Parintele Arsenie Papacioc: numai asa vom scapa de farmece, vraji, si blesteme.. alta cale nu exista

“Daca esti stapanit de un pacat si iti pare rau si te asezi pe pozitia buna impotriva pacatului, atunci iti ajuta harul. Daca nu te asezi pe pozitia de lupta si te simti bine in cloaca aceea, atunci harul nu te ajuta. Si farmecele se prind la anumite persoane, se constata. Uite, eu sunt de cincizeci de ani in manastire si n-am prea vazut in manastire farmece reusite. Dar, in schimb, vine lumea fermecata! Sunt aici in Dobrogea, de treizeci de ani, si spuneam si altora, n-am vazut ca aici atata lucrare de duhuri rele de farmece. Vin stapaniti de farmece care impiedica casatoria lor sau ii leaga ca potenta barbateasca, insa se si vindeca pe rupte cu ajutorul rugaciunilor. Vin si se plang: “Doamne, iarta-ma! Scapa-ma!”. Scapa pe o bucata de vreme. Dar, daca nu se astampara.Ca spune Mantuitorul in Evanghelie: “Iesi din el si sa nu mai intri!”. Sa nu mai intri in el. Pentru ca duhurile rele se tanguiesc si unde se duc, sunt intristate si se gandesc ca: “Ce bine era!”. Daca gaseste casa maturata, cum zice Mantuitorul, adica, daca i-a scos pe astia de acolo, este limpezit, si atunci intra, si va fi caderea cea de pe urma mai mare ca cea dintai. Pentru ca iar incepi sa cedezi, nu te-ai complacut pe pozitie de dezinfectare cu ingerii lui Dumnezeu, ci te-ai lasat la voia intamplarii. Satana nu este o putere, ci un tolerat de Dumnezeu. Puterea e la noi, crestinii, ca suntem botezati, avem inger pazitor, ne rugam la Dumnezeu. Dracul se atinge de tine daca te are la mana cu ceva (greseli, pacate). Sa nu te aiba cu nimic la mana. Domnul Iisus Hristos ne vrea intregi, numai Satana ne vrea vicleneste, numai varf de deget, ca stie el, vicleanul, ca asa ne poate stapani toata fiinta.”

Adeseori i-am auzit pe unii credinciosi invocand influenta malefica a vrajilor si descantecelor, punand pe seama acestora toate neajunsurile vietii lor, inclusiv anumite probleme medicale, sentimentale ori sociale. Lasand la o parte multimea impresionata a traditiilor populare romanesti, precum si terminologia extrem de bogata legata de farmece, vraji, facaturi, boscoane, este bine sa apelam la invatatura Sfintilor Parinti spre a ne lamuri in chip deosebit asupra unor intrebari ce se cer elucidate: exista vraji? Sa ne temem de farmece? De ce ar apela unii semeni la practici oculte?

Bugetul.ro

E jale la Vodafone, Orange, Digi și Telekom. Toți operatorii de comunicații de pe piața din România au avut de suferit la capitolul încasări în 2024

RomaniaTV

Concedieri 2025. Primii bugetari care pleacă acasă prin concurs: O să analizăm fiecare structură în parte!

De ce apeleaza oamenii la vrajitori?

Vrajitoria exista, fara doar si poate, desi unii oameni ai lumii moderne o contesta cu vehementa. Insasi prezenta multor rugaciuni in molitfelnice prin care Biserica implora mila lui Dumnezeu spre a izbavi pe oameni de lucrarea si influenta lor este o dovada de necontestat privind existenta acestora. Insa trebuie sa evidentiem dintru inceput ca vrajile, descantecele, nu reprezinta un efect al fenomenului religios, ci s-au nascut parazitar, la periferia trairii credintei, provenind din imitarea unora dintre manifestarile religioase autentice.

V-ati intrebat vreodata de ce unii semeni apeleaza la vrajitori? Ba unde mai pui ca o parte dintre ei se cred buni crestini! Cine solicita astfel de „servicii” doreste sa controleze totul, inclusiv viitorul sau ori al celor cu care relationeaza. Dorinta de putere, urmata indeaproape de ignorantasicredulitate – „calitati” numite, in mod politicos, de Jean Vernette „incultura religioasa si analfabetism spiritual” – reprezinta principalele cauze ale apelului la vrajitori.In aceeasi masura, frica de moarte poate constitui o alta pricina a orientarii catre lumea oculta. Resimtind frica de necunoscut, insul hotaraste sa-si prelungeasca in orice chip aceasta viata, pentru a-si conserva starea actuala. In egala masura, secularizarea il taraste in tenebroasele practici magice, caci indepartarea de Dumnezeu, insingurarea lasa in suflet o incomensurabila nevoie de sacru.

