Prima pagină » Local » Părintele Dan Damaschin, despre însemnătatea Crăciunului: „Să luăm aminte! Vă implor!“
Părintele Dan Damaschin, despre însemnătatea Crăciunului: „Să luăm aminte! Vă implor!“

Părintele Dan Damaschin, despre însemnătatea Crăciunului: „Să luăm aminte! Vă implor!“

24 dec. 2019, 12:45,
în Local

Părintele Dan Damaschin a transmis un mesaj despre adevărata importanță a Crăciunului.

„Mesajul de Crăciun ar trebui să cuprindă, în primul rând, un îndemn la adresa tuturor românilor, marea majoritate creștini botezați în biserica Domnului Hristos, despre ce înseamnă ziua de Crăciun. De fapt, noi sărbătorim ziua Lui Dumnezeu, care nu presupune nimic altceva decât să ne deschidem inima. Să ne apropiem cu drag și emoție de Dumnezeu, care i-a chipul Domnului Iisus. Să răspundem într-o mică măsură, dacă nu putem într-o mare măsură, la marea dragoste cu care El ne copleșește“, a spus părintele Dan Damaschin.

Apelul părintelui

„În acest sens, fac un apel și îi rog pe toți cei care urmăresc site-ul DC News și nu numai! Îi implor să încerce să țină mai mult la ceea ce înseamnă Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Ne doare, nu doar pe noi ca preoți, pe sfinți și pe Hristos, să vadă faptul că sărbătoarea Crăciunului a fost efectiv pervertită într-o sărbătoare a unui moș caraghios, unde e important cât de împodobit și încărcat este un arbore pus în piață, în casă sau chiar în biserică, din păcate.

Pentru omul departe de Dumnezeu este importantă cât de mare este petrecerea din Ajunul Crăciunului, nu ziua de post și de cât de curați suntem. Din păcate, sunt importante petrecerile pe la companii unde se bea și se mănâncă pentru că s-a muncit anul acesta și mai puțin ceea ce ne face să ne bucurăm cu adevărat de Crăciun, și anume printr-o rugăciune frumoasă, printr-un post ținut cu smerenie, o colindă adevărată, veritabilă, tradițională, nu o caricatură importată chitarizată, greu de auzit. Dacă vom petrece Crăciunul așa cum se cuvine, precum ne-au învățat înaintașii, bunicii, părinții noștri, vom pricepe și noi cât de importantă este Nașterea Lui Dumnezeu ca prunc în această lume“, a menționat părintele Dan Damaschin.

„Să luăm aminte că Iisus a a schimbat structural umanitatea! Dacă până la el, erau apreciați războinicii și zeii, Iisus ne demonstrează clar, negru pe alb, faptul că ceea ce se permanentizează în lumea aceasta și se înveșnicește, nu este gloria, ci smerenia, bunătatea și neprihănirea. Vrem să fim celebri, vrem să fim veșnici, să căutăm la Iisus în iesle. Vom înțelege că nu avem sărbători fericite, ci avem un Crăciun binecuvântat și frumos de Nașterea Lui Hristos!’ a subliniat Dan Damaschin, preot misionar la Spitalul Clinic Universitar de Obstetrica si Ginecologie ,,Cuza-Vodă” din Iași, Președinte al Asociației ,,Glasul Vieții”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *