Prima pagină » Actualitate » Parlamentul din Serbia a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile legislative anticipate
Parlamentul din Serbia a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile legislative anticipate

Parlamentul din Serbia a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile legislative anticipate

01 nov. 2023, 12:54,
în Actualitate

Parlamentul din Serbia a fost dizolvat astăzi, 1 noiembrie 2023, de președintele Aleksandar Vučić. Astfel, în data de 17 decembrie 2023, vor avea loc alegeri legislative anticipate, dar și alegeri locale în mai multe municipalități, inclusiv în capitala Belgrad, precizează Reuters.

Vă reamintim faptul că executivul Serbiei a fost lăudat de Fondul Monetar Internațional, săptămâna aceasta, pentru redresarea economică.

Parlamentul din Serbia a fost dizolvat

Având în vedere șocul energetic din 2022, economia Serbiei se redresează în pofida turbulenţelor la nivel regional şi global, potrivit unui raport publicat marţi de Fondul Monetar Internaţional, transmite Reuters.

După analizarea situaţiei financiare a Serbiei cu Executivul şi Banca Centrală, FMI a oferit asigurări că acordul de tip stand de 2,4 miliarde de euro, convenit cu Belgradul anul trecut, „se menţine pe direcţia bună”.

Instituţia financiară internaţională consideră că perspectivele economice ale Serbiei depind de evoluţiile geopolitice, ale inflaţiei şi de cele din sectorul energiei, de modul în care vor evolua partenerii comerciali, precum şi de turbulenţelor de pe pieţele financiare globale.

„Economia Serbiei are rezerve considerabile (buffers), într-un mediu afectat de incertitudini. Sistemul bancar este bine capitalizat şi nivelul lichidităţilor este adecvat”. Ne aşteptăm la o creştere a PIB-ului Serbiei de 2% în 2023 şi de 3% în 2024, se arată în comunicatul FMI.

În acest context, Atât Serbia, cât şi Kosovo trebuie să-şi accelereze eforturile de normalizare a relaţiilor, după recenta escaladare a violenţelor, dacă vor să adere la Uniunea Europeană, a transmis marţi la Belgrad preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Vizita preşedintei executivului european în capitala sârbă a avut loc la scurt timp după ce liderii Franţei, Germaniei şi Italiei au făcut apel la Serbia să recunoască de facto Kosovo, care şi-a proclamat independenţa în anul 2008, dar pe care Belgradul continuă să-l considere provincia sa sudică, notează Reuters.

Gestul a survenit pe fondul preocupărilor în creştere în ceea ce privește posibilitatea unui conflict deschis între Belgrad şi Pristina, după o recentă intensificare a violenţelor în nordul Kosovo, predominant sârb. Restul Kosovo este locuit predominant de etnici albanezi.

După o vară relativ calmă, regiunea s-a inflamat din nou la sfârşitul lui septembrie, când un comando format din sârbi din Kosovo a ucis un poliţist kosovar. Au urmat mai multe ore de violenţe, descoperirea de către autorităţile kosovare a unui veritabil arsenal de război şi arestarea unui apropiat al puterii sârbe, care a recunoscut că a fost în fruntea acestui comando.

Bugetul.ro
Ilie Bolojan, dator vândut la stat. Cum a reușit să scape fostul președinte interimar de afacerea care aproape că l-a adus la sapă de lemn
redactia.ro
EXCLUSIV Reacția emoționantă a fetiței Elenei Udrea atunci când a aflat că pedeapsa mamei sale i-a fost redusă. Adrian Alexandrov, detalii neștiute despre familia sa
Bugetul.ro
Moartea milionarului din Pipera a lăsat în urmă o companie care deține numeroase imobile în toată Capitala. Cine a fost Mario Felice, fondatorul Nusco
a1.ro
Chef Ștefan Popescu și chef Alexandru Sautner, primele reacții după Finala Chefi la cuțite, sezonul 15. Ce au transmis
Playtech.ro
Anunțul făcut de Cleopatra Stratan după 4 ani de căsnicie: “Așa o să ne fie!”
observatornews.ro
"Se îneacă!" Tânăr în comă, după ce a sărit să salveze o fetiţă înghiţită de apele râului Bahlui, în Iași
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Tărâmul ascuns sub ape. Unul dintre cele mai enigmatice locuri din România
realitatea.net
Președintele, sub PAZĂ permanentă. Măsuri stricte de SECURITATE pentru Nicușor Dan și familia sa
SportpeSurse
Ilie Bolojan i-a lăsat un bilețel lui Nicușor Dan pe care i-a scris o dată și cel mai mare eveniment care a marcat România
Playtech.ro
Testul simplu care îți arată dacă telefonul te ascultă. Experții în securitate cibernetică arată cum poți afla adevărul în câteva minute
Dailybusiness.ro
Marilu, acuzații grave la adresa fostului iubit: „Pot să recunosc, după atât timp, că am fost bătută de el”
RomaniaTV
MApN, anunț important, de ultimă oră, care îi vizează pe toți românii. Ce urmează să se întâmple
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Fenomenul meteo mai periculos ca alertele de Cod Roşu de furtuni. Alertă de la meteorologi
redactia.ro
Imaginile momentului! Cum au fost săltați Nicușor Dan și iubita sa de către jandarmi și băgați în dubă
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
31 mai 2025
31 mai 2025