Scene incredibile, înregistrate pe străzi. A fost evitat un carnagiu la Iași în ultimul moment. Din inconștiența unor eleve putea să rezulte o mare tragedie pentru toată comunitatea
În dimineața zilei de luni, 25 septembrie 2023, un vatman a înregistrat niște imagini incredibile, aflându-se la conducerea tramvaiului 1. În timp ce era roșu la semafor, trei fetițe au decis să traverseze strada pe trecerea de pietoni și au fost aproape să fie lovite de un tramvai.
A fost evitat un carnagiu la Iași
Doar o minune a făcut ca această scenă să nu fie mult mai tragică. Vizibil speriate, fetițele s-au oprit când au văzut că din partea opusă venea un tramvai în viteză. Din fericire, cel care mergea spre Baza 3 era în staționare, astfel că nu s-a întâmplat nimic, dar situația putea fi alta.
„Eram dimineață pe traseul 1, mă îndreptam spre Tătărași. Am ajuns în stație la CET, unde am oprit pentru ca pasagerii să poată urca sau coborî. Semaforul era verde pentru tramvai și mașini, dar încă nu oprisem, pentru că așteptam pasagerii, iar fix atunci s-a întâmplat ceva. Trei fetițe au trecut repede trecerea când aveau roșu la semafor, iar din partea opusă venea un tramvai în viteză, noroc că eu staționam, iar fetele au văzut tramvaiul și s-au oprit rapid, că altfel nu știu ce s-ar fi întâmplat.
Am surprins imaginile cu camera video pe care o am pe bord. Trebuie să fii tare atent ca vatman, zi de zi sunt astfel de incidente cu oameni neatenți care trec strada fără să se asigure, fie și pe trecere de pietoni. Cu siguranță, cea mai periculoasă zonă din acest punct de vedere este în Piața Unirii, acolo zeci de oameni de toate vârstele îți trec prin fața tramvaiului. Înțeleg că este foarte circulată zona, însă trebuie și ca oamenii să se gândească mult mai bine. Poate părinții ar trebui să îi mai atenționeze pe cei mici acasă, să aibă grijă cum traversează strada”, a transmis Emilian Râpanu, vatman la CTP.
Poliția informează copiii în școli
Polițiștii din Iași organizează campanii de informare a copiilor în mai multe școli, la solicitarea unităților de învățământ. Totuși, acestea nu sunt destule, cei mici trebuie să primească educația necesară în privința siguranței în trafic, având în vedere modul în care se circulă pe șoselele din județul Iași.
„Noi facem campanii de informare în mai multe școli, depinde acum cum suntem solicitați. Au fost unități de învățământ care au apelat la noi, în special în perioada Săptămânii Altfel, când au diferite activități. Totuși, părinții au și ei un rol important în ceea ce privește educarea copiilor în acest sens”, a specificat Mihai Șoric, șeful Serviciului Rutier Iași.
Totul putea să se sfârșească mult mai tragic, însă a fost evitat un carnagiu la Iași în ultimul moment. Cu siguranță, cele trei fetițe se vor uita de două ori de acum când vor traversa o stradă.
In cazul acesta ar trebui depistate cele 3 eleve si sanctionate. Daca erau lovite de o masina, tot soferul era de vina chiar daca el au traversat pe rosu….. cum sta treaba?
Pai ar trebui sa se faca educatie in scoli, sa trimita politisti capabili sa explice elevilor si sa-i invete regulile de circulatie. Ultima data au trimis la Colegiul Mihai Eminescu pe Sava Bogdan, cum l-ai trimite pe Zacornea la arabi unde bautura e interzisa 😂😂😂
Pai dacă le facem educație religioasa, la ce mai folosește educația rutiera?
Viitor Luminos
Haha…Mihai Sorici
Wai reporteru, iti e a manca sorici sau ce? fugi ca nu e de tine meseria asta
Polițiștii din Iași organizează campanii de informare a copiilor în mai multe școli, la solicitarea unităților de învățământ. Totuși, acestea nu sunt destule, cei mici trebuie să primească educația necesară în privința siguranței în trafic, având în vedere modul în care se circulă pe șoselele din județul Iași….. serios,???!!! organizeaza campanii de informare, ca de altceva… nu sunt in stare !!!! dar prin intersesctiile principale din municipiul Iasi…cand mai vedem cate un politist de la politia romana… cei de la locala sunt mereu prezenti, activi si operativi ! dar…cu cei care detin scolile de soferi …. parca au un orar bine stabilit printr-un act normativ… circula dimineata si ingreuneaza traficul in tot orasul… politia romana ce face…??? campanii de informare !!!!
