Părintele Dan Damaschin este pe cale să-și îndeplinească un mare vis, dar și pe cel al multor oameni sărmani, mai exact deschiderea Clinicii Veronica, primul centru de caritate din România
Stadiul lucrărilor se află la realizarea ultimelor finisaje și a dotărilor pentru ceea ce va avea nevoie clinica, respectiv obiecte sanitare, uși, mobilier, tavane, pardoseli, lift, racordare la utilități și post de transformare.
Se deschide primul spital social din România
Părintele Damaschin deschide primul spital social din România. În cadrul acestuia vor fi oferite servicii medicale gratuite tuturor oamenilor nevoiași care nu sunt asigurați și nu se pot îngriji.
„Suntem pe cale să împlinim un mare vis al meu și al multor oameni sărmani, deschidem Clinica Veronica, primul centru de caritate din România, unde toți cei în suferință vor beneficia de consultații medicale, investigații imagistice, analize de laborator, medicație, alimentație și consiliere sufletească de cea mai bună calitate, în mod cu totul și cu totul gratuit.
Dacă mama Veronica ne-a inspirat în a denumi acest centru medico-social cu servicii de internare de zi, trebuie precizat că alături de ea sunt mult prea multe mame care au plecat la Cer pentru că n-au avut bani pentru analize sau pentru un CT, RMN, iar, în clipa de față, alte mii duc crucea suferinței fără să aibă vreo scânteie de speranță că ar putea găsi, vreodată, undeva, vreun ajutor”, spune părintele Dan Damaschin.
În momentul de față sunt realizate ultimele finisaje și dotările pentru ceea ce va avea nevoie clinica, respectiv obiecte sanitare, uși, mobilier, tavane, pardoseli, lift, racordare la utilități și post de transformare, costul acestora însumează aproximativ 400.000 de euro.
Investiția până acum este de aproximativ 2.500.000 de euro, cu tot cu costul inițial al clădirii și al terenului.
„Cu o mână mică de oameni cu suflet mare, ne-am apropriat de etapa ultimelor finisaje și a dotărilor pentru ceea ce va avea nevoie Clinica Veronica, obiecte sanitare, uși, mobilier, tavane, pardoseli, lift, racordare la utilități și post de transformare.
Toate acestea, conform specialiștilor, vor însuma aproximativ 400 de mii de euro. Dacă luăm în calcul costul inițial al clădirii și al terenului, dar și investițiile de până acum, conform normelor ultramoderne de securitate (schimbare acoperiș, izolație exterioară, hidranți, geamuri anti-incendiu, scară exterioară, casa liftului, instalații, senzori, compartimentare și asigurarea circuitelor necesare), vorbim deja de o investiție de aproximativ 2.500.000 de euro”, adaugă părintele Dan Damaschin.
Mai sunt necesare echipamente medicale (RMN, CT, ecograf, radiograf) în valoare de 1.500.000 de euro, însă din această sumă mai este de achitat o rată de 700 de mii de euro.
„Nu mai vorbim de faptul că Veronica, pentru a putea fi de folos miilor de mame și de oameni sărmani, va avea nevoie de echipamente medicale (RMN, CT, ecograf, radiograf) în valoare de 1.500.000 de euro, sumă din care mai avem de achitat o rată de 700 de mii de euro.
Cu alte cuvinte, cu încă 1.100.000 de euro vom avea șansa să salvăm viața a mii și mii de oameni, fapt ce mă determină să cred cu tărie că, dăruind pentru Clinica Veronica, investim, de fapt, cu adevărat, în sănătatea, demnitatea și fericirea celor din jurul nostru și, în final, în fericirea noastră de aici și din fața lui Dumnezeu”, adaugă părintele Dan Damaschin.
Tot 20% comision?