Prima pagină » Local » Participarea Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” la seria de exerciții DACIA 21 LIVEX
Participarea Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” la seria de exerciții DACIA 21 LIVEX

Participarea Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” la seria de exerciții DACIA 21 LIVEX

06 mai 2021, 14:11,
în Local

Aproximativ 16.000 de militari, dintre care 11.500 români și 4.500 din 14 națiuni partenere vor participa, în perioada mai-iunie, la seria de exerciții DACIA 21 LIVEX desfășurate pe teritoriul național, care integrează secvențe de instruire în comun, în context aliat.

Complexul de exerciții militare comfirmă capacitatea armatei de a-și angaja capabilitățile în operații defensive, precum și disponibilitatea permanentă a structurilor Alianței și a partenerului strategic american de a disloca rapid în țara noastră efective numeroase și credibile pentru realizarea apărării în fața oricărui inamic.

În cadrul acestui exercițiu multinational, Brigada 15 Mecanizată va participa la exercițiile militare conexe și instruire în cadru multunațional, astfel:

În perioada 23 mai – 07 iunie, militari din cadrul Batalionului 151 Infanterie „Războieni” se vor deplasa în Bulgaria în poligonul Koren pentru a participa la exercițiul Strike Back 21. Militarii vor forma o coloana de autovehicule din care vor face parte și patru vehicule militare URO VAMTAC și se vor deplasa pe itinerariul Iași-București-Giurgiu-Ruse-Koren.

Când va avea loc exercițiul Swift Response 21

Exercițiul Swift Response 21 are loc în Baza Aeriană Boboc unde în perioada 07 mai – 12 mai a.c., militari din cadrul Batalionului 151 Infanterie „Războieni” și Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” vor desfășura activități de instruire planificate de Comandamentul Forțelor Întrunite „Gl. I.M. Florescu”,
În cadrul aceluiași exercițiu Swift Response 21, militari din cadrul Batalionului 635 Artilerie Antiaeriană „Precista” vor participa în perioada 13 mai – 16 mai pentru a sprijini activitatea de instruire a țintelor principare de instruit în Poligonul Babadag.

Activitățile de instruire cuprind deplasări tactice, exerciții tactice cu și fără trageri de luptă, comunicații criptate în rețele de misiune NATO și americane și activități cu specific medical. Statele care trimit efective și tehnică de luptă pentru instruire în țara noastră sunt Albania, Italia, Marea Britanie, Polonia, Spania, SUA, Turcia.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`