Prima pagină » National » Parlamentarii au decis: Educația sexuală, obligatorie în școli!
Parlamentarii au decis: Educația sexuală, obligatorie în școli!

Parlamentarii au decis: Educația sexuală, obligatorie în școli!

10 mart. 2020, 17:30,
în National

Deputaţii au adoptat marți un proiect de lege care prevede obligativitatea organizării în şcoli, cel puţin semestrial, a unor programe pentru viaţă şi sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii.

„Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi orice alte instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul sănătăţii şi în domeniul educaţiei sunt obligate să adopte, în condiţiile legii, toate măsurile necesare pentru: derularea sistematică în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, de programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor; derularea sistematică în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, de programe de educaţie pentru sănătate, inclusiv pentru dezvoltarea capacităţilor psiho-emoţionale, a competenţelor sociale şi interpersonale”, se arată în proiectul de lege.

„Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge, iar statul, prin organele sale administrative, are obligaţia corelativă de a derula în unităţile şcolare de programe de educaţie pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru elevi, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor”, arată iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului.

Camera Deputaţilor este for decizional, proiectul urmând să meargă la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Aleşii precizau că România se confruntă cu situaţii dificile din cauza lipsei educaţiei sexuale şi pentru sănătate: „Date fiind statisticile alarmante cu privire la starea de sănătate precară a populaţiei României, sistemul public şi societatea civilă resimt nevoia stringentă de a găsi soluţiiile optime pentru îmbunătăţirea situaţiei actuale: Rata ridicată de morbiditate şi mortalitate cauzată de lipsa unui comportament alimentar optim. Principalele cauze sunt reprezentate de consumul excesiv de tutun, alcool, zahăr, grăsimi care duc la apariţia bolilor ischemice, a diabetului, a cancerului, a TBC-ului, etc. Numărul extrem de mare al avorturilor din România (480 de avorturi la 1000 de sarcini) 10,6% din tinerele minore sub 20 de ani au sarcini nedorite iar rata sarcinilor în rândul adolescentelor, pe segmentul de vârsta cuprinsă intre 15-19 ani, a înregistrat 12.073 de gravide, dintre care 7547 au ales sa întrerupă sarcina”.

Parlamentarii au mai susținut că proiectul de lege are scopul de a îi sprijini pe părinţii şi copiii care se confruntă cu astfel de situaţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`