Prima pagină » National » Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni, despre motivul pentru care un copil trebuie să aibă naș la botez – VIDEO

Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni, despre motivul pentru care un copil trebuie să aibă naș la botez – VIDEO

23 aug. 2022, 11:41,
BZI.ro, în National

Părintele Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni din județul Iași, a vorbit în cadrul unei emisiuni BZI LIVE despre Taina Sfântului Botez. De asemenea, s-a discutat despre motivul pentru care un copil trebuie să aibă un naș.

Cunoscutul dohovnic a transmis faptul că pruncul trebuie să aibă un naș pentru că în apele Iordanului Iisus l-a avut naș de botez pe Ioan Botezătorul, iar legea trebuie îndeplinită numaidecât.

„Mântuitorul în apele Iordanului l-a avut naș pe Ioan Botezătorul care l-a botezat pentru că mărturirea despre Iisus Hristos a dat-o Tatăl din cer. Duhovniceşte este Tatăl din cer care mărturiseşte calitatea şi chemarea cuvântului. Legea trebuia împlinită pentru că evoluase, se trecuse la o etapă nouă. Ştim că în poporul evreu aveam băile ritualice, bazinele de curăţire. În case erau locuri unde se spălau şi apoi se duceau la templu. Ce ne arată Iisus, că este acelaşi prunc şi este în ascultarea desăvârşită a Tatălui în cer. Iisus a fost botezat prin tăiere împrejur, spălare în Iordan de către Ioan şi mărturia Tatălui din cer. La botez avem apă sfinţită cu Duhul Sfânt, petcetluirea cu Duhul Sfânt şi în cele din urmă avem trupul şi sângele lui Hristos care se dă pruncului. Botezul este uşa tainelor”, a transmis părintele Calistrat Chifan, în cadrul unei emisiuni BZI LIVE.

Ce spune părintele Calistrat Chifan despre Taina Sfântului Botez

Părintele Calistrat Chifan a vorbit despre tot ce înseamna botezul unui copil. Duhovnicul a precizat că doar prin această taină putem ajunge în împărăția cerurilor, mai ales când vorbim despre creștinism. Mai mult decât atât, părintele Calistrat Chifan a menționat că un prunc trebuie botezat până la vârsta de 40 de zile, asta în cazul în care este sănătos.

”„Lăsaţi copiii să vină la mine” a spus Iisus. Fără doar şi poate se referă la taina botezului. Dacă nu sunt născuţi din apă şi din Duh nu pot intra în împărăţie. Nu putem să ne lipsim de botezul copiilor atunci când vorbim despre creştinism. Copilul primeşte garanţia botezului şi a sfintelor taine în baza nașului, preotului şi a părinţilor. Botezul trebuie făcut până în primele 40 de zile, dar depinde şi de sănătatea copilului. Părinţii încă mai au teamă aceea de a nu se întâmplă nimic la botez, în momentul scufundării. Un preot nu-şi doreşte niciodată să se întâmple nimic. Oamenii se gândesc la tot felul de lucruri, dar nu trebuie să comentăm”, a precizat duhovnicul.

Părintele de la Mănăstirea Vlădiceni a explicat de ce un copil se scufunda în cristelniță de 3 ori.

„Nu cantitatea de apă dă validitatea botezului. Este vorba de respectarea procedurilor. Eu merg pe ideea cu cele 3 afundări în numele lui Iisus, fundament universal. Prima afundare semnifică spălarea păcatului strămoşesc, cel al neascultării în rai. A doua oară este pentru înduhovnicirea cu calităţi spiritualizate pentru că naşterea lui nu este numai din plăcere. A treia afundare este făcută în moartea şi învierea lui Hristos. În partea neudată a copilului la botez pe acolo poate pătrunde vrăşmaşul cu păcatul”, a mai spus părintele Calistrat Chifan.

De ce un copil trebuie să aibă naș la botez?

Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni a transmis că un copil are nevoie de un naș la botez pentru a deveni creștin. Astfel, după ce i-a devenit părinte spiritual, de-a lungul vieții trebuie să-l învețe doar lucruri bune.

În cadrul aceleași ediții BZI LIVE, părintele a menționat care sunt cazurile în care copiii nu au naș, dar și cine nu poate să devină naș.

„Necesitatea naşilor la botez este ca ei să fie foarte buni creştini pentru că pruncul să aibă cea mai aleasă învăţătură. Este un părinte spiritual, trebuie să-l înveţe toate cele bune. Misiunea de naș este ca măcar un an de zile să aducă copilul sau să sfătuiască părintele să-l ducă în fiecare duminică la împărtăşit. Sunt situaţii în care copilul poate fi botezat şi fără naşi. Situaţia se practică în maternităţi, atunci când pruncii au nevoie urgentă. Dacă un copil se naşte slăbit, îi e rău şi nu este preot, torni apă peste el sau agheasmă mare şi ai spus formula botezului. Copilul atunci este botezat.

Nu poate fi naș la copil un om de altă credinţă, cel care nu crede în Dumnezeu, cel care nu crede în Taina Botezului. De asemenea, doi tineri necăsătoriţi nu pot boteza împreună pentru dacă ţin rostesc crezul amândoi devin părinţi spirituali şi nu se mai pot căsători între ei, sunt cumătri. Îl poate ajuta cu ţinutul lumânării, dar până la mărturisirea de credinţă rămâne naș numai cel care a rostit crezul. După căsătorie devine de la sine naș și al doilea”, a conchis preotul.

Astfel, părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni a discutat despre Taina Sfântului Botez și de ce este nevoie de un naș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *