă. Se adaugă stafidele în lapte și se amestecă celelalte ingrediente pentru umplutură până când devin o pastă cu o textură fină și plăcută. Se adaugă, după plac, și alte arome, ca de exemplu esențe de portocală, migdale și semințe de floarea soarelui, susan și mac.

După trecerea celor 30 de minute în care stafidele au fost lăsate în lapte se pun în compoziția de pască cu aluat fraged și se amestecă de jos în sus. Se preîncălzește cuptorul la 160°C timp și se introduce pasca cu aluat fraged pentru 50 de minute la temperatura de 180°C. Se scoate și se unge cu ou și se mai lasă în cuptor pentru 10 minute. Astfel, pasca cu aluat fraget va căpăta o textură crocantă la exterior și fină la interior. 

Se scoate prăjitura din cuptor și se lasă la răcit. După 3 ore se poate felia și savura alături de un pahar de lapte cald. 

felie de pasca

Pasca, cel mai îndrăgit dulce de sărbători, promisiunea învierii trupurilor şi a vieţii veşnice

Simboluri biblice din zilele de Paști 

În spatele unei mese tradiționale se află legende și povești pentru care fiecare preparat simbolizează un moment din Biblie. Ouăle, pasca, mielul sau lumânarea aprinsă de Paști sunt tradiții pe care creștinii le respectă cu strictețe. 

Oul a fost asociat cu renașterea, cu începuturile, apoi cu Învierea Domnului. La începuturi, culoarea roşie făcea referire la sângele pe care Mântuitorul l-a vărsat pentru omenire, viaţa şi jertfa făcută de Hristos pe Cruce. Mielul sau oaia întruchipează animalul de sacrificiu, inocenţa, blândeţea şi puritatea. Lumânarea aprinsă este semn al luminii în toate culturile, simbolizează o viaţă dedicată iubirii unice, iar topirea sugerează suferința și sacrificiul. 

Pasca, cel mai îndrăgit dulce de sărbători, promisiunea învierii trupurilor şi a vieţii veşnice. Dusă la Biserică în ziua Sfântă de sărbătoare pentru a fi sfințită, reprezentată jertfa Mântuitorului, iar cea mai gustoasă și simplă rețetă de Paști este cea de pască cu aluat fraged.   

pasca sectionata prezentata pe o farfurie

Cea mai gustoasă și simplă rețetă de Paști este cea de pască cu aluat fraged

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2024
25 decembrie 2024