Ce spune Biserica Ortodoxa referitor la vrajitorie

Sfanta noastra Biserica Ortodoxa considera practicarea vrajitoriei sau mergerea pe la magicieni drept un pacat impotriva Duhului Sfant, deoarece crestinul, alergand la astfel de practici, se impotriveste cu indarjire atat poruncilor divine, cat si lucrarii Duhului Sfant. Biserica respinge vrajitoria, chiar si magia alba, considerata de unii drept „benefica” caci prin practicile oculte se atribuie omului si fortelor naturale puteri ce apartin in totalitate lui Dumnezeu. Ne mai invata Sfintii Parinti ca toate farmecele si descantece se fac prin invocarea si „aportul” diavolului, chiar daca, la prima vedere scopul si efectele sunt bune. Dar v-ati intrebat: cum oare demonul – tatal minciunii si al rautatii – va ajuta intr-o familie dezbinata? Cum sa tamaduiasca anumite afectiuni sau sa ajute in situatii limita din viata noastra, de vreme ce facerea binelui se vadeste contrara firii sale? Asadar, diavolii nu pot niciodata sa faca minuni adevarate, ci numai cu naluciri mincinoase ii inseala pe cei slabi in credinta si dornici de stapanire. Vrajitoria nu are nimic comun cu credinta crestina autentica. Ea a fost combatuta inca din Vechiul Testament: „Sa nu alergati la cei ce cheama mortii, pe la vrajitori sa nu umblati si sa nu va intinati cu ei.” (Lev.19, 26 si 31). De aceea invatatura Bisericii condamna cu fermitate toate ratacirile legate vraji si vrajitori: Didahia celor Doisprezece Apostoliprecizeaza: „sa nu vrajesti, sa nu faci otravuri…, sa nu ghicesti viitorul dupa zborul pasarilor, pentru ca aceasta duce la inchinare idoleasca; sa nu descanti, sa nu citesti in stele…” Sfintii Parinti, la randul lor, au combatut aspru practica vrajitoriei. Bunaoara, Sfantul Iustin Martirul si Filosoful indeamna: „sa va paziti, ca nu cumva demonii, pe care noi ii acuzam de toate relele, sa va insele ”. Sfantul Nicodim Aghioritul glasuieste: „vrajitoriile sunt distrugatoare si necurate inaintea lui Dumnezeu…, produc in suflet cel mai mare si ucigator pacat…si nu ar putea sa ofere vreun folos celor vrajiti si fermecati”.

Asa intelegem de ce canoanele Bisericii condamna cu fermitate practicile oculte, infierand nu doar pe cei ce le savarsesc, ci si pe beneficiarii lor. De exemplu, Canonul 61 al Sinodului VI Ecumenic precizeaza ca cei care se duc la vrajitori sau la fermecatori si cei ce spun norocul si ursita si multe lucruri de acest fel, si cei ce se zic gonitori de nori si cei ce confectioneaza amulete si prezicatorii, sa cada sub canonul penitentei 6 ani, iar daca staruiesc in acest obicei, sa se indeparteze de Biserica. Acelasi lucru il prevede si Sfantul Vasile cel Mare in canonul 83. Prin canoanele 7, 65 si 72, sfantul parinte sfatuieste ca acestor persoane sa li se dea penitenta ca si ucigasilor, socotindu-i ucigasi de suflete.

Sa ne temem nu de vraji, ci de inselarea diavolului

Diavolul si toate urzelile lui nu pot dispune de viata noastra. Si cum vrajile, farmecele se fac prin invocarea puterilor demonice, ele au efect asupra noastra atat cat noi le dam voie. De multe ori prin necredinta si indoiala oferim teren prielnic ca lucrarile malefice sa ne afecteze. Bunii crestini sa nu uite ca diavolul nu a fost creat de Dumnezeu, nu este mai mare decat Creatorul cerului si al pamantului, deci nu are putere ontologica. Daca ar fi sa raspundem la intrebarea „Sa ne temem de vraji?”, vom zice: Sa nu ne temem, atata vreme cat Hristos este cu noi. Sa ne temem sa nu ne lasam inselati, ispititi, sa nu alunecam in mrejele celui viclean. Prin rugaciune, pocainta, post, rugaciune curata, cercetarea Bisericii, spovedanie si impartasanie cat mai bine oranduita, teama de cel rau, de lucrarile lui, trebuie sa se risipeasca. Numai asa, intariti duhovniceste, vom rosti odata cu Pavel Apostolul: „Cine ne va desparti de dragostea lui Hristos? Necazurile sau stramtoarea, prigoana sau foamea, primejdia sau sabia? Eu sunt incredintat ca nici viata, nici moartea, nici ingerii, nici o putere, nici o faptura nu vor fi in stare sa ne desparta pe noi de dragostea lui Dumnezeu” (Romani 8, 38-39).