„SPORTUL PENTRU TOȚI “ – ediția I este denumirea proiectului care aduce alături de Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Iași două cluburi sportive private, într-un demers comun ce are ca principal scop popularizarea sportului de masă în rândul elevilor și îmbunătăţirea perspectivei asupra avantajelor practicării unui sport, evidențiind rolul cheie al acestuia în dezvoltarea personală a oricărui tânăr .
În fiecare săptămână, în afara orelor de curs, elevii Colegiului Economic „Virgil Madgearu” Iași se vor familiariza cu jocuri precum baschet și tenis de câmp, prin intermediul antrenamentelor gratuite susținute de antrenorii cluburilor partenere, VIKINGS BASKETBALL ACADEMY și MOSSMANN TENNIS CLUB.
Dincolo de avantajele evidente ale practicării oricărei ramuri sportive, pornind de la asigurarea unei baze de selecții în vederea cooptării elevilor în programe de pregătire avansată, Colegiul Economic „Virgil Madgearu” marchează, prin acest proiect, două evenimente în premieră pentru istoria recentă a Colegiului. Primul este înființarea echipei de baschet a Colegiului care va participa la Campionatul Național Școlar, al doilea fiind înființarea echipei de tenis a Colegiului, care va putea reprezenta unitatea școalră în competițiile locale și naționale.
Totodată, prin intermediul acestui proiect, cluburile partenere selectează elevi cu potențial real în ramurile sportive specifice, în vederea oferirii unor burse pentru pregatire avansată.
Avem certitudinea că inițiativa Colegiului Economic „Virgil Madgearu” va reprezenta piatra de temelie în procesul de îmbunătățire a condiției fizice, psihice și a performanței educaţionale și sportive pentru întreaga comunitate a tinerilor din școala noastră.