Ca sa traverseze strada un copil nu asteptam ora de educatie rutiera de la scoala . Si fetele care au alergat cred ca stiau ca nu se traverseaza strada cand semaforul este rosu si se face numai pe trecerea de pietoni dar prostia ……si mai cred ceva ca a luat amploare naveta la scoala si asta pe baza vizei de flotant .
asta cu Viitor Luminos..ce legatura are Religia cu…articolul de fata?! alt mancator de maro…Religia trebuie predata in scoli pt ca are multe aspecte pozitive…face copiii sa fie mai buni, sa aiba frica de a face ilegalitati in viitor..etc…
La orele de „educație sexuală” în loc să învețe despre diversitatea de gen mai bine ar învăța că mașina, tramvaiul și bărbații le pot f***e însă plăcerea este diferită !
Cred ca se trage de la canabis. Au confundat strada cu video Game ul!
Daaa, se si vede ce efect are religia in scoli, umbla copiii drogati, fumeaza, beau alcool, au cutite in buzunar, se bat tot timpul si se incumeta sa sara la bataie chiar si la profesori. Totul se face numai de forma, sa tina orele pt. a-si lua banii, dar nu discuta cu elevii mai aprofundat, sa-i indrume cu sufletul, din inima, sa aiba discutii cu ei asa ca de la parinte la copil. Dar bineinteles baza ramane casa, unde parintii trebuie sa aiba grija sa discute zilnic cu copiii, sa-i verifice si sa deschida ochii mai bine.
Pentru unii „comentatori”, cand se intampla ceva prin tara asta, de vina sunt institutiile statului. Cum sa invete unii copii, cand vezi zilnic adulti de toate varstele trecand pe rosu, cand vezi parinti cu copilul de mana trecand prin locuri nepermise? Educatia de acasa lipseste de multe ori din pacate.
Indiferent de situație Șoferii au cea mai mare responsabilitate (strada nu le aparține) .Chiar și în situații similare cu aceasta dacă șoferii conduc regulamentar ,legal și fără să stea pe telefon (cum stau 1 din 3) atunci tragediile se vor reduce considerabil . România are cele mai multe accidente din UE (cu victime) și majoritatea din cauza vitezei neatenției ,nepăsării etc….
Conduceți preventiv și toată lumea ajunge acasă VIU(E)
Singurul scop al predării religiei în scoli e ca v-a scade amețitor de repede numărul oilor cotizanțe la Sfânta zeciuiala. 😉
Maybach – ul, poleiala, 18 000 de stafilococi aurii, de unde, cu ce? când prin hangarele întunecoase și triste fluieri a pustiu.
Religia in scoli, facultativa fara note. Cât despre cei 3 copii care au trecut pe roșu mai așteptau 20 de minute minim dacă nu fugeau dupa tramvai . Nu aveau mașina în drept iar vatmanul era oprit , nu contează că are verde, trece când este liber. De asta se blochează intersecțiile .
Înainte de 89, educația rutieră se făcea la școală. Asta pentru că industrializarea accelerată adusese mulți țărani la oraș, in calitate de muncitori in fabrici și uzine. Doar că nu aveau habar de trafic și regulile lui, fiind familiarizați doar cu căruțele. Așa că statul a pus umărul și s-a angajat să îi educe pe copiii țăranilor orășenizați. Nimic rău în asta.
Acum școala nu mai asigura educația rutieră, care este lăsată pe seama părinților. Părinți care și ei, în număr destul de mare, sunt tot țărani strămutați la oraș, copiii lor fiind prima generație născută la oraș dar educata in spirit rural. Pentru că atât știu. Cealaltă parte a părinților sunt născuți după revoluție și știu un singur lucru: pietonul e d-zeu, oriunde s-ar afla pietonul- pe carosabil ori pe trotuar. Și cam asta e toată „educația rutieră” data de părinți. Conducătorii auto cunosc tipologia pietonului cu ochii în telefon și căștile în urechi, care se arunca sinucigaș pe trecerea de pietoni, de parcă ar fi prevăzută cu gard sau bariere, increditandu-si viața în mâinile șoferilor. Șoferi care și ei au niste probleme: alcool, droguri și neatenție, asezonate cu teribilism și ego-ul exacerbat al celor care sunt convinși că statutul lor social e dat de prețul mașinii pe care o conduc.
Treabă bună e că tot parintii culeg și roadele educației: cimitir, urgente, handicap pe viață.
Dar cui aparține strada? Pietonilor? Locul lor e pe trotuar, iar al mașinilor, pe strada. Ori e invers?
Am pariat cu cineva ca @ plm e o decrețică nascută pe vremea lui Dej sau Ceaușescu….😅🤣🤣
La ce comentarii scrie…( inspirate din Hepoca de Aur)…era de așteptat.
De azi înainte îi spunem Tom Decrețica😛
pentru glodon- e bine sa stie si multi soferi ca trutuarele nu sunt pentru masini.
Fară religie in scoală. In locul religiei,introdiceți educație rutieră
Aloool… Poliția! Treceți la dat amenzi că Ceaușescu așa a educat poporul de l-a învățat minte să respecte legile. Cei care sunt minori între 10 și 18 ani să facă muncă ușoară prin strângerea de hârtii, peduri, ambalaje aruncate la întâmplare prin parcuri, pe trotuare. Dați-le săculeți și mănuși de protecție să strângă inclusiv mucuri de țigări. În grădinițele din străinatate dar și de la noi îi învață pe micii copii încă de la vârste de 3 – 4 anișori ce înseamnă sustenabilitatea mediului, cât și despre reciclare și compost. Copii cât și categoria de tineri trebuiesc educați să știe ce înseamnă un mediu curat.
Mai Rapane, dar parca iti luaae camera de pe tramvai! Ai ajuns vedeta!!
Strada aparține Primăriei ,Statului Roman ,nicidecum șoferilor . Permisul de conducere este ca un permis de port armă Pieton poate fi oricine dar șoferi doar “aia” care trec testul pshihologic .Din păcate la noi știm bine câte permise se iau încă pe “ochi frumoși”( vezi Suceava)
99% din accidente sunt din cauza șoferilor , ,telefon ,beți ,drogați ,VITEZĂ … mașini parcate pe trotuar sau pe trecerea de pietoni , Amenzi ZERO . În West îți lipește amenda de parbriz în secunda unu sau primești acasă amendă .
Si eu sunt șofer de peste 25 de ani și aprox 500mii km ,dacă încerc sa merg regulamentar pe la Bălțați ,Letcani… te claxonează (ziua și mortu în zonele astea ),te depășesc pe linie dublă continuă fără jenă .
Respectați viața ,conduceți prudent și puteți salva o viață .Tot acolo ajungeți doar cu 10 minute mai târziu .Daca îți sare un pieton în fața ,da se poate , dar nu l ai omorât . Viața are prioritate
Aceste Fetițe au greșit ,sunt copii ,dar n-o adulții știm ca se poate întâmpla .Au ajuns acasă și cu siguranță au învățat ceva ,Fiți siguri de asta . Și eu am o fetiță și îi spun zilnic atenție la tranversat și nu este zi să nu îmi spună ca “azi o mașină nu oprit la trecere “ sau “m-a atins o mașină cu bară față în față porții la școală “ pentru ca unii părinți vor să bage copii DIRECT în clasă în bancă (unde mai pui ca sunt și obezi)
Ar fi multe de spus ….
Doar în acest moment accident la Valea Ursului două mașini 4-5 victime …despre ce vorbim ….Viteza
Am zis de nenumarate ori, am si scris, ca conducatorul de mijloc de transport trebuie sa astepte in statie pana se schimba culoarea semaforului ca sa nu mai alerge lumea pe rosu.
Mai sunt cretini/e cand observa ca alearga oamenii pe rosu inspre, dar pleaca ca boii din statie.
Si inchid usile in nas si nici nu ai apucat sa cobori, si…si.
Unii cretinei de pe-aici au impresia ca vor ramane vesnic tineri 🙂