Prima pagină » Actualitate » Pasagerii unui avion ce opera pe ruta București – Zurich și-au văzut moartea cu ochii. Cabina aeronavei a luat foc

Pasagerii unui avion ce opera pe ruta București – Zurich și-au văzut moartea cu ochii. Cabina aeronavei a luat foc

24 dec. 2024, 09:05,
Redacția BZI în Actualitate

Luni seară, 23 decembrie 2024, un avion care opera pe ruta București-Zurich a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgență pe aeroportul din Graz, după ce cabina s-a umplut de fum.

Incidentul a generat momente de panică, iar mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, inclusiv un membru al echipajului aflat în stare gravă.

Pasagerii unui avion ce opera pe ruta București – Zurich și-au văzut moartea cu ochii, după ce cabina aeronavei a luat foc

Zborul, care decolase din București la ora 16:35, a fost deviat spre Graz la scurt timp după ce pasagerii au observat fum în cabină. Situația a devenit critică când măștile de oxigen, care ar fi trebuit să fie disponibile în astfel de cazuri, nu s-au activat pentru toți pasagerii. Mulți dintre aceștia au fost nevoiți să improvizeze, folosindu-și hainele pentru a filtra aerul.

Un pasager a povestit că li s-a cerut să adopte poziția de siguranță pentru aterizare de urgență înainte ca avionul să fie evacuat rapid după oprirea pe pistă.

După aterizare, numeroase echipe de salvare au fost mobilizate pe aeroportul din Graz pentru a acorda asistență pasagerilor și echipajului. Conform informațiilor disponibile, 10 persoane au solicitat ajutor medical, iar un însoțitor de bord, care suferise efecte severe ale inhalării de fum, a fost transportat de urgență la spital cu un elicopter. În acest moment, starea acestuia este incertă, iar compania aeriană a anunțat că monitorizează cu atenție situația.

„Ni s-a spus să ocupăm poziția de aterizare de urgență, apoi avionul a fost evacuat în Graz. Am ajutat o stewardesă să își aducă colegul jos”, a spus un pasager pentru mediaflux.ro.

Compania aeriană a confirmat incidentul, precizând că decizia de a ateriza la Graz a fost luată din cauza problemelor tehnice care au dus la apariția fumului în cabină și în cockpit.

„Urmărim cu îngrijorare starea unui membru al echipajului de cabină care a fost dus la spitalul din Graz cu elicopterul. Starea sa este în prezent neclară. Ceilalți patru membri ai echipajului au solicitat, de asemenea, asistență medicală”, a declarat compania aeriană.

Pe lângă echipajul de urgență prezent pe aeroport, o echipă suplimentară a fost trimisă la Graz pentru a asigura sprijin logistic și emoțional pentru pasageri și echipaj.

Pasagerii, blocați în Graz

Mulți dintre cei aflați la bord se confruntă acum cu incertitudinea legată de continuarea călătoriei. Compania aeriană a promis că va oferi sprijin deplin pentru cazare, transport și alte necesități ale celor afectați.

„A fost înființată o echipă operativă care se va ocupa, printre altele, de îngrijirea, cazarea și transportul ulterior al pasagerilor și al membrilor echipajului”, spune Swiss.

Autoritățile au demarat o anchetă pentru a determina cauzele exacte ale incidentului. Deși compania aeriană nu a oferit detalii suplimentare despre problema tehnică, un purtător de cuvânt a menționat că un grup operativ analizează circumstanțele în care fumul a ajuns în cabină.

„Suntem la curent cu un incident care a implicat zborul LX1885 de la București la Zurich. Din motive tehnice, echipajul din cabina de pilotaj a decis să efectueze o aterizare neprogramată în Graz. Pasagerii au fost evacuați, iar aeronava este în prezent pe pistă. Mai multe informații vor urma”, a anunțat compania aviatică elvețiană.

Deocamdată, rămâne de văzut care vor fi concluziile investigației și dacă vor fi luate măsuri suplimentare pentru a preveni astfel de situații în viitor. Situația este încă în desfășurare, iar noi detalii sunt așteptate să fie făcute publice.

Din păcate, astfel de incidente au avut loc şi pe ruta Milano – Otopeni sau Debrecen – Paris.

Sursă foto, video: mediaflux.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 decembrie 2024
24 decembrie 2024